Citisem recent criticile aduse poporului roman, cum ca suntem lasi,tradatori si clevetitori. Tradatori, am fost (si probabil o sa continuam sa fim), de la daci pana in democratia actuala si viitoare, cat despre “clevetiri binevoitoare”,sau note informative… nu prea stiu ce sa zic pt ca vine in completare scrisoarea lui Neacsu de la 1521, primul text scris in limba romana, care reprezinta o nota informativa de mare secret. Despre lasitate mi-e si mai greu sa vorbesc pentru ca istoria mi-a demosntrat ca in anumite momente cheie acest popor roman a reusit sa-si infranga spaima care-l facea sa-si renege chiar originile. Cred cu tarie ca e nevoie de acei martiri, acei eroi care sa refuze abnegarea credintei lor, asta bineinteles in cazul in care mai exista un crez individual. Trist e ca, in general, cei care au un ideal sunt considerati nebuni… pentru ca nu e firesc. E firesc sa abjuri continuu… Vin din nou cu un text din Apararea lui Galilei :

“-Pe acelasi inchizitor l-am visat acum in Roma, invesmantat in toga lui Nero. Statea in fata unei oglinzi si vorbea. La inceput am crezut ca discuta cu cineva din spatele lui. Apoi mi-am dat seama ca in incapere nu mai era nimeni. Vorbea privindu-se si facand pauze in care mangaia blana unui caine urias asezat la picioarele lui : “Ucid pentru ca acesta e singurul lucru care-mi da un sens. Destinul meu e sa nu fiu inteles decat daca am mainile manjite de sange… Omor pentru ca sunt foarte singur… Pe buzele celor care imi vorbesc eu vad cum tremura frica si ura. Si atunci creste in mine nevoia de-a lovi. Incerc sa-mi umplu singuratatea cu sange si cadavre. Dar nimeni nu banuieste cat sunt de nefericit… O sigura iubire dezinteresanta m-ar scuti, poate, de atatea crime. Ea mi-ar da tot ce obtin saturand fiarele din Colosseum… Dar unde ma intorc nu vad decat insi care, cum le vorbesti despre moarte, devin palizi si isi reneaga convingerile in chipul cel mai dezgustator.” In clipa aceea slujitorii au tarat in incapere un om in lanturi, cu incheieturile mainilor si cu gleznele umflate si pline de sange. Imparatul s-a intors plictisit si astepta. Apoi a inceput sa dea semne de iritare. “Umileste-te mai repede, sunt grabit”, porunci el. Dar celalat tacea. “Esti condamnat la moarte”, striga Nero. Omul din lanturi ramase calm. Slujitorii incepura sa-l tarasca spre iesire. “Stati”, porunci imparatul. Si, cu o enervare nedumerita, se adresa victimei:”Cum te cheama ?” Cel condamnat la moarte a inceput sa rada. Am crezut ca era nebun. Dar raspunsul lui m-a trezit din somn: “Ma cheama Galileo Galilei.”

-Ai fi vrut sa ai curajul celui din vis ?

- Nu stiu… Noaptea, cand ma trezesc cu inima inghetata, mi-e mai usor sa infrunt moartea. Dar acum.. Nu stiu sa traiesc periculos, daca asta vrei sa afli. Cand am iesit de la Inchizitie imi venea sa le strig celor cu care ma intalneam: inchizitorii n-au inteles ca lumina e mai primejdioasa pentru ei decat faptul ca pamantul se invarteste, deoarece acesta lumina neaga moartea pe care ei o practica… Spune-mi, crezi ca lumea are neaparat nevoie de victime pentru a uri ceea ce este impotriva ei?

-Nu, Galilei, dar din moment ce au existat, nu mai putem vorbi numai despre dragostea ce-o datoram lumii.”

In trecut ni se reprosa ca suntem singurul popor fara martiri. Oare de ce nu am avut martiri? Pentru ca toate domniile erau pro-crestinism ?  A fost comunismul… si acum avem martiri; multi, foarte multi deoarece toti care au murit in inchisori datorita credintei lor in Dumnezeu si in libertatea Romaniei, pot fi numiti martiri. Oare au murit degeaba ? Nu! inca nu…

O moarte e mai putin o moarte atat timp cat exista o iubire, pentru un crez, pentru o tara.

Filed under: comentarii si citate