Un incapatanat

“Daca m-as lua in serios ca paragina biologica (am acum la activ, pe langa un infarct si un accident cerebral, si un edem pulmonar), ar trebui sa nu-mi mai pese de ce se intampla dincolo de otetarii pe care-i vad in clipa aceasta intunecati de lumina amiezii. De ce ma incapatanez, oare, sa “comunic” altora ce gandesc despre gunoaiele care plutesc pe apa vesnica a acestui inceput de toamna? Ce caut la televizor? Vanitatea e cea care ma mana? Sau neputinta de a admite ca sunt un om terminat? Poate ca amandoua. Si cand ma gandesc ca exista oameni care nu au nevoie de nimeni intre ei si Dumnezeu?” - Daniel Cristea-Enache, “Convorbiri cu Octavian Paler”.

 Citind “Convorbirile…”, carte care mi-a cazut in maini de foarte putina vreme, nu pot sa-mi reprim sentimentul de invidie sanatoasa fata de dl. Enache (imi cer scuze pentru apelativul mult prea familiar) si nu pot sa nu regret ca eu, un simplu cititor, nu am avut prilejul nici macar al unui schimb de priviri cu Octavian Paler. Sunt atras si acum, dupa atatia ani de cand l-am vazut prima data pe micul ecran, de felul cum privea interlocutorul si, in acelasi timp, de cum putea sa dea cuvintelor acel tais atat de necesar ”gunoaielor” plutitoare de care aminteste. Daca este vorba despre incapatanare? Ma indoiesc. Cred ca este un act furibund, al timidului care nu a putut sa agate una dintre multele masti care i-au stat la dispozitie de-a lungul vietii, un act de scoatere la lumina a unor adevaruri, pe care multe personalitati nu au avut curajul sa-l faca. Este extrem de usor sa insiri vorbe, mai usor decat asezatul vrabiilor pe firul unui stalp, dar foarte greu sa poti intra in constiinta unui public amortit, inveninat parca de niste seringi nevazute, asezat in permanenta la coada ignorantei. Acolo unde, zilnic, se servesc portii calde de neimpotrivire… Nu este vorba de vanitate. Ce curaj, de a-l contrazice, postum, pe Paler! Iar faptul ca ar fi fost un “om terminat” nu poate decat sa doara. Pentru ca mi-ar fi placut sa-si mai doreasca macar o viata-n plus.

Iar invidia mea pentru dl. Enache a mai crescut putin. Pentru ca a avut ocazia sa-i replice lui Octavian Paler: “Oare rostul unui hamal, pe lumea aceasta, nu este sa duca bagajele calatorilor, indiferent de cat de plin ii este stomacul si care ii este dispozitia interioara?”. Extrapoland cateva secunde, ar fi fost mai bine sa fie mai multi oameni care sa-i ceara Maestrului sa-si vada rostul mai clar, sa fi avut o prezenta mai intensa in fata muntilor de ”gunoaie”. Care, cu succes si cu pasi marunti, ne vor sufoca…    

9 Responses to “Un incapatanat”

  1. hamalii deschid ochii la unii ochii mintii ………

  2. …Octavian Paler este UNIC si IREPETABIL…Este OMUL din cintecul OM BUN al lui Dan Andrei Aldea…A reusit intr-o simpla viata cit nu reuseste o natie intreaga.De aceea nu cred ca si-ar mai fi dorit inca una,in plus…Sa fim bucurosi ca-i apartinem,sa-l onoram cu gindurile noastre iar daca vom accepta sa ne sufoce muntii de ”gunoaie”,sa ne scuturam si sa privim mai departe,spre cerul albastru,acolo de unde ochii Maestrului ne privesc,in fiece clipa,cu infinita IUBIRE…

  3. L-am urmarit sistematic la tv. Acum, din citat, inteleg ca m-a deranjat pretentia de-a avea acces direct la Dumnezeu…Apoi am auzit aceasta aroganta la un jurnalist: C.T. Popescu. Nici nu este ceva original, dar este anticrestin.

  4. antiignorantu – Norocosi cei ce-i deschid…

    donna – Este foarte posibil ca eu sa-mi fi dorit o alta viata pentru Paler. Nu cred, in cazul dumnealui, sa fi cerut prea mult.

    Daurel – Suntem, din pacate, umani. Cred ca este o irepetabila greseala, aceea de a pretinde neatinsul. Mai intai am avea nevoie sa se curete jungla in care traim, apoi sa tindem catre un acces… Chiar daca gestul este anticrestin. Poate ca Dumnezeu i-a lasat pe unii sa cada prea mult, de aici si aroganta lor, negandindu-ma in special la dl. Popescu.

  5. …Cu toata stima,d-le Paul,gestul dvs.fata de Maestrul Octavian Paler este unul de IUBIRE neconditionata,asa cum mai exista,foarte probabil,doar intre parinti si copiii lor…Il inteleg si-l apreciez ca atare…Dar am nevoie sa cred ca,TOTUSI,a ajuns sa fie multumit cu propria viata si ca nu si-ar fi dorit o alta,traita altfel…Pina una-alta…ce ne facem cu propriile noastre VIETI?…Iata ce intrebari ne ajuta sa rostim Maestrul…si ce frumos stie sa ne conduca la raspunsurile din noi…

  6. donna – Ce facem cu propriile vieti? Sau ce ne facem… Nu m-am gandit niciodata cat de mare poate fi diferenta data de un prenume, in cazul de fata “ne”.Daca voi cauta sa-mi explic, mi-e teama ca voi ajunge la o singura concluzie: suntem capabili doar de auto-distrugere, pornita din inconstienta si alimentata de o crasa ignoranta. Asta facem “noi”.
    Daca il iubesc pe Paler? Mi-ar placea sa o spun, poate m-as simti impacat cu mine insumi. Dar nu cred ca e indeajuns.

  7. …Cred ca puteti fi impacat,d-le Paul,chiar daca veti rosti sau nu cuvintele…pentru ca am o veste ,,foarte trista”: IUBIREA pur si simplu se simte,n-are nevoie de surle si trimbite…Cred ca de-asta suntem si noi pe-aici,prin ,,zona”:sa ne bucuram de mostenirea lasata de Maestru…Si revenind la ,,noi” si vietile noastre,citindu-l si simtindu-l pe Octavian Paler cred ca nu ne mai permitem sa fim inconstienti,ignoranti …deci s-ar putea sa mai avem o sansa de-a ne salva,pe ultima suta de metri,de la propria distrugere…Nu mai avem voie sa tinem ochii inchisi…(cite o exceptie,maxim,pentru un vis albastru,in noapte)…

  8. donna – Pentru acest tip de exceptie merita facut absolut orice… Pentru vis…

  9. …Cam DA.

Leave a Reply