Inchizitia a existat si exista indiferent de regimuri ea actionand, presupun, sub diverse forme. Istoria ne demonstreaza ca ea a fost galagioasa sau tacita si extrem de perseverenta. Putem sa spunem ca aceasta calitate reprezinta arma secreta a Inchizitiei pentru ca a reusit sa duca perseverenta pana la desavarsire.

Urmatorul fragment este absolut fascinant datorita realitatii lui. Maestrul Octavian Paler, prin cartea din care face parte fragmentul, si nu numai, a reliefat importanta fatalei primejdii :

“-Pe urma am auzit fosnind un chiparos… Doua maini inghetate mi s-au lipit de obraz. Si o voce usor ragusita mi-a spus :”Linisteste-te, Galilei, nu te mai gandi la focuri”… “Da, zeita, am murmurat, insa te rog ramai langa mine”… “Raman, Galilei, a soptit ea. Avem o cicatrice comuna.” Vorbele ei mi-au dat curaj, cu toate ca nu le-am inteles. “Zeita, eu imi marturisesc teama pentru a o alunga. Presimt ca daca o las sa existe in mine ma va sugruma incet.” “Inteleg, Galilei, dar e plina de riscuri incercarea ta. Nu te poti juca cu amintirea unui rug. Mai bine incearca sa-l lasi sa se stinga.”… Intr-un tarziu, eram iarasi singur. Si ma gandeam ca acum singuratatea mea e aproape destin.
-Te obsedeaza atat de mult rugul, Galilei, incat ai uitat ca o iubire nu se poate opri la singuratate, chiar cand rasare din ea.
-Si ce-ar trebui sa fac ?
-S-o imparti si cu altii pentru a fi intr-adevar bogat. S-o risipesti, ca sa fii mandru de bogatia care te copleseste. Si s-o imparti cu oamenii, Galilei. Nu cu arborii. Nici cu pietrele sau cu cerul.
-Lucrul de care am cea mai mare nevoie acum e linistea.
-Spuneai ca nu doresti rolul zeilor, ci al unui om.
-Si nu exista si pentru oameni o liniste care sa poata fi ravnita ? Chiar daca o voi imparti cu arborii, cu pietrele si cu cerul… Nici arborii, nici pietrele si nici cerul nu m-au ofensat niciodata si nu m-au amenintat cu moartea. Aici nu m-a mintit nimeni si nu m-a silit sa cred decat ceea ce simt. Daca mi-e sete, ma aplec si beau apa unui izvor, daca sunt trist, urmaresc norii si pasarile, si daca vreau sa-mi fac iluzii, nimeni nu ma impiedica sa intind mainile spre ele. Odinioara umblam prin aceleasi locuri si nu vedeam tot ce vad acum. Atunci, o colina era o colina, un chiparos era un chiparos, fiecare cu numele sau. Inca nici unul dintre aceste lucruri nu inseamna viata, dragoste, trecut sau speranta. Acum tot ce intalnesc imi vorbeste despre ceea ce port in mine. Dar imi vorbeste intr-un fel care nu ma constrange, chiar atunci cand nu sunt altceva decat un om urmarit de un rug, cum zicea zeita. Uneori, gasesc in iarba urme negre de foc. In prima clipa mi se face greata, apoi imi spun ca toate focurile sunt aprinse de Inchizitie si nu toate te silesc sa abjuri. Nimeni nu-mi cere pe aceste coline sa infrunt altceva decat ploaia, vantul si amintirile. Iar cand ma simt prea singur, aman amintirile pentru mai tarziu si incerc sa ma culc. Ziua n-am vise si ma pot odihni. Intr-o zi cand am deschis ochii am zarit un sarpe in iarba. L-am gonit si n-a fost nici o problema. Aici totul se rezolva firesc, si chiar fericirea poarta un nume simplu. Ca si timpul. Sau moartea. Iar vara nu face decat sa destepte in mine toate iluziile si regretele. Sunt aproape ca Oedip. Suferinta m-a invatat sa fiu liber.
-Ma tem ca te voi dezamagi, Galilei, si-ti voi spune ceva foarte neplacut. Sufletul tau de copil nu-mi va ierta, poate, cruzimea, dar nu gasesc alte vorbe decat cele pe care le-am gandit ascultandu-te. Rugul si-a indeplinit rolul, Galilei, iar Inchizitia si-a atins scopul, daca singuratatea ta seamana intr-adevar cu a plantelor.
-Nu inteleg.
-Scopul Inchizitiei nu era neaparat acela de a te omora, ci de a aprinde in tine un rug. Un rug care, arzand in inima ta, sa te inconjoare de singuratate si sa te faca sa doresti o fericire care nu cere decat ceea ce cer si plantele. Scopul Inchizitiei era sa te prefaca in planta,Galilei. Cenusa lasa urme si compromite, in vreme ce o planta trece neobservata. Si nu esti departe de acest destin. Deocamdata ceea ce te impiedica e memoria ta. Roaga-te sa nu uiti ce s-a intamplat si sa nu dai fericirii alte nume decat cele firesti.” ~ Apararea lui Galilei

Filed under: comentarii si citate