Fiecare secol are, poate, un mal du siecle al său. Al nostru ne împinge să n-avem răbdare… Trenuri, avioane, vapoare, toate gâfâie, îşi ambalează la maximum motoarele aruncând în aer trâmbe de fum… bilete de avion, bilete de vapor, bilete de tren, gări, aerogări, porturi, “Parisul în două zile”, “Mexicul pe scurt”, vize de intrare, vize de ieşire, hoteluri, “Taxi!”, pliante, cine mai are timp să citească Odiseea? Suntem grăbiţi, “legaţi-vă centurile, peste câteva clipe vom decola”, trenurile pleacă toate “peste cinci minute”, Ladies and Gentlemen, Mesdames et Messieurs, Senoras y Senores, nu mai e timp, nici măcar să alergăm în prima librărie, să citim cartea pe drum… nu-i nimic, poate data viitoare, atunci… şi, la urma urmei, ce vroia Homer? Atâtea încurcături pentru ca să aducă un grec şiret pe un ţărm pietros unde abia creştea iarbă pentru capre… Nu, din păcate, nu mai e timp, suntem între o gară şi alta, între un avion şi altul, îmbătându-ne de graba noastră ca de un scop… Doamne, şi totuşi am vrut ceva, am dorit ceva, dar ce anume?

(Caminante)

Poate am uitat ori poate nu mai voim a ne aduce aminte… Poate nici nu ne era interesant sau poate era prea greu a obţine ceea ce doream… Am fi avut nevoie de timp iar acum ne imaginăm că nu-l mai avem… E mai comod, poate?

Ne-ar trebui un popas, puţină linişte, să ne adunăm gândurile… dar, vai, semaforul arată că trenul nu mai poate să aştepte, scara avionului s-a retras, “Legaţi-vă centurile de siguranţă!”, iar vaporul se desprinde de chei. Să lăsăm Odiseea, să răsfoim ghidurile şi mai ales să nu uităm să trimitem cunoscuţilor şi necunoscuţilor ilustrate, însoţite de câteva rânduri, eventual cu vorbe prescurtate, în vreme ce continuă zgomotul roţilor pe şine, vuietul elicelor în aer, iar pe puntea vaporului toată lumea zâmbeşte auzind un vals desuet: “Valsuri, acum? Cine mai are vreme de valsuri, mon cher? Ne trebuie altceva, care să ne sugereze beţia vitezei în cursele de formula unu…” Festina lente? Cine a spus asta? A, da, am învăţat pe vremuri la orele de latină că poeţii îi sfătuiau pe romani să se grăbească încet, în schimb cohortele înarmate făceau să trepideze drumurile imperiului… Dar ce rost are să ne aducem aminte de dictoane depăşite? Ele sună ca valsul acela de pe vapor. Deşi, ar fi o glumă bună ca în gări şi aerogări, în loc să se anunţe trenurile şi avioanele care vin şi care pleacă, să se repete de fiecare dată aceste două cuvinte, festina lente, mai întâi, rar, silabisit, apoi din ce în ce mai repede, până nu se va mai înţelege nimic. Inclusiv înţelepciunea o vrem în forme concentrate. Nu mai avem chef să reluăm raţionamentele, să cântărim argumentele, vrem să sărim direct la concluzie, nu mai avem răbdare să citim o carte întreagă, vrem o frază frumoasă, înţeleaptă, atât.

(Caminante)

Şi îşi rîde această comoditate de dinozauri, atîţi cîţi or mai fi, Ia uite şi la ăsta ce cadou a luat, un buchet de trandafiri şi o carte! Ah, nu? Cum nu e o carte? Aaaaa… cu… cum adică album de pictură??? Ha ha ha… Asta-i bună!! E tare!

Am lăsat în urmă nu mai ştiu câte hoteluri uitate, prin care am dormit, gări şi aeroporturi din care nu mi-au rămas, din cele mai multe, decât un gust de fum, de soare sau de ceaţă, o culoare sau nici atât, fără să fiu, nici prin vocaţie, nici prin palmares, ceea ce se numeşte un globe-trotter. Dar mă întreb dacă nu cumva tocmai cei care vântură lumea în toate părţile o cunosc cel mai puţin. Când să reflecteze la ceea ce au văzut? Abia au vreme să se amăgească, poate, că lumea nu mai are secrete pentru ei. Odinioară, în vreme ce Stephens îşi deschidea drum cu securea în mână spre templele şi piramidele civilizaţiei maya, Prescott, aproape orb, scria pe tăbliţa sa de ardezie Cucerirea Mexicului, descoperind lumii, fără să treacă pragul camerei sale de lucru, civilizaţia aztecă, în ce mă priveşte, mă simt atras de Prescott, nu de Stephens. Căci am rămas un etern diletant între profesioniştii călătoriilor.

(Caminante)

Îmi amintesc o anecdotă despre un om care se ruga la Dumnezeu să îi dea răbdare şi tot zicea acela, Dă-mi Doamne răbdare, dă-mi răbdare Doamne, dar dă-mi mai repede!

de mirella

Filed under: comentarii si citate