Dar în lumea înapoiată din Lisa (spun “înapoiată” deşi ştiu că autenticitatea nu depinde nici de progres, nici de cultura) exista ceva ce nu mai întâlnesc azi. O stare specială de Crăciun. O magie care dispare când locul sincerităţii e luat de agitaţie. Crăciunul de care îmi amintesc eu avea ceva tainic, ocult (adică, “ascuns”, nu ceea ce înţelegem acum prin “ocult”). Craciunul de azi e lipsit de mister. A devenit “petrecere”. Când văd la televizor buluceala din supermaketuri, nu mă pot împiedica să îmi spun că naşterea lui Iisus a ajuns şi ea “o afacere”. Ce taina, ce mister poţi găsi în acest Crăciun împarţit între urări convenţionale şi publicitate? Vă spun sincer, pe mine mă lasă indiferent. Sau, chiar, mă oboseşte.

Nu cred că e vorba doar că la bătrâneţe memoria înfrumuseţează începuturile, dându-le un sens pe care nu l-au avut, poate, şi că noutăţile par terne. În Lisa existau colindători adevăraţi. Chiar daca nu pronunţau bine unele cuvinte. Poate, mai există şi acum. Nu ştiu. Dar mă îndoiesc.

Nu v-aş putea relata nişte întâmplări similare celor povestite de Creangă, dar liniştea care domnea în casa noastră, la Crăciun, mi-o amintesc bine. Totul era curat. Şi la propriu. Mama spălase podelele cu leşie şi pusese ştergare noi în jurul icoanelor. Tata citea, iar focul din “ploatăn”, cum se chema soba dreptunghiulară de tuci, duduia monoton. Crăciunul de azi are ceva strident, care iese din ritual. Uneori mi se pare aproape indecent prin excesiva lui hărmălaie. Invers, dacă acceptaţi să socotiţi “magică” o linişte în care nu se întâmplă nimic deosebit, dar îţi oferă totul, n-am nimic împotrivă.  - Convorbiri cu Octavian Paler (Daniel Cristea-Enache)

Filed under: biografie, comentarii si citate