Si totusi…

“- Si totusi esti plin de singuratate, Galilei.

- Sunt plin de fantome si de dorinte ca o pasare care tipa cand rasare soarele si o orbeste. Si visez o fericire pe care s-o ating cu degetele. Cum ating tulpina unui copac. Sau iarba calda.

- E morala unui om care evita ceva, stii prea bine.

- Nu, e morala unui om care vrea sa-si suporte amintirile si noptile. Dar si tu faci acelasi lucru ca zeita.

- Adica ?

- Ma intorci cu fata spre rug.

- Te temi de tot ceea ce iti aminteste focul.

- Da. Ma tem.

- Si cu toate acestea nu-i opui decat dorinta de a te risipi in lumina.

- Si ce altceva as mai putea sa-i opun acum ?

- Acelasi lucru ca si atunci, Galilei. Pamantul se invarteste in continuare.” ~ Apararea lui Galilei

2 Responses to “Si totusi…”

  1. Amintirea nu ma mai lasa sa dorm.
    Pamantul se invarte si fara noi. Ce as putea “sa ii opun” acestui adevar?

  2. Un alt adevăr, Flori, că nu suntem… singuri. Că nu am fost niciodată. Că nu vom fi niciodată singuri, chiar dacă credem, în unele momente, asta.

    aleaN

Leave a Reply