E posibilă oare sinceritatea totală, absolută?
Aş putea să mint lăudându-mă cu defectele mele. E şi aceasta o formă de orgoliu. Şi, încă, una deghizată, ipocrită, care arborează umilinţa. […] Dar n-am fost prea departe uneori de uşurinţa de a pretinde că defectele au fost şansa mea, că tot ce am făcut mai bun, dacă am făcut, se datorează nu neapărat calităţilor, ci defectelor mele.
Bravând, dintr-un impuls naiv de a-mi bagateliza regretele, am cochetat cu idea că adevărata experienţă se bazează pe greşeli şi că experienţa este cu atât mai preţioasă cu cât greşelile sunt mai multe şi mai grave. Ignorăm, poate cu bună ştiintă, un fapt totuşi bătător la ochi, că nenorocirile cele mai multe vin de la ideile false pe care ni le formăm despre noi şi despre viaţă.
Dacă n-am ajuns totuşi până la a fi mândru de defecte, o datorez nu unei virtuţi, ci, printr-o ironie a soartei, unui defect: am simţit mereu mai mult decât am înţeles, sensibilitatea mea o ia inaintea logicii. Şi am simţit pericolul înainte de a înţelege că acest mijloc, excelent pentru a te feri de regrete, e şi extrem de primejdios. Faci o piruetă şi ai rezolvat problema! Aidoma celor care se defulează luând orice peste picior. Ce m-ar fi despărţit de ei? Procedeul. Mijlocul. Scopul ar fi fost acelaşi. Obţinerea unui somnifer gratuit, bun pentru orice insomnie.
Dar aş putea să mint, evident, şi minimalizându-mi defectele. Există o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept, dar cât de corect sunt când spun “mă acuz şi în acest fel mă apăr?” Se poate minţi nu numai ascunzând adevărul sau spunându-l incomplet, ci şi spunând adevăruri mărunte, care nu costă nimic, pentru a le trece sub tăcere pe cele cu adevărat importante. În acest caz faci cam acelaşi lucru ca toreadorii, dispretuiţi de Goya, care n-au curajul să stea în faţa taurului, nu indrăznesc decât să sară peste el cu prăjina când se apropie.
Chiar dorită, sinceritatea absolută nu e uşor de atins şi poate că nici nu e posibilă. Te izbeşti în tine însuţi de o tristeţe care te demoralizează. Ce rost are? te întreabă ea. Unele greşeli tot nu mai poţi să le îndrepţi. Nu poţi să răsuceşti clepsidra. Şi, apoi, chiar dacă te hotărăşti să spui totul nu vei reuşi să exprimi totul. O confesiune presupune răbdare, curaj, voinţă, pricepere de a spune, dar, în ultimă instanţă, ea e şi o chestiune de şansă. Cât izbutesc cuvintele să exprime din ceea ce e ascuns în tăcere?
Şi poate că însuşi faptul că-mi place să-mi împart greşelile în greşeli frumoase, salutare, şi greşeli jenante, regretabile, e un subterfugiu abil. În felul acesta scap dintr-o singură mişcare de o parte din regrete. Îmi rămâne să mă descurc cu celelalte, în faţa cărora nu servesc la nimic eschivele din tauromahie.
De un lucru sunt totuşi sigur. Că renunţarea e şi mai dificilă decât perseverenţa. Că pierd mai puţin vorbind. Nu mi-am explicat niciodată de ce ar trebui să cred că am venit pe lume vinovat, şi nu-mi pot însuşi principiul iertării absolute, dar mi-am lămurit şi am acceptat ceva important. Că n-are rost să zic despre întâmplările din viaţa mea: asta am vrut să fac, asta nu, asta îmi aparţine, asta nu. Tot ce am făcut îmi aparţine. Sunt responsabil de tot. Oricum, n-aş mai putea deosebi între ceea ce a ales destinul pentru mine şi ceea ce am ales eu. A spune: n-am fost eu de vină, destinul a fost de vină, nu ne face mai putin vinovaţi, ci mai puţin liberi.
Viata ca o coridă – Per Aspera Ad Astra (4)
Filed under: comentarii si citate
Flori, observ că îți plac mult pleonasmele… Dacă sinceritatea din titlu este totală, atunci nu poate fi decât absolută
(DEX ABSOLÚT adv. 1) Cu desăvârșire; cu totul. 2) Întru totul; exact. /<lat. absolutus
absolút, -ă I. adj. 1. total, complet, desăvârșit.)
Referitor la text sunt foarte multe de spus. Un singur paragraf chiar ar necesita un larg comentariu. Totuși, cred că a fi sincer (cu tine însuți, cu cei din jurul tău) e o mare calitate, o virtute chiar ce a devenit, mai ales în zilele noastre, din nefericire aș putea spune, dintr-o floare extrem de rară, de prețioasă, una ce s-a… ofilit. Cel mai important lucru este să fii sincer cu tine. Totul pornește de aici din… inimă. Îmi place mult Paler, scrierile, cărțile lui au un parfum aparte, sunt trăite, au… viață in ele. E mult de comentat, dar cred că un gând de final se impune prin cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Cristos: "Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei;
Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi." (Ioan 8, 31-32). Pentru că, de fapt, toate gândurile, vorbele, faptele noastre pleacă din… inimă, iar ultimele rânduri din textul lui O. Paler reflectă exact acest lucru.
aleaN, nu vreau sa crezi ca iti combat spiritul de observatie, dar intrebarea din titlu ii apartine maestrului, si nu este nicidecum un pleonasm, pentru ca tu nu analizezi corect propozitia; este vorba de o subliniere a cuvantului “total”, prin utilizarea cuvantului sinonim”absolut”, pentru a da greutatea cuvenita cuvantului “sinceritate”.
Intr-adevar, parfumul cartilor Lui Octavian Paler este, prin franchetea sa, capabil de a face sa devina franc orice suflet vine in contact cu acest parfum. La Mircea Eliade am mai intalnit o asemenea franchete sufleteasca – dintre prozatori. Pentru un poet, mai ales pentru un poet adevarat, franchetea este sangele poeziei; in proza este mult mai greu sa fii sincer si sa ramai asa, chiar si dupa ce devii Mare si faimos.
Flori, total nu poate fi decât… total (fără prea multe “analizări” ale propoziției). Câteodată, și maeștrii mai fac greșeli, deoarece nimeni nu-i perfect, după cum poate știi. Totuși, îmi vine foarte greu să cred că Paler a făcut o asemenea greșeală, la cât de atent era cu jocul cuvintelor și al metaforelor. Cred, mai de grabă, că propoziția – pusă de tine ca titlu de articol – era parte dintr-un text care, cu siguranță, impunea o anume repetiție.
aleaN…propozitia este exact asa cum am scris-o, cu toate semnele de punctuatie. Este precedata numai de propozitia urmatoare, care este un nou alineat :”Toate acestea ridica eterna problema a sinceritatii.” O gasesti la pagina 355, din “Viata ca o corida”…si …nu este nici o greseala de exprimare, doar ca tu ai un alt punct de a vedea lucrurile. Totusi, ca sa analizam ceva la microscop, trebuie sa fim macar biologi, ca tine, nu-i asa? Eu te inteleg perfect!
Iti multumesc aleaN pentru privirea ta agera, este un talent pe care numai un biolog il poate avea!
O seara frumoasa!
Flori, este foarte ușor să fii malițios, mai ales când te afli în ipostaza de a mai fi recidivat, cu ceva vreme în urmă, la titlul unui articol:). Dar, cred că răspunsul îl cunoști doar tu. Nu am dorit să intru într-o polemică cu tine, însă a avea un spirit de observație ascuțit nu cred că strică nimănui. Cartea, din păcate, nu o am, așa că nu am cum să citesc tot textul de la pagina indicată. Din cîte îmi pot da seama, totuși, un lucru este clar. Propoziția în cauză este precedată de o alta deschizatoare de un nou alineat, ceea ce spune foarte multe… Cu alte cuvinte, cum am și spus anterior, într-un anumit context se impunea o repetiție. ["Toate acestea ridică eterna problemă..." Toate acestea..., ce?] Ar fi fost corect să citezi puțin mai mult și din paragraful anterior, și, astfel, ți-ai fi dat seama că am avut dreptate. Apropo, sinceritatea ta, în cazul ăsta, a fost totală sau parțială?:) Doar tu poți știi acest lucru…
As putea sa scanez pagina si sa ti-o trimit pe mail, aleaN, fiindca te simt atat de suspicios… in ceea ce priveste sinceritatea mea, adica suspiciunea ta, imi place fragmentul acesta din poezia lui Blaga : “ca sufletul mi-asa curat cum gandul tau il vrea, cum inima iubirii tale-l crede…” stiai ca oamenii sunt oglinda noastra? in ei ni se reflecta acea umbra, pe care o defineste si o explica atat de bine Carl Gustav Jung.
Cunosc poeziile lui Blaga destul de bine. Fragmentul este dintr-o frumoasă poezie de dragoste, în care persoana la care ții foarte mult îți este cunoscută. Poezia se intitulează: Vei plânge mult ori vei zâmbi?
“Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
Oamenii din jurul nostru sunt oglinda noastră, atâta timp cât ajungi să-i cunoști. Nu se pune problema în cazul de față și, cu atât mai puțin, în mediul virtual. Nu confunda lucrurile și încerca să le amesteci. Iar în privința suspiciunii mele te înșeli amarnic. Eu nu ți-am cerut tot textul, ci doar câteva rânduri care făceau legătură cu acea propoziție. Dar cred că e suficient. Tu ești o specialistă mai bună decât mine în texte… și în filozofia lui Jung
aleaN, ma refeream la suspiciunea ta in ceea ce priveste sinceritatea mea: “Doar tu poți ști acest lucru…”
in filozofia lui Jung nu sunt specialista, decat in ceea ce pot recunoaste in mine insami, prin observare de sine.
Si, da! sunt textier sef! cel putin astazi, am fost nevoita sa fiu!
Flori, am să-mi pun iarăși spiritul de observație la lucru și, cu riscul de a primi și alte reproșuri din partea ta, îți spun că, dacă tot ești azi textier șef, ar trebui să fii mai atentă cu limba română: se scrie corect “Doar tu poți știi acest lucru”, și nu cum ai scris tu mai sus…
aleaN, intentionat am corectat propoyitia, prin suprimarea unui “i” care este in plus…nu am vrut sa spun nimic despre aceasta greseala de ortografie, dar totusi ma bucur ca spiritul tau de observatie este la lucru!
E posibila.Domnul Andrei Plesu, din puctul meu de vedere, e cat se poate de sincer in toate cartile sale.Foloseste de asemenea foarte mult acuratetea.Cat despre fragmentul de mai sus cred ca cuprinde o particica depsre ceea ce se numeste sinceritate absoluta.Insa ma voi opri asupra unui singur lucru care mi-a atras atentia si care m-a interesat mult vreme si anume: libertatea. Cum a zis si Maestrul Paler, cand vine vorba de libertate nu avem prea multa, mai ales cand vine vorba de destinul care ne-a fost scris.Iar despre sinceritate pot spune ca este o mare calitate care te defineste ca om, persoana, personalitate.
Trebuie sa recunosc ca scrierile lui Andrei Plesu imi sunt total necunoscute, de aceea nu as putea sa imi spun parerea, dar sunt convinsa ca marturia dvs. este una demna de luat in seama. A fi liber, nu inseamna ca putem face ceea ce vrem, ca putem spune ceea ce gandim, ci inseamna sa ne eliberam de obiceiul de a pre-judeca, inseamna eliberarea de mandrie si de egoism, tratandu-ne pe noi insine si pe ceilalti oameni cu o minte deschisa, neobstructionata de vreo imagine din trecut. Imi place un citat pe care l-am citit cu ceva timp in urma, “De cate ori libertatea se intampla intr-o constiinta, din interior ea se simte ca o libertate, iar din exterior ca iubire.”
Sinceritatea este cu adevarat o calitate, si este posibila cu adevarat! dar majoritatea spun despre oamenii sinceri ca sunt ridicoli, si pe buna dreptate, caci nimic nu este mai ridicol decat sinceritatea absoluta. Mie mi-a placut indemnul lui Mircea Eliade, din articolul sau “Invitatie la ridicol”. Dupa parerea mea si Mircea Eliade face parte dintre marile sinceritati ale neamului nostru!
Va multumesc pentru comentariul dumneavoastra Paula Marcu, si va mai asteptam pe acest blog, creat in memoria Maestrului Octavian Paler!
Da, si eu sunt de aceeasi parere. Sinceritatea vine din interiorul nostru. V-am citit amandurora argumentele si cred, Flori, că aleaN are dreptate din mai multe privinte. Persoanele ce ne inconjoara nu sunt toate oglinda sufletului nostru, fiecare are un anume comportament care eventual poate fi modelat, dar asta nu conduce implicit la reflexia totala a noastra in ei. In privinta propozitiei care a dus la discutia voastra, aleaN a observat ca daaca este scoasa din text nu este foarte potrivita. Oricum putina creativitate nu strica niciodata.
Aveti dreptate! Creativitatea nu strica, nici putina, nici multa, atunci cand e!
Totusi, eu nu am facut decat sa imi argumentez propria sinceritate, ca raspuns direct la intrebarea pe care a pus-o aleaN “sinceritatea ta, în cazul ăsta, a fost totală sau parțială?:) Doar tu poți știi acest lucru…”
Nu vreau sa intru in detalii, dar totusi trebuie sa spun ca nu toate persoanele din jurul nostru sunt oglinzile noastre, ci numai acelea la care vedem unele defecte, caci ele sunt chiar ale noastre, aceasta fiind si traducerea versetului “”De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?” Daca am putea exersa acest lucru, fara sa ne invinovatim, fara sa ne auto-acuzam, am putea sa ne cunoastem pe noi insine – si aici intra si sinceritatea – din relatia cu ceilalti oameni cu care intram in contact. Este un exercitiu de care nu ne putem plictisi niciodata, caci cu totii suntem plini de defecte, iar aceasta este singura modalitate de a le detecta in noi insine.
Flori, nu inteleg, doar toti avem defecte. De ce trebuie sa privim numai spre ceea ce este urat? Oare sufletele noastre scot la iveala doar uratul? Ne simtim atrasi doar de persoane care au aceleasi defecte cu ale noastre sau incercam sa ni le corectam cautand suflete luminate, intelepte? Iata cateva intrebari care s-au nascut ca reflexii din…oglinzile tale. Versetul biblic trebuie interpretat altfel ,cred. Nu trebuie sa ne acuzam unii pe altii, pentru ca nimeni nu e perfect, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim pasivi si sa nu ne corectam cand este cazul.
Prin analogie cu versetul biblic care face referire doar la defecte, bineinteles ca este valabila si viceversa!
Ideea este ca si ceea ce ne fascineaza la altcineva, este ceea ce avem in noi insine, ca potential, doar ca nedescoperit inca, Iulia!
Doar pt aleaN: aleaN lasa-ne, suferi prea mult de persoana ta! comentariile tale sunt mai mult decat plictisitoare. Pun pariu ca ai facut comentariu la postarea ei doar ca sa o corectezi si pe deasupra esti din cei care nu suporta sa li se spuna ca nu au dreptate! Citeste cartea si atunci comenteaza!
Si ca sa vezi cat esti de penibil, imediat dupa ce i-ai atras ei atentia, ai comis aceeasi greseala: ”Totuși, cred că a fi sincer (cu tine însuți, cu cei din jurul tău) e o mare calitate, o virtute chiar ce a devenit, ….” CALITATE, VIRTUTE (DEX: VIRTÚTE s. f. 1. calitate, forță morală de a urmări consecvent un ideal etic etc.;) si daca ar fi sa intram in analize mai profunde la ea este corect din motivul pe care ti l-a si explicat, pe cand la tine este chiar o greseala prin folosirea lui ”chiar” dupa virtute…
@ Mira, gresesti profund, in legatura cu ceea ce a spus aleaN. Un cuvant poate avea mai multe intelesuri. Nu este si cazul cuvantului “total”= complet. Virtutea este, cum spune si DEX-ul, pe langa calitate, si o insusire morala. Ce pacat ca unora le lipseste cu desavarsire!
Nimic nu lipseste cu desavarsire din noi insine, nici macar atunci cand ajungem sa fim desavarsiti.