Fra Angelico ne dă impresia că oamenii pe care i-a cunoscut el nu trebuiau să plângă decât din cauza fericirii. A minţit? Nu, pictorii Renaşterii n-au minţit. Numai că ei îmi amintesc întrucâtva ce zice undeva Gaëtan Picon, că arta şi minciuna împărtăşesc şi una şi alta sentimentul unui gol iniţial, cu deosebirea fundamentală că în timp ce mincinosul nu vrea decât să umple în grabă golul, artistul se apucă să trăiască în acest gol.

(Rugaţi-vă să nu vă crească aripi)

Sau să-l trăiască în întreaga sa imponderabilitate ca o stare de dinainte, momente premergătoare eliberării prin creaţie, ori chiar golul ajunge uneori să îl trăiască pe artist ştiind că nu mai are mult pînă va fi înlocuit… Temporar pentru că întotdeauna revine iar mişcarea e perpetuă şi supusă unui mecanism de feed-back…

Minciuna nu se poate întoarce căci nu ar mai fi aceeaşi, iar golul ar rămîne… Singură creaţia se dezvăluie şi se redezvăluie, umplînd şi reumplînd golul la infinit…

De Mirella

Filed under: comentarii si citate