Exercitii cu popor ucis
E un prilej placut pentru mine de a va invita la un exercitiu de extrapolare a sensurilor. Putem intrepatrunde planurile si cred ca in aceste zile ar fi extrem de educativ un efort de imaginatie, croit pe baza cuvintelor lui Octavian Paler. Nu-mi plac aceste zile, deloc, nu miros bine. Nici macar a iarna murdara. Poate doar a foc de lemne ude, ce are rolul sa ne amageasca pentru inca o perioada. Imi aduc aminte de un interviu in care aducea vorba despre marlanie si despre nepasare vis-a-vis de tot ceea ce ne inconjoara. Nimic mai actual. Va las un fragment din “Polemici cordiale”, cateva randuri pe marginea carora puteti plimba creionul pentru a da noi sensuri actualitatii imediate.
“Cum vedeti, domnule, lumea nu e de piatra, ea protesteaza imediat, indignata, cand ramele sunt taiate inainte de a fi inghitite. Nu o deranjeaza prea mult ca un om va fi impuscat, cu conditia ca nu cumva, inainte de executie, frizerul sa-i cioparteasca obrazul cu briciul. Cam asa e morala secolului nostru. Preferam ca victimele sa fie ucise decent. Fara sa ni se arate capul. Altadata se strangeau cu miile in jurul esafodului sau al butucului, asteptand sa li se arate capul celui omorat, ca pe un trofeu, si izbucneau atunci in urale sau in hohote de ras. Vai, ce cruzime, ne spunem. Cum au putut oamenii sa fie astfel? Nu, acum nimeni nu mai procedeaza asa. Treburile astea se fac cu discretie, fara spectatori, fara martori. Aflam doar ca unii au fost trecuti in lumea dreptilor in timp ce noi dormeam sau mancam sau ne iubeam. Asta da, e decent.”
Si ma gandesc la lucrurile care se fac in timp ce lumea doarme, la adapostul indiferentei si a unui dulce non-combat. Mi-as dori sa-l mai vad o data, o singura data pe Maestru, stand la o masa, in fata unui microfon, cu mainile ce nu puteau sa sada locului, dand frau liber atitudinii aspre pe care o avea la adresa celor care stau cu securea ridicata. Acum, dupa douazeci de ani, pare neverosimil ca suntem din ce in ce mai departe de trofee. Pare de necrezut ca ne lasam “invatatorii” sa moara atat de usor, ii ducem spre vesnica odihna, ii leganam pe umeri pe aleile cimitirelor, si mai apoi devenim cu totii victimele unei relaxari bovine. Poate asta intelegem noi prin decenta, dar sunt convins ca un om ca Octavian Paler s-ar fi simtit jignit pana-n cea mai indepartata fibra de felul nostru de a intelege zilele care trec pe langa noi. Nu stiu ce sa cred: ne extaziem profund in fata unei gaste pline de gratie? Sau am devenit o populatie cu aripile pline de namol? Mai aduc aici, in fata dumneavostra, “victimele ucise decent”. Dar nu cele din “Polemici”, ci pe cele despre care mi-ar fi placut sa vorbeasca Maestrul, in felul sau usturator si deschis, victimele de astazi, cele care se complac si se vand pe nimic. Ca mai apoi sa planga jalnic cu scrisori in maini. Victime care inalta rebuturi la rang de calauza. Ca mai apoi sa-si smulga parul, neputincioase…
Putem croi cu totii propriile realitati. Avem un punct de plecare, solid si fascinant totodata, aceste carti ce ne-au fost lasate. Trebuiesc deschise. Atat…
Paul Gabor – www.gaborpaul.wordpress.com
Filed under: comentarii si citate
Cartile! Disperarea lui Octavian Paler, la plecare: cele ramase necitite!
Paul in primul rand as vrea sa te felicit pt articolele tale, atat cele de pe acest site, cat si cele de pe blog’ul personal.Surprinzi extraordinar de bine multe aspecte din viata cotidiana, exemplul cel mai concret este “Cu coborare pe ce parte vreti voi”, si nu numai, care imi amintea de scrierile lui Dostoievski.
Imi place f mult expresia “devenim cu totii victimele unei relaxari bovine” ; punctul de plecare de care ai pomenit , cred, e baza unei realitati cat mai adecvate si mai bune, opusa realitatii de azi. Chiar ma intrebam de ce au succes unele ziare, sau publicatii care au ca subiect principal tot felul de “scandaluri” intre diferite” celebritati nocturne”. Un amic imi spunea ca citeste respectivele barfe pt distractie, pt ca vrea sa rada. Culmea… Imi aduc aminte de un interviu cu Petre Tutea(sau poate a zis asta in ceva scriere,nu mai tin minte) in care era intrebat daca regreta perioada petrecuta in inchisoare. Raspunsul a fost foarte clar…”Daca pt astia am stat eu in inchisoare, at inseamna ca am fost un prost”.(sau ceva asemanator)
Magdalena… Undeva, candva, la batranete, unii dintre noi vom ramane doar cu niste fotografii si, intr-un caz fericit, cu niste rafturi de carti…
Atat…
Iti multumesc Catalin pentru cuvinte, sunt prea frumoase si mult prea stridente pentru ceea ce am facut… Pe blogul meu, intr-adevar, incerc sa dau frau liber imaginatiei (chiar si furiei uneori). Imi dau toata silinta sa fiu eu, fara cosmeticale si fara sa ma ascund de cei din jur. Mi-ar fi imposibil, m-am expus doar din prima zi in care am facut-o… Constient ca poate iesi bine. Si convins ca o pot da si in bara, cu succes…
Aici insa, pe acest site, este o cu totul alta poveste. In care am intrat de-a busilea, intr-un moment de inconstienta din partea mea, pe care incerc sa-l depasesc cu fiecare postare pe care o public… Poate stii cum e, cateodata dai cu parul in nuc, si mai apoi te chinui sa nu-ti cada toate nucile in cap… E vorba de responsabilitate si de felul in care ar trebui sa ne apropiem de randurile lui Octavian Paler. Mi-l inchipui razand, privind condescendent eforturile noastre de a-l intelege si de a ne alatura spuselor lui: “Ia uite cum se aduna piticii…” ar spune zambind. Si imi spun ca i-ar placea, nu s-ar da inapoi sa mai scrie inca un raft pentru noi, astia adunati la umbra…
Si eu, pe zi ce trece, ma gandesc la micile mele rafturi. Si nu indraznesc sa ma gandesc la cartile ramase necitite ca ar fi prea mult . Gandesc “en gros” la domeniile ramase total necunoscute mie; si dau un exemplu la intamplare:astronomia. Am primit zilele trecute pe mail imagini fotografiate prin telescop. Cata minunatie! Cum poti sa-ti mai imaginezi ca stii ceva si ai dreptate? Autoironia mi-ar placea sa pot sa o aplic. Dar pentru asta trebuie sa ai simtul umorului! Ori simtul umorului nu-l are oricine!Persoanele foarte inteligente il au. Ei asta este o alta caracteristica a racului.
Nu…cartile nu trebuie doar deschise. Mai trebuie si descifrate. Si putini sunt alesii care ajung sa descopere cifrul scris cu coltul sufletului autorului.
Esti unul dintre ei, si stii asta, si poti sa-ti inchipui zambetul Maestrului…asa ca bravo tie “invitatule”!
Oare care e solutia care indeparteaza petele de noroi de pe aripi? Mai avem aripi care sa cunoasca semnificatia zborului?
singurul titlu care mi-a placut mai putin :
‘Rugati-Va sa nu Va creasca aripi’
cartea in care l-am recunoscut cel mai putin: ‘ Viata ca o corida’
—
preferintele personale, in cazul in care injtereseaza pe cibneva, aaltadata, cu bunavointa Dvs, desigur
si
tot atunci citeva sugestii, maaai mult de atit nu imi permit
(lipsesc unele puncte de referinta, greu de trecut cu vederea, chiar si din neglijenta sau mai ales )
si da, este bine ca blogosfera il contine sub diverse feluri si in multe locuri pe acest mare carturar
[nu doar aici]
Va doresc sincer, SUCCES !
Magdalena,
Pasajele auto-ironice ale lui Paler ma incanta si imi reafirma convingerea ca numai un spirit extrem de evoluat poate fi capabil de acest gen de “bijuterii” lingvistice. In aceste “valsuri” se simtea foarte bine. Se vede cu ochiul liber, prefera sa-si “dezbrace” mai intai propria haina cu pacate, si mai apoi sa arunce furca in concitadini…
Adina,
Iti multumesc pentru incredere. Poate ma ajuta extrem de mult si faptul ca recitesc a treia oara “Polemicile”, este un obicei pe care l-am achizitionat de multa vreme. Sa recitesc… De fiecare data redescopar lucruri pe care, cu ciuda, anterior, le trecusem cu vederea. Apreciez enorm “scrierile” de “bulevard” asa cum denumea Sartre cartile despre viata, realitatile fara fon de ten, puse in pagina brusc, individual si fara a incerca, naiv, a li se da forme cosmice…
Nu stiu daca exista solutii pentru indepartarea noroiului. Am devenit pasari greoaie. Cred, cu dezamagire, ca se rusineaza ele insele, adevaratele pasari, cand ne vad placerea de substituire…
Ana,
“Viata ca o corida” ma fascineaza la extrem. Poate si datorita faptului ca a fost pornita din dorinta de a cunoaste Spania si de intelege acest popor, din placerea Maestrului de a flutura amuleta cu cuvinte pentru a ne povesti despre corida. Acest spectacol pe care nici eu nu am fost capabil sa-l vad pe viu, desi traiesc de zece ani de zile in Spania. Insa, curios, am citit enorm de multe despre corida, despre filosofia celor care infig spada in nestiutorul taur, am citit enorm despre taiatul cozilor si urechilor taurilor, trofeele oferite celor care stiu sa ucida impecabil. Matadorilor balerini, doar celor care sunt profund introdusi in Tauromachie, maestrilor in arena…. Doar lor li se ofera dreptul de a taia urechea… Si crede-ma, am inceput sa citesc despre ceea ce am atat de aproape, datorita lui Paler…
Daca lipsesc unele puncte de referinta, mi-as dori sa faci o mai clara referire la ele. Voi incerca sa corectez ceea ce-mi sta in putere. In caz contrar voi lua legatura cu echipa care a pus pe picioare acest site… Fii convinsa…
Multumesc…
Salut domnule Gabor.
As vrea sa spun “salut Paul” insa simt nevoia de a enunta nitel respect, nitica apreciere. De aceasta data, m-as adresa un pic mai protocolar. Motivul e simplu: discursul articolului, desi “instiga” la indignare legitima, este echilibrat, nepatriotard. Sa faci asa ceva in cateva randuri si apoi sa si inviti la lectura, sa zicem ca eu cred ca nu sta la indemana oricui. Felicitari pentru articol.
Acum, m-as face in cateva randuri, avocatul diavolului, cu permisiunea voastra.
Chiar daca tind sa dau dreptate privitor la aceasta afirmatie: “Victime care inalta rebuturi la rang de calauza. Ca mai apoi sa-si smulga parul, neputincioase…”, ma simt nevoit, de dragul adevarului pe care il percep eu, sa ma distantez un pic si sa comentez.
Aritcolul, ca radiografie sociala, este perfect precis. Sectiunea este perfecta, bisturiul taie fara a distruge profilele intalnite in cale. Scolastic, putem discuta, analiza.
Insa….procedeul mi se pare ca suna a autopsie. Aici este teama mea profunda. Desi discursul tau (iarta-mi tonul familiar) lasa loc sperantei, mi se pare ca implicit, renunti la posibilitatea vindecarii pacientului. Inca nu m-am hotarat daca pot intui ca speri ca timpul sa vindece ceva sau pur si simplu crezi ca e prea extins cancerul si pacientul va sucomba inevitabil (sau poate…perspectiva aceasta este doar dilema mea, pe care imi doresc sa o citesc printre randurile tale?)
Incerc doar sa asimilez opinia ta, pe care sa o privesc ca fiind mai obiectiva decat a mea. Poate ar fi relevant sa mentionez ca sunt un anonim care iti citeste blogul si stiu ca nu mai esti ancorat in realitatea mioritica, ci mai curand in cea a Spaniei. sufletul tau este clar liber sa umble unde vrea el/unde vrei tu, insa contactul tau cu realitatea mea zilnica nu exista. Nu mergem sa ne ne cerem painea zinica, in aceeasi limba. Cred ca la aceasta discutie, asta se constituie intr-o diferenta intre noi. De aceea, ma acuz de mai mult subiectivism pe mine si ca sa urmez invitatia ta din antet, incerc sa vad cu ochii tai.
Victimele de care discutam, sunt oameni care sunt in bezna. Nu inteleg vremurile ce ii coplesesc. Nu pricep nimic din ce se intampla in jur. Sunt autisti aproape…Lumea inconjuratoare ii loveste din toate partile. Slujba pe care o au este o mizerie, de cele mai multe ori. Suntem in mare masura, cu sau fara voia noastra, “bugetari” la cheremul “marinarului” la carma presedentiei/partidului sau coalitiei de gurvernare – a se citi “posesor pe 5 ani de ciolan”.
Au o educatie in spate care i-a invatat sa nu stea pe propriile picioare, sa nu isi puna intrebari, sa gaseasca in lideri artificiali/aparent naturali/impusi calauze. Cand a fost inlocuita bezna comunista cu bezna capitalismului(nu imi propun sa le compar), oamenii s-au trezit ca aplica aceleasi instrumente de orientare. Pot fi blamati? Vin si intreb…daca unui om, care nu a auzit in viata lui muzica, vin si ii pun un fragment de Bach, am dreptul sa ma indignez instant ca nu a auzit si de Mozart? Astfel, revin si intreb, e blamabil, dar in acelasi timp si de neinteles, actul de a vota bovin, dupa modelul: “Ceausescu reales la la xxxxxxx-lea congres”? Chiar credem ca 47 de ani de indobitocire, dispar in 20 de ani de mizerie si de foamete? Matematic vorbind, e vorba de nici macar o generatie. Nu cumva ne grabim?!
Victimele de care vorbim au circumstante atenuante. Tradarea de neam, tradarea fata de copiii nenascuti, nu intra la capitolul acesta. Furtul de destine, de exemplu, nu intra in lumea de astazi, la genocid. Poate doar istoria va trece la index greselile asa numitilor politicieni actuali. Insa…parca, ei sunt invingatorii momentului, si daca nu ma insel, un citat celebru, ne aminteste ca istoria e scrisa MEREU de invingatori.
Revenind la ideea de avocat al “ghiavolului”, as zice ca e greu de acuzat o societate care nu s-a format inca, de imaturitate. E ca si cum as incerca sa incarcerez un copil nenascut, pentru ca din picioruse in burta mamei. Stiu ca asocierea nu e prea fericita, dar nu imi vine altceva in minte. Spasmele acestei societati, fac parte dintr-un drum prea nebulos (cel putin pentru mine) ca sa il pot judeca acum. Intrebarea ramane totusi: va supravietui pacientul? Atitudinea noastra mioritica (si aici ma refer la sensul literar, ce transpare din “Miorita”) ca totul va fi rezolvat cumva si ca lumea se va reaseza, nu functioneaza neaparat in favoarea noastra. Lumea poate functiona bine mersi si fara romania pe harta (momentan nu pot scrie acest cuvant cu “R”, din motive personale).
Sunt obosit si indignat, insa incep sa exersez resemnarea. Cred ca doar timpul poate tria totul.
Nu cred ca prezenta maestrului ar rezolva ceva in lumea actuala, daca ar mai ridica inca o data naprasnic, vocea sa asupra mugetului resemnarii/relaxarii bovine. Cred ca ar fi doar un exercitiu util noua, celor care l-am iubit si care ii simtim lipsa in fiecare zi. Nu stiu daca nu cumva, randurile lui Paler pot fi citite acum, de catre toata lumea. E greu in a discerne intre lumea idilica a satului lui Paler, ce l-a marcat si l-a format,si lumea pe care o simte ca il face sa sufere cand o priveste cum nu e deranjata “prea mult ca un om va fi impuscat, cu conditia ca nu cumva, inainte de executie, frizerul sa-i cioparteasca obrazul cu briciul”. Insusi maestrul recunoaste ca se simte pierdut intre ele. Si slava Domnului, avea mult mai multe repere solide si valide, decat elementele multimii de “victime” la care ne referim. Maestrul sigur ne-ar oferi pentru o clipa macar, senzatia ca daca vorbim tare, raspicat, coerent, cu argumente, fondat, legitim, sunt sanse sa cream o diferenta in bine. Imi pare rau, insa cred ca din nou, ne-am minti singuri. Cu o floare nu se face primavara. Stim cu totii asta.
NU vreau sa iau pe fond apararea nimanui. Ma gadesc doar ca poate e necesar sa imi calibrez nivelul de asteptari…altfel. Dezamagirea ta profunda pe care o impartasesc si eu(sper ca am perceput asta bine), poate vine si din acest sens. Cred ca am sperat prea mult, prea repede, prea naiv. Nu e nimic blamabil sau rau in asta, dar este clar ca nu ajuta.
Ma intreb doar: suntem noi capabili sa facem ca o pasare “Pheonix”? Ne va lasa istoria macar cenusa, ca sa avem sansa sa renastem?
PS Imi cer scuze….sunt incapabil sa ma exprim in mai putine cuvinte. Si asa, mi-am editat postarea de cateva ori, sa mai reduc din cuvinte