Întâia iubire (III)

[...] Asa cum am inteles ca mormintele au valoare nu pentru morti, ci pentru cei care traiesc si le vad. Intr-adevar, piramidele exista in desert tocmai pentru ca au existat oameni care au crezut atat de mult in ceva, incat au ridicat un munte ca s-o dovedeasca. Ele nu mai au nici o insemnatate pentru faraoni, in schimb au o insemnatate covarsitoare pentru toti cei care le privim. Ne vom putea consola vreodata cu ideea ca ele sunt inutile? Nu cumva piramida e o filosofie necesara, chiar daca sarcoagele sunt goale? Astazi stim ca nu putem face nimic impotriva mortii, dar ca trebuie sa facem totul in favoarea sperantei. Mai mult decat o problema de inginerie, piramidele sunt o problema de morala. Si, oricum, acesta nu e locul cel mai potrivit pentru cei obisnuiti sa ridice din umeri. Dar parca ii aud pe sceptici ricanand din nou: “Nici o piramida n-a salvat pana acum vreun om de la moarte”. Si nu m-as mira sa-I aud punand tot felul de intrebari veninoase. “Din moment ce mumiile ingropate in ele nu mai exista, nu inseamna ca piramidele nu si-au indeplinit rolul? Nu inseamna ca au fost inaltate in zadar?” Ridicand asemenea obiectii, ei ne dovedesc inca o data ca n-au priceput nimic din framantarile bunului Cavaler pentru defaimarea caruia nu cruta nici pietrele, nici vorbele de ocara sau ironiile. N-au priceput ca rostul piramidelor nu era sa ocroteasca linistea faraonilor, ci sa conteste desertul, sa demonstreze ca nu totul se reintoarce in nisip ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Rostul acestor munti de piatra nu era sa apere mumiile ingropate in ei, ci sa arate celor vii ca oamenii n-au acceptat niciodata in intregime ideea mortii. Si oare trebuie sa judecam piramidele dupa faptul ca ascund sarcofage goale sau dupa faptul ca, de mii de ani, ele se opun desertului? “Sunt monumentul unei iluzii”, vor ocoli raspunsu dusmanii Cavalerului. Si pentru prima oara vor spune atfel, fara voia lor, un lucru adevarat. Asa este, piramidele sunt monumentul unei iluzii. Dar atat cat a supravietuit din Egiptul antic a supravietuit datorita acestei iluzii! Imperiul lui Alexandru s-a macinat sub copitele cailor deoarece a crezut numai in sabie, in vreme ce piramidele au supravietuit. Intr-un fel, faraonii inmormantati in ele si-u castigat totusi nemurirea, chiar daca nu la aceasta nemurire au visat. Nimeni, in afara de specialisti, n-ar mai sti azi ceva despre Keops, Kefren si Mikerinos, daca in desert nu s-ar inalta cele trei piramide, corabii pe o mare de nisip care au refuzat sa se scufunde si sa esueze, navigand prin timp sub pavilionul unei sperante care a fost, sa le reamintim asta scepticilor, a celor ce le-au construit, nu a celor inmormantati in ele.

3 Responses to “Întâia iubire (III)”

  1. [...] […] A iubi inseamna, poate, a lumina partea cea mai frumoasa din noi. Si cum blazatii au prins gustul adevarurilor echivoce, s-ar putea sa-i aud murmurand: “O dragoste adevarata e mai mult decat o iluzie”. Stiam si noi asta, domnilor! Dar bunul Cavaler nu ne-a cerut niciodata sa renuntam, ci sa invingem desertul cel putin printr-o iluzie, daca nu printr-o piramida. Si ne-a invatat ca nici o indoiala n-are dreptul sa transforme gesturile noastre in nisip. Cu acest gand colinda drumurile, absorbit de idealurile lui si compatimindu-i pe cei ce-l insulta si-l ridiculizeaza: “sarmanii, sunt de nisip inainte de a muri; nici n-au asteptat sa moara si au dat dreptate mortii”… [...]

  2. este iubirea mareata este..pt ca a iubi..e ceva sublim..fara interes ,fara granite,fara minciuna ,fara scrupule..iubirea are o frumusete care nu se poate descrie..e deosebita de la persoana la persoana..acest om stie aceste lucruri descrie o lume care pt multi e necunoscuta pt ca e plina de mijloace de unbresc frumosul..

  3. “A iubi inseamna, poate, a lumina partea cea mai frumoasa din noi” orice cuvant din partea mea este de prisos.

Leave a Reply