A iubi cu deznadejde e, poate, modul cel mai inalt de a iubi
“Nu contest sacrul, ba chiar socotesc ca o lume cu totul profana ar fi o lume profanata, numai ca eu inteleg sacrul nu ca pe o renuntare, ci ca pe un exces; nu ca pe o desprindere, ci ca pe o apropriere de cele lumesti. Cu cat iubesc mai mult ceva, il simt mai sacru. Si daca nu pricep de ce-ar trebui cineva sa-si intoarca si celalalt obraz cand e lovit sau sa-si dea camasa cand i se iau hainele, as cita oricand vorbele Sfantului Augustin ca doar acela care iubeste intelege.
Mi-a lipsit, insa, multa vreme o anumita deznadejde. Aceea pe care o simt, probabil, toreadorii cand privesc in dimineata coridei soarele care se ridica la orizont. Te-ai gandit vreodata ca numai cine se teme ca n-o va mai vedea stie, in chip dureros, cata frumusete exista in lumina care imbujoreaza cerul? Noi, ceilalti, ne putem permite sa fim blazati, indiferenti, sa plonjam direct, dupa ce ne trezim, in ambitiile si vanitatiile noastre. Un rasarit de soare? Ma rog, la vara cand vom fi in concediu, cand, deci, nu vom mai fi ocupati, ne vom duce intr-o dimineata, devreme, pe tarm si vom astepta ca discul luminous, rosietic, inflamat sa se inalte deasupra apelor. Chiar vom sopti, “ah, ce minune”, fiindca nu suntem uscati, arizi, suflete moarte, o uimire sincera poate oricand sa tresara in noi. Dar pana atunci, oh, nu, viata nu e promenada. In schimb, ce furtuna trebuie ca provoaca in sufletul unui condamnat la moarte momentul banal cand cenusiul noptii se destrama, prevestind ziua care va veni foarte curand, dar pe care el nu va apuca s-o vada! Probabil, isi spune ca nu si-a facut niciodata timp sa priveasca un rasarit de soare, sa priceapa viata… Daca ar mai trai…” (Viata ca o corida).
Ce ne apropie cel mai mult de sacru? Oare nu experienta iubirii ca stare profunda care ne transfigureaza interior si ne permite accesul la lumina noastra interioara? In aceste conditii, intradevar, nu ar trebui inteles sacrul ca un exces, o intoxicatie binevenita cu potiuni de iubire care sa ne permita o dilatare a sufletului dincolo de nevoile imediate, grijile cotidiene, ambitiile si vanitatiile fiecaruia dintre noi?
Poate ca in lipsa constientizarii unei amenintari iminente, frumusetea care ne inconjoara si miracolul nasterii fiecarei dimineti tind sa se banalizeze si sfarsesc prin a nu mai provoca in noi emotia si uimirea necesare pentru a ne ajuta sa luam contact cu straturile profunde ale fiintei noastre. De multe ori, avem nevoie de o anumita deznadejde pentru a intelege pacatul in care cadem frecvent: “Greseala oamenilor a fost ca niciodata nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericirea exista, ea trebuie sa fie inaccesibila sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor” (Viata pe un peron).
“A iubi cu deznadejde e, poate, modul cel mai inalt de a iubi, dar, din pacate, trebuie, se pare, sa te simti amenintat de varsta, de regrete sau de o primejdie ca sa ajungi la el. Atunci descoperi ca adevarata fericire nu e aceea din paradis. Oricat ti-ai iubi copilaria, trebuie sa recunosti ca fericirea ei este o stare de ignoranta. Fericirea reala e, totusi, sa cunosti adevarul si, in aceste conditii, sa fii fericit“ (Viata ca o corida).
Filed under: comentarii si citate
“a iubi cu deznadejde ,e poate, modul cel mai inalt de a iubi.”si la ce ajuta.deznadejdea a fost trecuta cumva la virtuti? este vreo satisfactie sa fii deznadajduit??? asta, imi pare doar o pagina frumoasa de literatura impletita cu o idee filozofica desarta. cind iubesti nadajduiesti…. sau ce iubeste un om ca sa ajunga la perfectiune deznadajduind.cind deznadajduiesti simti ca iubirea iti fuge printre degete,ginduri, zile,nopti,.vrei sa o opresti, simti ca pentru ea si prin ea vrei sa mai vezi un rasarit de soare, chiar daca esti la apusul vietii.iubirea este adevar,speranta,incredere, vis.daca se infiltreaza deznadejdea… incepe dezamagirea, disperarea, tristetea, …
Sarea si piperul luate separat provoaca dezgust. Dar adaugate intr-o reteta dau savoare mancarii. Cred ca in reteta iubirii intra si un pic de tristete, de melancolie, de durere, de disperare. Iubirea e un sentiment complex - cu emotii contradictorii.
Frumoasa lectura ! Multumesc !
CFZ, daca analizezi strict fraza respectiva si o scoti din context, iti dau dreptate, poate sa para, intradevar, contradictorie. Am avut exact acelasi sentiment la inceput. Dincolo de primele aparente, eu inteleg insa altfel textul lui Paler si trebuie sa recunosc ca imi place foarte mult cum a surprins aceasta stare in cuvinte. Vad deznadejdea de care ne spune el mai degraba ca pe o stare revelatoare si eliberatoare.
Revelatoare in special pentru momentele in care ne permitem sa fim blazati, indiferenti la frumusetea care ne inconjoara si ne lasam furati de grijiie cotidiene, ambitiile si vanitatiile noastre indepartandu-ne tot mai mult de structura noastra interioara adevarata. Ar fi frumos daca toti am reusi sa ne pastram tot timpul la acel nivel inalt de adevar, speranta, incredere de care spuneai tu, insa daca ar fi sa privim onest cred ca aproape nimeni nu reuseste sa faca acest lucru. “Poate că pentru a-şi regăsi dragostea de viaţă, când o pierd sau se uzează, oamenii sunt siliţi uneori să străbată un coşmar. Dacă au norocul să iasă din el nemutilaţi, pot spera din nou” (Viata pe un peron).
Eliberatoare, pentru ca odata traita si consumata, ea nu este doar inceput pentru dezamagire, disperare si tristete. Iti ofera totodata sansa de a iesi din starea de blazare si de a intelege, constientiza si aprecia niste lucruri mult mai adanc, pe langa care inainte poate ai fi trecut nepasator. „Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face soarele niciodata: sa lumineze in intuneric” (Scrisori imaginare). Poate insemna si o largire a orizontului interior, te poate face mult mai deschis fata de oameni, sentimente si fata de tot ceea ce e in jurul tau. Depinde insa de fiecare cum priveste si fructifica acesta sansa.
Lavinia, interesanta si reusita comparatia
. Cred ca surprinderea paradoxurilor ne cam place la amandoi, nu 
?
Si eu cred acelasi lucru: ca iubirea e un sentiment complex si care de multe ori provoaca emotii contradictorii. Dar ca din fiecare din aceste emotii avem ceva de invatat daca le privim dintr-o pespectiva constructiva. E greu sa faci (si nici nu cred ca e de dorit) o simplificare a lucrurilor sau sa incerci incadrarea lor intr-un anumit sablon. Nu reusesti decat sa le bagatelizezi sau sa surprinzi o intelegere sumara si de suprafata a lor. Pe de alta parte, nici sa le complici prea mult nu cred ca e bine. Iarasi, numai contradictii
. “Toate intrebarile pe care le pun, vantul mi le aduce inapoi intacte. Va trebui sa raspund probabil, eu singur la ele, dar prin insusi faptul ca-mi pun intrebari nu mai sunt singur. E un prilej sa imi micsorez lista, sa-mi declar sentimentele fara sa ma rusinez de ele.” - Scrisori imaginare
Alter Ego Blog, ne bucura ca impartasesti alaturi de noi dragostea fata de cuvintele din cartile lui Paler. Multumim pentru comentariu si te mai asteptam pe aici
.
Alex,
Cred ca paradoxurile ne surprind pe noi si mai putin noi pe ele… E bine sa ai mai multe puncte de vedere.
Sunt de acord ca e greu de simplificat. Se pare ca ne e mai usor sa complicam lucrurile . Si nici asta nu-i o solutie.
Mi s-a intamplat sa iubesc odata. A fost un lucru simplu pentru ca nu simteam nevoia sa justific sentimentul sau sa-i gasesc vreo ratiune.
Lavinia,
Da, cred ca ai mare dreptate, paradoxurile ne surprind pe noi si mai putin noi pe ele…
Probabil ca cel legat de iubire este unul dintre cele mai simple si, totodata, complexe. M-a miscat citirea ultimelor doua fraze ale tale…
De ce am deznadajdui in fata iubirii si de ce ne-am simti vinovati de fericire?
Se spune ca a iubi inseamna mai intai de toate sa traiesti iubirea si nu sa o gandesti.
Ceea ce imi vine in minte acum este ceea ce m-a impresionat dintotdeuna, si anume: Imnul Iubirii al Sf. Apostol Pavel.
V-ati intrebat vreodata cati dintre noi suntem capabili sa iubim? Despre ce fel de iubire vorbim noi aici? Cati dintre noi cred ca au atins aceasta treapta superioara a iubirii?
Cred ca deznadejdea apare atunci cand ne este teama ca am putea pierde ceea ce ‘iubim’, intr-un fel sau altul…cand iubim ceea ce apartine altei inimi, altei „lumi”…
Altfel, nu stiu cum as putea sa-mi pierd speranta in fata iubirii…
In final toti pierdem ceea ce iubim .
Iubirea trece peste timp, spatiu si moarte…ea e eternitate!
Pisicuta,
Paragraful din I Corinteni 13, 1-13, de care spuneai, cred este una din cele mai frumoase si cuprinzatoare descrieri ale dragostei. Din punctul meu de vedere, ceea ce am citat eu din Paler nu intra in contradictie cu cele spuse in intaia epistola a lui Pavel catre Corinteni. “A iubi cu deznadejde” de aici este pentru mine cumva similar cu revelatia faptului ca “daca dragoste nu am, nimic nu sunt” din I Corinteni 13, 2.
Iti dau dreptate, sufletul nostru ar trebui sa ramana intotdeauna deschis in fata iubirii. Pentru mine insa, “a iubi cu deznadeje” din paragraful lui Paler nu e similar cu a deznadajdui in fata iubirii, e chiar contrariul.
Ca sa ajungem la o intelegere superioara a iubirii, probabil chiar si a credintei, majoritatea dintre noi cred ca trecem prin diferite incercari si caderi. Asa cum ii raspundeam si la CFZ, aceste incercari pot insemna si o largire a orizontului interior, deschidere fata de sentimente, oameni si tot ce ne inconjoara. Durerea si deznadejdea, de multe ori ajung sa ne curete de zgura din noi si sa ne faca sa iubim mai curat.
Lavinia,
Chiar daca acest lucru se intampla, ma folosesc de un citat din Paler pentru a ma intreba retoric: “Drumul nu mai duce nicaieri, dar adevaratele tinte nu se afla oare in noi?” (Viata ca o corida)
“A iubi cu deznadejde e, poate, modul cel mai inalt de a iubi”. Am incercat sa inteleg alaturarea cuvintelor “a iubi” si “deznadejde” . Nu cred ca e vorba de deznadejdea in fata iubirii. Ci, mai degraba, deznadejdea de a nu putea impiedica inevitabilul. Constient fiind de finalitate , anticipand durerea pierderii si totusi continuand sa iubesti cu furie, e o grea incercare. Paradoxal, tocmai aceasta combinatie de sentimente transforma iubirea in ceva sublim , e ceea ce iti promite ca nu vei mai fi la fel.
Chiar daca, la un moment dat, voi pierde ceea ce iubesc , inevitabil si dureros, voi fi altfel pentru ca mi s-a intamplat sa iubesc si sa fiu iubita, indiferent cate drumuri se inchid in fata . Cred ca despre asta e vorba cand vorbim de tintele din noi.
Din alt punct de vedere - cred ca ar trebui facuta o distinctie intre capacitatea de a iubi si sentimentul propriu-zis. Capacitatea de a iubi caracterizeaza umanul - fiecare dintre noi o are , in diferite feluri . Cum spunea frumos un cantec “cat putea-va sufletul sa rabde”. Seamana cu un vas. Sa zicem ca apa e iubirea. Putem umple vasul pe un sfert sau pe jumatate . Se poate varsa sau se poate evapora . Cam asa e cu disparitia iubirii . Sa-l umplem peste masura si va curge pe langa vas. Se intampla ca iubirea sa treaca intr-un alt registru . Poate e mai bine sa-l umplem la masura care trebuie sau sa marim masura. Personal - imi doresc un ocean plin de iubire in care fiecare picatura sa conteze .:) Si voua la fel.
Multumesc mult pentru completari, Lavinia. Ca de obicei, ai folosit multe comparatii foarte inspirate. Cum am mai spus-o, nici eu nu cred ca e vorba de deznadejde in fata iubirii, ci de o deschidere si de o constientizare mult mai adanca a ei.
Cu toate ca acest lucru depinde mai degraba de fiecare dintre noi, imi doresc sa se implineasca urarile tale din final. Si ne-ai transmis deja mai multe “picaturi” care in mod sigur conteaza :).
…stiti ce semnifica “te iubesc?”…”t iubesc” este o expresie pecare o spunem celor dragi …cand ii spui iubitei tale “te iubesc”, tu defapt nu ii arati ca tii la ea…aceasta expresie este o CERERE nu ? tu cand ii spui asta ei .defapt tu astepti ca si ea sa iti raspunda la fel…ii ceri iubirea,e ca si cum ai intreba-o daca te iubeste sau mai bine zis este o porunca “iubeste-ma”….si cand vezi canu ti se raspunde …esti dezamgit …nu mai vrei nimic…si iti spui “pi daca ea nu ma iubeste . nici eu nu o sa o mai iubesc”…ce leg are cu “A iubi cu deznadejde e, poate, modul cel mai inalt de a iubi” stiind ca nu te iubeste tu totusi ii spui asta cu toata inima si trmuri cand deschizi gura …dar nu pt ca ti-e frica ca ea ti-ar spune “nu te iubesc” ci ca nu stii daca o sa fii capabil sa ii arati suficient de bine cat o iubesti…in continuare tu o iubesti si ii spui asta iar ea iti dovedeste ca tine la tine dar …iubesti altfel …o iubesti ca sicum ar fi un lucru sfant …si stii ca ea nu te va iubi niciodata cum o iubesti tu dar tu totusi o iubesti…ciudat nu _?ciudat pt ca dovedesti ca orgoliul a disparut k iubirea ta e mai imp decat mandria…dar dupa acest cuvant ,se afla durerea..si ce urat se manifesta e ca si cum cineva itzi taie inima atunci cand rostesti aceste cuvinte …si e greu sa te abtii sa nu plangi ca celalalt apoi sa nu mai vb cu tine …vrei k el sa fie fericit …te sacrifici pe tine pt el..nu-ti pasa ai face asta de inca 1000 de ori,acest lucru e un lucru inalt,cel mai inalt…ca astfel tu ii spui ei ceva de genul”stai linistita ,ew sunt aici totul va fi bine”chiar daca tu atunci abia poti respira dar ca celalalt sa poata dormi linistit in timp ce tu incerci sa te pansezi cu lacrimile ce curg pe fata ta …asta mi se pare ca exprima Paler…celalalt de langa tine nu te iubeste cum ai vrea dar tu totusi nu il lasi si il ajuti, poate ii dai un sfat in privinta unei pers pe care ea o place si apoi vezi k ii spune altuia “te iubesc” dr tu continui sa ii spui “te iuubesc” …nu exista sentiment mai complex decat acesta …e atat de dureros dar ai nevoie de aceasta durere fara ea nu ai putea trai…e ca si cum ai urma un tratament dureros si costisitor …acest tratament nu iti imbunatateste starea…ci doar ti-o mentine…dar acest tratament este dureros + ca timpul pierdut aiurea ca o astepti pe ea inzadar si stii asta…timpul il pierzi…iar timpul inseamna bani…si iti pierzi tot timpul si te si doare …doar pt a fi fericit cel delanga tine…parca ii donezi organele tale sanatoase si ea va trai iar tu mori pt ea…dar mori stind ca ai descoperit ce inseamna sa iubesti cu adevarat..
acet lucru nu se intampla doar intre cupluri ci si intre prieteni..eu am un prieten baiat.este cel mai bun prieten al mea…il iubesc ca pe fratele meu adevarat…si totusi el niciodata nu mi-a spu “te iubesc” mi-a zis de 2 ori “te besc” atunci am inteles k tine la mn …k la o prietena….ma multumesc si cu atata eu il iubesc ca pe unfrate in schimb si chiar daca el nu imi spune ,eu tot timpul ii zic ca il iubesc…si sa stitzi k doare rau cand stii ca prietenul tau cela mai bun,sau fratele tau k eu asta il vad… nu te iubeste…dar trec greu dar incerc sa nu las sa mi se vada durerea…nu cred ca va intelege cat il iubesc si ca pt el mi-as vinde sufletul…dar nu-mi pasa tot timpul o sa ii fiu alaturi indiferent daca ma va iubi sau nu….asta e parerea mea…