“Niciodata nu vom putea fi convinsi ca “moartea e remediul”. Nici greselile, nici ironiile nu ne pot face sa uitam cu totul ca iubirea exista.” A saptea iubire/Scrisori imaginare

Dragostea de viata este suma tuturor pasiunilor si placerilor noastre, dar vehementa lor este rascolita atat de dezamagire cat si de perspectiva succesului. Nimic nu pare sa egaleze aceasta tenacitate a existentei, in afara de o suferinta extrema fie a trupului fie a spiritului, care sa distruga deopotriva atat puterea obiceiului cat si a imaginatiei. Intrebarea daca viata este insotita de o cantitate mai mare de placeri sau de suferinte, poate fi fara rost, fiindca atasamentul nostru fata de viata depinde de interesul fata de ea si nu putem ignora ca ne intereseaza mai mult aceasta lume in valtoare, agitata de mii de sperante si temeri, tulburata de cele mai diverse bucurii si tristeti, decat infricosatorul hau.

A fi orice este mai bine decat a nu fi nimic.

Pasiunea, imaginatia, vointa, sentimentul puterii, chiar constiinta existentei noastre ne leaga de viata si ne tine stransi in lantul ei, ca intr-un farmec, in ciuda oricaror altor consideratii.

S-ar parea ca in desertul vietii nu sunt decat putine insorite pajisti, spre care inaintam intotdeauna grabiti; le privim plini de dorinta din departare si nu ne pasa de pericolele si suferintele pe care le induram ca sa ajungem pana la urma la ele. Oricat de obositi am fi de acelasi drum batut, oricat de scarbiti de trecut si oricat de putin ne-am increde in viitor, spiritul se revolta totusi la ideea mortii, caci imaginile posibile ale binelui, vesnic legate de viata, se contureaza clar in clipa in care ne sunt smulse. Pana si cea mai stearsa scena pare luminoasa in comparatie cu intunericul mormantului.

Puterea de a nu ne desparti de viata nu depinde de mersul ei calm si egal, ci de forta pasiunilor noastre.

Filed under: comentarii si citate