Despre tulburari
Mi s-a oferit posibiltatea sa ma apropii de Octavian Paler, cu pasi tacuti, nici nu se putea altfel. Zgomotele sunt menite sa ravaseasca si cele mai tihnite suflete, de aceea ma voi stradui sa trec pe aici doar atat cat va fi nevoie, fara stridente evadate din necesar… Fara sa spun mai mult decat trebuie. Cuvintele isi au un rost numai daca vin laolalta, in doze bine definite. Pentru mine, luna cadourilor a acestui an a sosit cu acest dar neasteptat, de a putea sa-mi alatur gandurile randurilor Maestrului Paler. Celor care, de la distanta, au avut incredere ca pot face acest lucru, le multumesc…
“Ce-a mai ramas in mine din cel care am fost pe Calea Secii? Acum sunt “aproape bucurestean”. M-am obisnuit si cu mirosul de benzina arsa si cu “natura” din parcuri si cu cerul fara mister de deasupra oraselor. Mi-am pierdut deprinderile rustice, m-am “civilizat”. N-am devenit, inca, si nici nu am cum sa devin un bucurestean autentic, caci e de ajuns tipatul unui cocos, auzit la amiaza sau noaptea, pentru a se ruina intreaga mea existenta citadina. Dar asta demonstreaza un singur lucru. Ca am o identitate tulbure.” – (Autoportret intr-o oglinda sparta)
A luptat toata viata sa ramana un “necivilizat”, se vede acest lucru din scrierile pe care le-a pus in rafturi, pentru ca noi, cei care am ramas in urma, sa ne putem bucura de “necitadin”, sau macar de dorinta sa de a ne reintoarce. Nu cred ca a putut sa piarda “deprinderile rustice”, iar pentru cei ce stiu sa vada mucalitul si bonomul din Octavian Paler, acest lucru este evident. Mult prea molcoma vorba il dadea de gol, nu avea acea tafna colorata a targovetului, acel cuvant mojic si greu de controlat al celui care traieste pe caldaram. Sigur ca da, mirosul de benzina e ca un halucinogen ce ni se serveste gratuit, dar mai exista si oameni care nu cad victime. Se pot sustrage. Pot intoarce spatele si chiar se pot infrupta din toxicitatea atmosferei urbane. Unul dintre acesti oameni a fost el, ce greu e sa scrii si sa gandesti la trecut despre un om pe care l-ai admirat si caruia i-ai respirat cuvintele, un trecator prin Amzei, sau pe Magheru, o umbra ce a sprijinit mereu zidul de la Universitate cu palmele si cu gandurile sale, sa nu cumva sa cada in mocirla mereu alimentata de amatori. Iar identitatea lui Octavian Paler… Nu a fost tulbure. Poate doar tulburata din cand in cand de catre cei ce nu au putut duce in spate arsura cuvintelor lui.
Paul Gabor – www.gaborpaul.wordpress.com
Filed under: comentarii si citate
…fara cuvinte.
Si i-a mai ramas ceva care m-a frapat intotdeaua: mainile. Mereu mi-l inchipuiam cum insfaca sacii in Gara de Est cu degetele lui uriase. ; si ma gandeam ca ele s-au format “in procesul muncii”, la coasa. De aceea in povestea cu avocatul care-si doreste doar caruta si nu fanul e solidar cu taranul ce nu-si abandoneaza fanul la marginea drumului. Trebuie sa stii cat valoreaza o caruta de fan cosit, intors, uscat, adunat, greblat, pus in capita si abia apoi transportat!Oooo! Cat de mult vorbeste un mucalit!
Gabi, multumesc. In putine cuvinte.
Magdalena, povestea carului cu fan imi aduce mereu aminte de o “istorie” spusa de un scriitor argentinian, Jorge Bucay, conform careia exista un om care, seara cand sosea acasa, isi lasa toate grijile in seama unui copac din gradina, iar dimineata cand pleca la lucru copacul i le dadea inapoi, mereu insa cu una mai putin. Era o relatie deosebita intre cei doi, de aceea omul era mereu in dubii in ceea ce priveste arborele, nu stia daca acesta devenise uituc odata cu trecerea timpului, sau poate copacul il iubea intr-asa o masura incat avea grija de el si de neajunsurile sale… Mereu mi-am adus aminte de povestioara asta, si mereu fac parelele… Ma vad pe drumul ala prafuit, privind masina avocatului, ramasa in pana, si maretia animalelor ce trag caruta catre Sibiu…
Inseamna ca si tu ai fost odata ( de adevaratelea) pe un drum foarte lung, gol, cu piciorul ingropat in praf, cu un soare torid, insetat si buimac. Altfel cum ai putea sa-l urmaresti pe Octavian Paler? Cat priveste copacul am sa-l caut si poate-l voi gasi si eu; daca e unul pentru fiecare din noi dar nu l-am cautat?
Inca sunt pe drumul de care vorbesti. Iar cel buimac sunt eu, tocmai de aceea incerc sa ma limpezesc cu Paler…
Da, dar uneori luciditate e cam dureroasa. Nu-i rau , “parerea mea”, sa ramaii putin buimac. E mai hazliu.
Magdalena, prefer sa devin lucid chiar daca, asa cum bine spui, e posibil sa doara. Sunt satul de haitele hazlii si de nametii astia de oameni care presupun, ei insisi, ca gandesc bine si normal. Tocmai de aceea, din momentul in care l-am descoperit pe Paler, acum multi ani de zile, am preferat exercitiile de luciditate. Sunt teribile. Dar te scot la suprafata, e ca si cum ai fi calare pe un balon imens cu aer ce te ridica de pe fundul apei, acolo unde stai tintuit, fara oxigen, gata sa-ti explodeze teasta…
Ah, ah, ah! Te-as ruga , daca eventual nu ai facut-o, sa te uiti la gura lui Klaus dupa ce a vorbit foarte putin si concentrat. Stii ce citesc dincolo de acest gest? Taci si intelege! ( In acest fel reusesti sa te uiti uimit la acesti atoatestiutori- si eventual zambesti amar. )
Paul, intai, as vrea sa iti multumesc pentru cuvintele asternute.
Acum…o rugaminte….
Ma gandeam la ce mi-ar fi placut mie, un nemernic egoist, , sa primesc, de la maestrul Paler, daca as fi avut ocazia sa ii cer ceva.
Mi-ar fi placut enorm, sa imi dea un ghid de adaptare urbana, mai ales la Bucuresti, care sa ma ajute in a nu-mi pierde identitatea. L-as fi rugat sa il faca croit pentru mine.
Exista un asemenea lucru si pentru tine?….un ceva, pe care sa il fi cerut de la Maestru, pe care sa nu fi reusit neaparat sa il gasesti in randurile sale, dar pe care intuitiv, sa crezi ca ti-l putea oferi….
…o invitatie.
E doar o idee
Magdalena, presupun ca te referi la acel Klaus care a aparut in ultima vreme ca posibil dregator, altul nu imi vine in minte. Am sa te rog ceva: nici o clipa nu vreau sa amestec aici caprele cu varza. Eu am venit pe Paler.ro ca sa ofer celor care citesc umila mea intelegere vis-a-vis de textele Maestrului. Bineinteles ca putem dialoga pe absolut orice fel de tema. Te invit in acest sens pe blogul meu, pe pagina “In cateva cuvinte”. Aici insa nu, si-asa ma simt prea mic…
Alex, lui Octavian Paler nu i s-ar fi putut cere nimic. Trebuia sa stam toti la rand, cuminti, si sa luam singuri ceea ce puteam. Altfel nu, l-am transforma intr-un depozit en-gros de sfaturi si povete si nu e drept. Trecand peste unele aspecte din viata lui, aspecte ce pot fi comentate pizmas de catre unii, Octavian Paler a plecat ca un un Invatat, ca un mare lucid… Postura ce nu e chiar atat de usor de atins intr-o lume ca a noastra, plina de patimi si de ura. Eu nu i-as fi cerut nimic, as fi venit la rand (eterna coada a romanului) cu doua zile inainte pentru a-l prinde cu forte proaspete.
Accept invitatia ta si, poate ca un smerit exercitiu, o vor accepta si altii. Mai grabiti in a cere.
Paul, nu mi-am pus problema ca si cum as avea dreptul sa cer. Uneori, ma gandesc la Paler ca la un parinte. Din aceasta perspectiva, imi inchipuiam ca mi-ar permite sa il rog, ca un copil rebel si ingrat, sa imi dea putina lumina. Altfel, sunt absolut de acord. Nu este cazul sa il reducem la dimensiunea unui depozit gigant, de citate si sofisme sau la pozitia de far pe timp de furtuna.
Ma gandeam tocmai la un tip de relatie parinte-copil, mentor-ucenic, etc.
Pentru mine, Paler nu a avut niciodata suficienta hartie sau eter, pentru a asterne toate gandurile sale. De aceea, invitam la un exercitiu de imaginatie, bazat perceptia individuala. Ma gandesc ca fiecare il percepem si intuitiv. Chiar daca nu ii citesti toate cartile, fiecare rand iti este aproape, iti este parca familiar. De aceea, ma gandeam ca ai putea, avand perspectiva lecturii, sa emiti un gand, sub forma unei dorinte.
Nu zic musai ca as fi avut vreodata curajul sa si emit sonor vreo pretentie.
E doar un gand cald, catre un parinte, pe care il caut in fiecare om si pe care il regasesc mereu la Paler.
Alex, sunt absolut de acord cu tot ceea ce ai spus. Poate ca m-am grabit putin si am vorbit mai intai despre faptul ca nu ar fi normal sa cerem. Ci ca e oligatoriu sa cautam singuri sa sa luam, chiar cu ambele maini, sunt convins ca Maestrul ar fi de acord sa-i golim buzunarele in acest mod.
Daca ar fi sa emit sonor vreo pretentie, asa cum ai spus tu, ar fi urmatoarea: mi-as dori sa mi se dea timp sa citesc, nimic mai mult. Sunt convins ca lectura aduce tot ceea ce avem nevoie. Mi-as dori sa ma pot reintoarce acasa si sa am posibilitatea sa fac ceea ce-mi place, ceea ce am facut odata, nu demult, sa traiesc din ceea ce-mi place. Si astfel sa am tot timpul din lume pentru a citi. Deocamdata fur secunde ca un descreierat, la orice ora, chiar si pentru a veni aici si a dialoga cu tine, un necunoscut cu care soarta a facut sa impart aceleasi placeri literare… Asta as cere, timp… Chiar si lui Octavian Paler. As avea nerusinarea sa-i cer timp…
Multam fain Paul pentru raspuns.
Eu, din lipsa de timp, prefer sa caut raspunsuri prin oameni, mai curand decat prin lectura. Astfel, ma pot bucura de eruditia mai multor oameni, iau contact cu mai multe idei, unele de care poate nici nu as fi auzit. Imi este imposibil sa ajung in viata aceasta la un nivel de lectura macar comparabil cu Octavian Paler. Poate in urmatoarea..
De aceea, “parazitez” simbiotic (sper eu) alti indivizi, doar doar mai absorb un strop de intelepciune. Poate e tot citit, un altfel de citit, o altfel de lectura.
Un lucru stiu sigur: oricat mi-as dori sa am timp sa citesc, asta nu voi capata in viitorul apropiat.
Paul…inca o data multumesc si felicitari echipei pentru ca te-a invitat. Scuze pentru ca am picat un pic off topic.
Eu prefer cartile Alex, nu mint, nu te inseala si nu au hachite. Iti stau la dispozitie la orice ora din zi si din noapte, nu sunt precum amantele – cu buzunarele pline de aspirine… Serios vorbind, nici prin cap nu-mi trece sa mai caut raspunsuri printre oameni. Am devenit atat de “polifatetici”… Nu e off-topic, nici macar o litera. Iar felicitarile sunt intr-adevar pentru echipa site-ului. Pentru ceea ce face…
Inteleg.
, dar cearta-ne si iarta-ne. De ce?! Pentru ca poti….
Ma gandesc ca totusi mai ai mult pana la mizantropie. Cred ca inca nu ti-ai pierdut speranta in omenire. Inca nu ai depus armele.
Asa cum iti alegi cartile pe care le citesti, poti face la fel si cu oamenii cu care alegi sa iti imparti clipa. Intradevar, cartile care sa iti comunice ceva, sunt mult mai usor de gasit decat oamenii. Insa, cred ca tu reusesti sa le faci pe amandoua. Imi e greu sa te rog in doua randuri sa nu renunti la oameni. Pe de alta parte, cred cu tarie ca nici tu nu intentionezi sa o faci.
Ai un blog plin de vizitatori cu care comunici si cred ca asta conteaza mult. Tu scrii acolo, asa cum ai facut-o pana acum, nu numai pentru tine.
Stiu ca te dezamagim uneori
Alex, stimate amic, inca nu am ajuns atat de departe. Si te rog sa iei “departe” pe toate partile. Din definitia “mizantropiei” nu mi-am insusit decat neincrederea in oameni si, poate, o usoara unda de dispret fata de unii dintre ei. Stiu ca poate parea deplasat ceea ce spun, si cu siguranta si tonul cu care o fac poate deranja un pic. Dar prefer sa dau cu vitriol decat sa ametesc interlocutorul cu parfum de trandafiri. Mi se pare mult mai cinstit sa arunc in fata ceea ce am de spus decat sa las loc de interpretari ce duc mai mereu catre echivoc…
Faptul ca blogul meu este plin de vizitatori, nu inseamna in mod direct ca exista acolo o comunitate ce interactioneaza in mod fericit, multi vin cu buzunarele pline de formalisme, altii vin pentru ca le-a mai ramas un dram de educatie si cred (ei) ca e normal sa-mi raspunda cu aceeasi moneda la vizitele pe care le fac eu pe blogurile lor. Altii pur si simplu vin pentru ca au descoperit un nou mod de a spune lucrurilor pe nume. Si aici incepe respectul meu pentru oameni sa se manifeste. Si continua cu cei cu care am stabilit (pe nevazute) o relatie tacita si armonioasa, si ei se stiu, si isi dau seama ca le port o stima deosebita… Si repet, riscand sa devin obositor, cartile nu dezamagesc niciodata. Oamenii si-au facut din asta o meserie…
In momentul acesta…as prefera sa fiu o carte
.
Multam