“Ceea ce salveaza cele mai proaste si ingrate imprejurari, ceea ce este esential, este totusi iubirea. Iata concluzia, dupa o viata de om: nimic nu conteaza in afara iubirii. In viata, poti sa fii dobitoc sau poti sa te salvezi. Si nu te poti salva decat iubind pe cineva mai mult decat te iubesti pe tine insuti. Cel care nu iubeste, care nu are un depozit profund de afectivitate, asumandu-si toate riscurile, e un fraier, un om care isi pierde vremea. Daca iubesti pe cineva, nu poti sa fii tont. Iar daca iubesti pe cineva si iubirea este impartasita, nu poti sa nu fii fericit.” (Alexandru Paleologu, Breviar pentru pastrarea clipelor).

De multe ori, prin ceea ce traim in rutina zilnica, facem in asa fel incat sufletul nostru sa se indeparteaze tot mai mult de esenta lui. Si reusim performanta de a o face  cu atata temeinicie incat adesea ajungem sa uitam ca cel mai mare miracol si adevar care ne este dat sa il descoperim in cadrul vietii noastre este iubirea. “Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu” (Daniel Cristea-Enache, Convorbiri cu Octavian Paler).

Exista momente rare si pretioase in care avem totusi norocul sa apara in viata noastra persoane care ne redeschid drumul catre dimensiunea nostra intima, carora sa putem sa le adresam chemarea “Vino, sa pot regasi drumul inspre mine” (Octavian Paler, Definitia dragostei).  Persoane cu a caror ganduri si fel de a fi ne putem identifica si suntem pe aceiasi lungime de unda. Oameni fata de care avem puterea sa lasam barierele jos si care ne ofera cel mai adesea motivele pentru care sa nu regretam ca traim pe acest pamant. Facand acest lucru, probabil ca risti foarte mult, te expui intr-un mod care poate deveni extrem de dureros si esti foarte vunerabil, insa ce poate sa fie mai frumos decat tipul acesta de incredere? In care sa nu iti fie teama sa simiti si sa oferi, fara a incerca sa obtii ceva in schimb?

“Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni, ei nu pot fi mulţi, pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă.” (Gabriel Liiceanu, Declaratie de iubire)

Filed under: comentarii si citate