Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna
Am văzut azi filmul “Contesa Walewska” într-o sală plină până la refuz, în mijlocul unor spectatori care râdeau şi când trebuia şi când nu trebuia. Filmul a fost turnat în 1937, adică exact în anul în care am venit la Bucureşti la liceu. Aş fi putut, teoretic, să-l văd în acei ani. Dar l-am văzut abia acum, cu o mare întârziere, şi am constatat că tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna. E o iluzie că putem recupera ceva din ceea ce lăsăm să ne scape. Acum filmul mi s-a părut vetust, dulceag şi, pe alocuri, de-a dreptul jenant cu patetismul său siropos.
Minunata Greta Garbo, în rolul contesei Walewska, ne-a permis să-i vedem lacrimile de glicerină. Cât îl priveşte pe Charles Boyer, mă întreb cum a putut să stârnească atâtea pasiuni, adunând în sălile de cinema cohorte de admiratoare. A făcut din Napoleon un cabotin. Pasiunea care i-a legat (presupun că istoria e autentică) pe împăratul francez şi pe frumoasa contesă poloneză, în care calculele s-au amestecat, probabil, cu temperamentul şi cu hazardul, a devenit o ieftină poveste de alcov, tributară reţetelor şi clişeelor, uzate şi arhiuzate, dar eficiente în stoarcerea lacrimilor.
O, dacă aş fi văzut filmul la vremea lui! Aş fi plâns, aş fi trepidat de emoţie. Pe când aşa? În loc să mă emoţionez, mă gândeam că englezii care l-au trimis pe Bonaparte în surghiun nu-l citiseră bine pe Shakespeare. Dându-i în schimbul coroanei imperiale o coroană de spini, ei i-au oferit pe tavă o biruinţă pe care Napoleon n-ar fi putut-o deţine niciodată, aceea de a purta un nimb tragic, de martir, l-au purificat, într-o singură înfrângere, de toate păcatele.
Hotărât lucru, ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată.
Viaţa ca o coridă – Om de răspântie (18)
Filed under: Uncategorized
Flori… Timpurile se schimbă, oamenii se schimbă, timpul ne schimbă. Unii dintre noi se maturizează mai repede , alții… niciodată sau, poate, deloc. Nu sunt de acord cu Paler, în privința cuvintelor sale: Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna. Nu chiar tot, poate, doar viața, și, chiar și în privința ei, nu sunt chiar atât de sigur că este așa. Din contra.
Nu crezi poate ca o viata pierduta, o pierdem pentru totdeauna! pierduta in sensul ca neajungand la trezvie (termenul crestin-ortodox pentru constienta) nu avem nici o sansa sa mai aflam pacea interioara, care de fapt inseamna acea mantuire a sufletului despre care vorbesc teologii.
Eu nu cred, acum stiu ca tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna. Poate de aceea il iubesc pe Octavian Paler atat de mult, fiindca ma regasesc in fiecare din cuvintele sale. In fiecare traire, fara exceptie. Cu adevarat intreagul existentei este concentrat in fiecare dintre noi; dar ca sa intelegem acest lucru, trebuie sa ajungem sa ne cunoastem pe noi insine, aceasta fiind singura modalitate de a-i cunoaste pe toti ceilalti. Nu suntem cu nimic diferiti de toti ceilalti oameni, doar conditionarile mentale sunt altele si ne fac sa actionam, ori sa reactionam in mod diferit. Dar pentru cineva care a ajuns la cunoasterea de sine, nu se mai lasa pacalit de actiunile exterioare ale oamenilor, indiferent de ce natura ar fi acestea; rezultatul este ca nu mai judeca pe nimeni, caci se judeca pe el insusi. In inima, acolo unde locuieste Dumnezeu, toti suntem unul, si Unul suntem toti.