Utopia bibliotecii

În adolescenţă, a fost o vreme când am trăit, într-o cameră sărăcăcioasă, ca o pasăre în colivie. Şi ce poate face o pasăre în colivie? De obicei, păsările se adaptează sau mor. Van Gogh vorbeşte chiar de o pasăre care a înnebunit. Eu nici nu m-am adaptat, nici n-am murit, nici nu mi-am pierdut minţile. M-am apucat de citit. Mi-am umplut colivia cu cărţi.

Deveneam astfel victima unei prejudecăţi. Deoarece cărţile înseamnă mult, dar nu pot însemna mai mult decât viaţa şi, mai ales, n-o pot înlocui.

Într-o bună zi, descoperim că nu ne ajung povestea lui Tristan şi cea a lui Romeo. Vrem să iubim noi înşine.

(Rugaţi-vă să nu vă crească aripi)

Aici se poate cădea într-una din extreme; petrecînd cea mai mare parte din timp citind şi preluînd, asumînd cuvintele şi istoriile acelea pe de-antregul, pericolul, pentru unii, poate veni de acolo că nu mai sînt capabili a face nici o diferenţă între viaţă şi literatură, uitînd cum să trăiască în momentul în care păşesc în lumea reală. Aici nu mai funcţionează reacţiile şi comportamentele din cărţi ori de pe scenă, oricît de realiste şi fireşti ar părea personajele, viaţa nu are nici o legătură cu ficţiunea cea mai „adevărată”… De continuăm, ca o extensie firească pentru noi, manifestările aflate printre pagini, bune ori rele, vom avea surpriza de a fi consideraţi cel puţin ciudaţi, priviţi cu suspiciune şi milă, putem răni fără să înţelegem de ce şi la rîndul nostru suferi ca urmare a consecinţelor ce sîntem obligaţi a ni le asuma.

Tristan există doar acolo… Acolo moare Romeo pentru iubirea lui iar Orfeu înfruntă infernul din acelaşi motiv. Ajunşi aici ar fi închişi, de ar fi prinşi, la balamuc, ori doar stigmatizaţi şi luaţi în rîs, ah! don quijotisme, ha, ha, iată, în viaţă oamenii normali sînt doar normali, ceilalţi fiind nebuni, foarte nebuni şi nebuni de legat… Aici iubim simplu şi fără dureri de cap ori gesturi extraordinare, sau ni se pare doar că iubirea există şi la cel mai mic val nisipul se sterge iar cuvintele mor… Rămîne singură, viaţa.

Ieşim din colivia cu file? Ne adaptăm. Dacă nu reuşim a o face, mai bine rămînem acolo şi continuăm bine merci în universul paralel dintre „gratiile paginilor”.

de mirella

6 Responses to “Utopia bibliotecii”

  1. De murit nu poate fi vorba… Ar fi mult prea usor…

  2. Asa cum au spus-o si altii, cartile aduc multa cunoastere omului, dar cunoasterea adevarata nu exista in carti. A te refugia in literatura atunci cand esti “prins in colivie” e ca si cum ai acoperi-o, colivia, cu o bucata de panza alba. Vei avea senzatia ca vezi ce se intampla in afara, dar totul va fi difuz si cu siguranta vei sfarsi prin a orbi. Cei norocosi vor folosi “orbirea” pentru a-si imbunatati celelalte simturi, cei nenorocosi pentru a-si plange de mila, iar cei care vor intelege greseala pentru a lua doar utilul experientelor altora descrise in carti

  3. dar de nu vom invata a muri, inainte de-a muri, iubirea ne va ocoli. Ea vine intr-o inima care nu are nici trecut, nici viitor,ea vine intr-o inima in care exista viata, si cine e mai plina de viata decat moartea? moartea pentru trecut, moartea pentru viitor, moartea pentru timp, prin moarte, transcedem timpul, iar iubirea este dincolo de usa ei.

  4. da… trecutul clar că a murit, viitorul încă nu este doar prezentul, clipa de acum e cea care trăieşte, este “ceea ce este”… timpul fiind doar o iluzie, iubirea este… :)

  5. Se stie prea bine ca extremele nu sunt de bun augur, dar culmea lumea le prefera si, probabil, le va prefera in continuare. Exista un singur cuvant: Echilibru! (sinonimul intelepciunii) Felicitari mirella pt articol.

  6. Calea de mijloc… putini au gasit-o…
    Multumesc Catalin :)

Leave a Reply