Introspecţie
“Sunt momente când aş da întregul meu orgoliu pentru puţină artă de a trăi. Mi-ar place să fiu mai social, să stau la taclale, înşirând nimicuri simpatice care constituie farmecul unei şuete. Din păcate, nu prea am ştiut să-mi fac prieteni. M-am priceput doar să-i dezamăgesc pe cei care mi i-a dat soarta. Petrecerile, când am nimerit la ele, s-au transformat, de obicei, în supliciu. Resursele mele de haz sunt foarte modeste şi, ceea ce e şi mai rău, sunt conştient de asta, astfel că mă inhib într-o societate veselă, devin şi mai rigid, şi mai stângaci, şi râd forţat în caz că încerc să fac faţă, să fiu amuzant. Rezultatul e, bineînţeles, catastrofal. Sfârşesc, matematic, prin a fi terorizat de gândul că-i deranjez pe ceilalţi, că-i indispun, silindu-i să-mi suporte cu politeţe prezenta. Dar asta nu mă ajută să mă descurc mai uşor cu mine însumi. Uneori, mă simt îngrozitor de obosit de şirul lung de amânări din viaţa mea. De câte ori a trebuit să iau o hotărâre dificilă, am găsit cele mai neaşteptate pretexte pentru a face din “azi”, “mâine” şi din “mâine”, “poimâine”, până ce, sătul de tergiversări, am renunţat. Teama mea cronică de a lua hotărâri a decis multe! Într-o singură privinţă cred, n-am ezitat niciodată. Am socotit bucuria de a trăi o bucurie reală, chiar şi sub forma de surogat. Nu trebuie să-mi explice nimeni de ce Mefisto, când îşi numeşte adversarul, nu se referă la sfinţenie, ci la puterea de a crea, de a multiplica viaţa. Sau că viaţa e un amestec de miracol şi mizerie, că totul depinde de ce alegi. Uneori, n-am nevoie decât de un petic de cer limpede pentru ca dragostea mea de viaţă să ia foc. Pe măsura ce devin mai vulnerabil, iubesc parcă şi mai mult lumina care înnegreşte, vara, pietrele din Bucureşti şi, la drept vorbind, nu mă mir că văd în sinucidere nu o dovadă de uzură nervoasă, ci un act vital. O revoltă. Un ultim reproş, plătit cu viaţa. Şi e şansa mea, probabil, faptul că nu pot să mă bucur de o zi frumoasă fără să fiu şi puţin disperat. Asta mă ajută să nu clachez.” (Don Quijote în Est)
Filed under: comentarii si citate



Aceasta caracteristica de a amana nu cumva apartine tot racilor? Imi propusesem candva chiar sa caut in opera lui Octavian Paler toate referirile la zodia racului. Au aparut alte prioritati apoi. Asa ca m-am amuzat singura dar , repet, experimentam ceea ce spunea Paler, despre raci, cu cineva foarte aproape de mine, ani in sir. Si ne-a folosit ambelor despartindu-ne, pentru totdeauna, prietene.
Despre Octavian Paler se poate spune numai de bine.
UN roman, un ganditor neanteles.
Trebuie sa se trezeasca acest popor,timpul este de partea noastra.
Sa ne rugam ca de acolo de unde este acum sa ne ajute in continuare sa mergem pe drunul luminii.
Cartea lunii decembrie este Viata pe un peron
Va astept pe http://www.serialreaders.com pt a povesti despre carte la finele acestei luni! Mai multe aici: http://blog.serialreaders.com/2009/12/cartea-lui-decembrie/
Toate cele bune!
[...] Octavian Paler » Introspectie December 9th, 2009 Introspectie. Posted on December 6th, 2009 by Alex. “Sunt momente cand as da intregul meu orgoliu pentru putina arta de a trai. Mi-ar place sa fiu mai social, sa stau la taclale, insirand nimicuri simpatice care constituie farmecul unei … [...] [...]