„În cronicile aztece, semnul pentru „sânge” e înlocuit adesea cu semnul pentru „piatră preţioasă” sau cu cel pentru „floare”. A ucide un prizonier pe câmpul de luptă era de neconceput. El trebuia sacrificat pe piramidă, după ritual. Nu era un inamic ucis cu ură, ci un mesager trimis zeilor.

Totuşi, cerul mexican e limpede cum numai în munţi am întâlnit un asemenea cer. Înainte de a-i condamna pe azteci, s-ar cuveni să ne întrebăm dacă noi suntem judecătorii potriviţi. Aztecii nu îşi negau crimele.” – Caminante

Octavian Paler a atacat mereu ipocrizia poporului român. Dorinţa de a ascunde necinstea şi trădarea şi nenorocirile la care duc acestea este un atribut esenţial pentru un popor obişnuit cu instabilitatea.

Nu respectăm nici măcar o lege. Cum să respectăm memoria înaintaşilor noştri? Într-o formă sau alta, am întors armele în ambele războaie mondiale. Cum să avem răbdarea de a munci pentru a duce până la capăt un acelaşi proiect? Noi ne ucidem prizonierii chiar pe câmpul de luptă. Nu ştim ce înseamnă fair-play sau onoare. Câte demisii de onoare a înregistrat în 18 ani clasa politică din România?

Nu mai avem încredere în nimeni. Pe toţi îi vedem drept inamici. I-am lua prizonieri la orice oră şi i-am executa. Pentru a simţi o linişte temporară. Şi foarte instabilă. Ne amăgim atunci când spunem că vrem să progresăm. Ne place aşa cum suntem. Ne vine greu şi să ne imaginăm că viaţa noastră ar putea fi alta.

Nu putem ridica fruntea. Poate şi pentru că o cădere ni se pare mai comodă decât un urcuş. Ne place la nebunie să bârfim, să îi ascultăm pe „analiştii politici” şi să ne plângem de milă. Ne-am trăda fără să clipim soţia, părinţii sau fratele. Din acest punct de vedere suntem capitalismul întruchipat: totul are un preţ.

Ne-am murdărit cerul. Şi continuăm zi de zi.

Filed under: comentarii si citate