“Sigur ca oricine are dreptul sa se pronunte in orice domeniu doreste. Cu o conditie. Sa fie in cunostinta de cauza si sa aiba un minimum de moralitate. Altminteri, am risca sa ajungem la concluzia ca si cei care au refuzat un legat al lui Brancusi n-au facut decat sa-si exercite dreptul de a avea o opinie. Si cei care au vorbit de “putrefactia poeziei” la Arghezi sau cei care au pus la index opera lui Blaga. Si ce fel de drept este oare acela de a murdari cu orice pret scriitori si carti ? Nu fac parte din nici o grupare literara, daca vrem sa numim asa plaurii de la suprafata vietii literare. Sunt, cum spune un proverb mexican, singur ca diavolul intre paradis si infern. Dar imi lipseste virtutea de a ramane senin cand e escaladata granita dintre repros si insinuare. Tresar si ma intreb. Oare avem atat de multe valori incat ne putem permite placerea zapacitoare de a le jigni pe unele din ele si nepasarea de a tacea cand cineva le jigneste ?

E un adevar cunoscut ca adesea n-am stiut sa ne impunem valorile. Din contra, uneori am avut parca o funesta inclinare de a denigra, de a suspecta, de a minimaliza propriile noastre valori. E trist, dar de-a lungul timpului celebritatea multor romani a trebuit sa fie importata sau a fost impusa de tragedie. E aici, parca, unul din blestemele noastre. Si poate nu numai vicisitudinile istoriei sunt de vina ca in ochii unor straini ignoranti cultura romana mai este inca un soi de terra incognita exotica. E oare nevoie de exemple ? Ajunge unul. In timp ce atatea mediocritati de pe alte meridiane se rasfata in dictionarele mondiale, in dreptul lui Eminescu in Larousse am intalnit aceasta explicatie laconica si ridicola : auteur de novelles et de contes populaires. Trebuie, prin urmare, sa credem noi cei dintai in propriile noastre valori, ferindu-ne, evident, de exagerari. Si cum sa accepti atunci ca se poate plimba cineva cu prastia in mana(sau mai rau) prin literatura romana ?

Mai ales ca raul nu se opreste la ofensa. Nu o data, polemicile care au practicat stilul, tonul si indecenta proceselor intentate lui Boudelaire si Flaubert s-au dovedit o buna scoala de dogmatism. Si oare nu in pulberea de invective azarlita candva peste poezia lui Arghezi a clocit un dogmatism care l-a lovit nu numai pe Arghezi ? Sunt lectii care n-ar trebui uitate de nimeni, nici de cei care pun capcane pentru altii, uitand ca, intr-o zi, ar putea sa cada ei insisi in ele. Caci daca somnul ratiunii naste monstri, somnul dialogului naste dogme. Iar dogmele sfarsesc totdeauna prin a inabusi ceea ce pretind ca sacralizeaza.

Mi-ar fi greu de aceea sa ridic din umeri si sa zic “joaca-se cine vrea cu focul, important e sa nu-mi parleasca mie hainele”. De fapt, stiu ca tot ce ma desparte ma defineste in aceeasi masura ca si ceea ce ma apropie.“~Polemici cordiale~

Filed under: comentarii si citate