Întrebările de care avem nevoie
“Dar ce sunt zeii? Firul de iarbă cel mai umil şi gângania cea mai neînsemnată trăiesc ca nişte zei. Îi căutăm pe zei ridicând ochii spre cer, când ei mişună în jurul nostru şi îi strivim, poate, sub tălpi. Întreaga natură e plină de zei.
Probabil există pe pământ un singur ne-zeu. Omul. Căci el e singurul care are îndoieli.
Peste drum de biserică e un cimitir. Rivalul lui Dumnezeu este moartea. Dumnezeu şi moartea, de o parte şi de alta, iar noi la mijloc, ca între două pietre de moară.
Noi? Care “noi”? Am văzut oameni frumoşi în suferinţă şi pe alţii tăvălindu-se în noroi sănătoşi. Deci care “noi”? Care om?
Scriam cândva că “frigul şi laşitatea încep de la răspuns”. Dar mă înşelam. În realitate, adesea frigul şi laşitatea încep de la întrebare. De câte ori ne lipseşte, nu curajul de a da un răspuns, ci de a pune întrebarea care trebuie? Pentru prima oară, nu mă mir că locul sfinxului de la Teba a rămas gol. Nici că toţi sfincşii pe care i-am văzut prin muzee surâd, tăcuţi. Ei ne lasă să ne punem singuri întrebările de care avem nevoie.” (Polemici cordiale)
Filed under: comentarii si citate
Dupa parerea mea exista, o singura intrebare ce merita a fi pusa, iar aceea este: “Cine sunt eu de fapt?”
E cea mai grea, pentru ca incepi sa tremuri, fiindca realizezi ca trebuie sa te decojesti ca o ceapa pana ajungi la fiinta ta, acela care esti tu cu adevarat si nu coaja aurita care te invaluie si protejeaza….
da Augusta, e o intrebare grea, o intrebare care poate sa ucida si sa dea viata. Numai sa ne auzim spunand : “Cine sunt?” si deja parca se prabuseste lumea peste noi. Cautam disperati in agenda trecutului, a viitorului, a prezentului raspunsul. Si nu il gasim. Intrebam in stanga si in dreapta, la rude, la vecini, la prieteni si … nimic…nu aflam nimic…parca e chiar mai gol ca inainte in jurul nostru. Ni se pare ca noi cunoastem mai bine cine este oricine, mai putin noi insine. Pentru ca mereu ceea ce ne priveste pe noi, ne infioara. Ne e frica de oglinzi. Si totusi adevarul trebuie gasit. Dar unde? Si iar incepem sa cautam si apoi ne cuprinde un soi de disperare care incepe incet incet sa ne roada din interior si lasa un gol mare in noi, din noi lipsim chiar noi. Suntem prea ocupati sa aflam cine e el sau ea sau ei … ce fac…cat castiga…le e mai bine decat noua? Apoi ne vine foame, sete, trebuie sa ne preocupam de nevoile noastre de pe primele trepte ale piramidei lui Maslow si uitam ca ne-am intrebat ceva si totusi simtim un gol in noi , nu stim din ce cauza dar il simtim si iar ne intoarcem la intrebare si iar ne framantam pana … obosim si apoi … murim. Ininte de a fi aflat raspunsul.
Si acum…
Eu cine sunt?
E greu pana ajungi sa iti pui aceasta intrebare pentru prima oara, Amina! Pentru ca odata ce ti-ai pus-o ea revine intr-adevar si nu te lasa pana nu te transformi. Si cum nici o transformare nu are loc fara foc, vei incepe sa arzi, putin cate putin, pana vei deveni adevarata, reala! Te-ai gandit vreodata ca apa curge, dar nu poate curge in sus dar, fiarta la 100 de grade Celsius incepe sa se evapore, iar vaporii se inalta. Acest lucru are loc sub influenta focului, ce-i drept a focului material. Focul ce ne transforma pe noi e cu mult mai puternic, iar noi trebuie sa fierbem in suc propriu, mult si bine, ca sa devenim noi insine. Cert este ca , odata ce am inceput, cu siguranta nu vom muri fara sa aflam cine suntem.
Da, poate ca ai dreptate “nu vom muri fara sa aflam cine suntem” , eu totusi nu as da verdicte ca: “cert” sau “cu siguranta”. Nu cred ca putem fi chiar asa de siguri cum spui tu. Dar repet…poate ca vom afla cine suntem inainte de a muri dar uneori aflam prea tarziu, prea tarziu pentru a mai indrepta greseli din trecut care ne-au costat scump, si pe care poate le-am facut pentru ca nu ne cunosteam.
Eu am scris comentariul fiind destul de nervosa (nu neaparat nervoasa cat nedumerita si asta imi determina de cele mai multe ori surescitarea) asa ca s-ar putea sa fie exagerat unele chestii.
Si inca ceva…nu stiu daca stii dar apa se poate evapora si la temperaturi mult mai joase de 100 de grade Celsius, chiar si de la o temperatura nepozitiva(sublimarea) sau la o alta temperatura(chiar si fara a absorbi caldura). Asta in conditii neobisnuite. Atunci cand e “fortata de imprejurari”. Deci nu ne trebuie numai foc pentru a ne transforma. Un eveniment important ne poate schimba atat cat nu ar putea sa o faca nici inusi timpul. (Focul de care zici e unul ce arde in o perioada de timp.)
Nu ma aflu in lumea asta de prea mult timp, cred (in proportie de 99%) ca esti ceva mai mare decat mine, si deci ai mai multa experienta de viata decat mine, insa din cele ce am trait eu pana acum am vazut ca nu trebuie neaprat sa “fierbem mult si bine” pentru a ne transforma, o putem face (chiar ireversibil) intr-o clipa. Poate ma insel, contrazice-ma daca gresesc!
*scuze am scris “contrazice-ma” forma corecta e “contrazi-ma”