Cum dispare dragostea aşa… dintr-o dată???
Nu demult, am fost întrebat de o prietenă apropiată care ar fi răspunsul meu la această întrebare. Mi s-a părut o întrebare grea şi complicată, dar am încercat să mă gândesc ce simt eu în momentul de faţă. Spun în momentul de faţă, pentru că eu cred că fiecare dintre noi suntem entităţi într-un proces de evoluţie continuu, cel de azi nu mai e la fel ca cel de ieri, iar cel de mâine nu va mai fi la fel ca cel de azi. Iar acest răspuns este, bineînţeles, subiectiv, trecut prin prisma experienţelor proprii, încearcă doar să fie de o “subiectivitate onestă”.
Mi-am adus aminte iniţial de citatul din Balzac de care îmi scria Lavinia la un moment dat: “cu cât judeci mai mult, cu atât iubeşti mai putin”. Mi s-a părut, întradevăr, o lecţie excelentă de viaţă. E o luptă permanentă pe care o duci cu tine însuţi ca să reuşeşti să treci de la acceptarea teoretica la aplicarea practică a acestui lucru. E atăt de usor să cazi în greşeala de a-i judeca cu usurinţă pe cei de lăngă tine şi asta îţi arată cât de puţin esti în stare să îi iubeşti. În plus, cred că, la un moment dat, îţi dai seama că oricâtă dreptate ai avea sau ţi s-ar părea că ai, tot ceea ce reproşezi celuilalt (de la cele mai banale chestiuni casnice pănă la trăsături de caracter), sunt de fapt neputinţele şi temerile tale proprii. Te reflectezi în “judecăţiile” pe care le faci ca într-o oglindă proprie.
Eu nu cred că dragostea dispare aşa… dintr-o dată. Cred că ea e tot timpul în noi, e acea lumină pe care putem să o accesăm oricând, câtă vreme nu ne temem să facem acest lucru. Mai cred că dragostea ca şi stare nu ar trebui să depindă neapărat de o a doua persoană. Ea ar trebui să fie, în primul rănd, “prin nevoia ei de a dărui, purificare de sine” (Viaţa ca o coridă). Desigur, e o binecuvântare ca sentimentul să îţi fie împărtăşit, însă stau şi mă întreb: este oare chiar un blestem dacă nu se întâmplă acest lucru? Până la urmă, cred că doar egoismul din noi ne face să vedem lucrurile aşa. Mai degrabă, atunci când percepem dragostea ca “încercare de colonizare a celuilalt” (Viaţa ca o coridă), chiar dacă, poate, ia forme atăt de subtile încăt nu e evident nici măcar pentru noi înşine de câte ori ne împiedicăm aici.
“Cine iubeşte şi este iubit nu va mai fi niciodată acelaşi om”. Numai pentru asta, cred că trebuie să fii profund recunoscător persoanei care te-a făcut să vibrezi la acel nivel, indiferent dacă eşti/ mai eşti sau nu într-o relaţie cu acea persoană. Până la urmă, poate că “Drumul nu mai duce nicăieri, dar adevaratele ţinte nu se află oare în noi? ” (Viaţa ca o coridă).
Una din definiţiile mele favorite ale lui Paler, e definiţia dragostei: “Vino, să pot regăsi drumul înspre mine”. Mi se pare fantastică, concentrează în puţine cuvinte atât de multe… Pentru tine însuţi ca entitate spirituală nu este oare acesta rolul primordial pe care ar trebui să îl aibă dragostea? Să te ajute să regăseşti drumul înspre tine? Şi cred că partea cea mai frumoasă ar fi să poţi face şi tu apoi acelaşi lucru pentru alţii. Să aprinzi scânteia care să îi conducă spre drumul lor interior.
Ştiţi, în ultima vreme refuz să privesc dragostea neapărat, restricitiv şi îngust, ca fiind o poveste care se întâmplă doar între doua persoane predestinate. Cred că de-a lungul călătoriei noastre aici există diferite persoane care ne pot ajuta şi pot îndeplini rolul acesta, iar ele pot să apară în cele mai neaşteptate ipostaze: “uneori, tocmai din frica de a nu scăpa esenţialul nu te alegi cu nimic. Pupila se dilată ca la pisici în întuneric şi priveşti obiectele fără să le mai vezi. Cum s-a zis, poate că adevărurile mari sunt uneori atăt de aproape, încăt doar de aceea nu le observăm fiindcă le căutăm. Ar trebui numai să deschidem ochii şi să privim.”(Caminante). La fel de bine, aceste persoane pot să şi dispară la un moment dat din viaţa noastră, dar asta nu ar trebui să schimbe lucrurile pentru că, probabil, “dragostea este experienţa cea mai profundă pe care poti s-o ai într-o viaţă” (Octavian Paler – interviu Revista Tango)
Filed under: comentarii si citate
Dragostea nu poate disparea asa dintr-o data…Acest sentiment se diminueaza teptat, nicidecum de azi pe maine…Dragostea este un sentiment mult prea complex si profund…evident, atunci cand exista…
nu stiu daca nu cumva dragostea, in loc sa dispara, se transforma… pentru ca mi se pare ca noi iubim mereu…
Poate mai gasim si raspunsuri la http://addnann.wordpress.com (daca e reclama nedorita puteti sterge ultimul paragraf)
Lorena, da, de cele mai multe ori, sentimentele se erodeaza treptat intre doua persoane fara ca nici unul sa sesize vreun semnalul de alarma decat cand e prea tarziu si apar dintr-o data cam multe semnale de alarma carora nu le mai pot face fata ca si cuplu: “Nu in putine cazuri, femeia si barbatul nu stiu sa se desparta la vreme. Asteapta sa dispara tot ce i-a apropiat si legat, pana ajung sa le fie sila de ei. In loc sa transforme despartirea insasi in ceva deosebit, de care sa isi aduca aminte cu duiosie mai tarziu, tarasc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urat” (O. Paler – interviu in revista “Tango”). Si atunci e destul de greu ca sentimentele sa fie re-sudate, dar mie imi place sa cred ca acest lucru depinde destul de mult si de orgoliul si vanitatiile fiecaruia. Daca au norocul sa fie destul de jos in acelasi timp la amandoi, poate mai exista o sansa.
Gartfiled, frumos spus
. Si eu cred ca am putea sa iubim mereu, daca reusim sa trecem peste niste prejudecati si piedici interioare pe care, de multe ori, ni le punem chiar noi insine. In realitate, insa sunt destul de multi factori pe care fie nu avem deschiderea suficienta sa ii intelegem sau carora nu suntem in stare sa le facem fata pentru a putea sa ne apropiem de acest deziderat.
Ideea ca dragoste in loc sa dispara se poate transforma imi este una foarte draga sufletului. Intradevar, cred ca dragoste poate transcende intr-o pleiada de valente multiple, cu nimic mai prejos decat “versiunea standard”. Trebuie doar sa avem deschiderea ca sa putem vedea si primi/darui acest lucru.
Victor, interesanta paralela cu “aur e prea mult in verighete”
).
Poate ca ceva mai multa liniste nu ne-ar strica. Insa notiunea de “moment potrivit” mi se pare destul de discutabila. De multe ori, poate fi doar o
scuza pentru o amanare la infinit.
De acord cu tine Alex, sentimentele se erodeaza teptat intre oua persoane si mi-e imposibil sa cred ca nici unul din ei nu sesizeaza acest lucru. Sau poate tu ai dreptate, nu le permite orgoliul si vanitatea sa recunosaca acest lucru.
Din pacate notiunea de iubirea si-a schimbat atat de mult sensul incat a ajuns sa nu mai reprezinte decat interese.Se iubeste din interes adica nu se iubeste .Notiunea de iubire in sensul ei original e pierduta intr-un sir lung de gesturi fara implicatii de aici si neincrederea ,cred eu, neimplicarea si secatuirea sufletului care se hraneste din sentimente .Pierdut, sufletul se ascunde atat de adnac incat ajungem sa fim morti chiar daca nu am murit
Da, adevarat spui…e important ca orgoliul si vanitatea sa nu sufere vreo leziune interna.:))
Chiar ii compatimesc pe cei care se afunda intr-o astfel de ‘dragoste’ (cum ii spui tu), pentru singuratatea lor nemarturisita si nerecunoscuta.
Cred ca nu e nevoie de prea multa inteligenta pentru a realiza ca avem la dispozitie o singura viata si ,indiferent ca interpretam un rol sau nu, la sfarsit toti ne redobandim chipul autentic.
Anamaria, intradevar, tipul acesta de interese nu ar trebui sa existe intr-o stare care ar trebui sa fie, in principiu, “prin nevoia ei de a darui, purificare de sine” (Viata ca o corida). Bine ai revenit cu comentarii printre noi si te mai asteptam
Pisicuta,
Personal, imi doresc ca ele sa sufere cat mai multe leziuni interne, fatale daca se poate
). Ar trebui sa fie atat de simplu si, totusi, nu e… “Un om ocupa cu talpile lui vreo douazeci si ceva de centimentri. Dar raza orgoliului lui e de cativa kilometri. Si uite asa ne calcam pe orgoliu si nu avem loc unul de altul. Si raza asta de orgoliu creste ca o umbra, din ce in ce mai mult, de aproape a intunecat Pamantul” (Oana Pellea, Jurnal 2003-2009).
Cred ca dragostea nu dispare brusc…e un proces care cere timp. Ce poate aparea ca fiind brusc este constientizarea acestui fapt.
…cred ca nu…
Cred ca o potentiala sursa a disparitiei acestui minunat sentiment este alienarea. Te poti indeparta de cel/cea care iti este aproape fara sa realizezi acest lucru. Ritmul vietii cotidiene, viteza cu care se desfasoara lucrurile, colosalul stres pe care fiecare il induram zilnic sunt surse solide pentru alienare.
Daca te instrainezi, chiar si putin, ai sanse mari sa ratezi momentul in care cel de langa tine se schimba, evolueaza/involueaza, momentele in care are si ai nevoie de el/ea pentru sprijin, pentru afectiune, pentru a imparti si lucrurile bune si pe cele rele…..
Alex…mi se pare ca adopti o pozitie un pic prea…autoritara. Imi place sa cred ca totul e relativ. In momentul in care doresti sa stabilesti o regula, sa ucizi din fasa echivocul fara a pastra o doza sanatoasa de eroare asumata, nu cred ca este posibil sa obtii un rationament corect. Perspectiva noastra este mereu limitata la persoana noastra.
Revenind, cred ca important este…asa cum indeamna si maestrul Paler, sa fii atent la ce primesti si la ce oferi. Mai important este sa ramai cu ceva din dragoste. Astfel, accentul pica pregnant pe momentul in care exista dragostea. Poate fi o secunda si la fel de bine poate dura cat o viata de om. Daca eliminam variabila timp, atunci cred ca rationamentul este mai relevant si spectrul de situatii posibile pe care discutam este mai generos, aproape complet.
Nu cred ca este un lucru sanatos sa desconsideram atat de mult vanitatea, piedicile interioare, orgoliul, etc…. Eu unul consider absolut gresita brand-uirea acestor componente umane, ca fiind absolut de nedorit. Mi se pare ca majoritatea, datorita brand-uirii, le percep gresit si ca o consecinta imediata, le neaga existenta incercand sa le suprime in ei insisi. Mi se pare insusi acest act o suprema aroganta. Doamne Doamne ne-a lasat asa cum suntem si apoi venim noi si spunem: vanitatea nu e de folos, orgoliul nu e de folos…etc…etc…etc. Nu e pana la urma un “becalism” acest lucru?!?! “Io….schimb daca vreau…io ma modific cum cred eu ca e mai bine…”. Poate mai bine ar fi sa aflam la ce folosesc vanitatea, orgoliul….etc. Cred ca inca nu stim cum si la ce folosesc.
Cred sincer, ca prudent si intelept este sa te accepti si cu vanitatea pe care o posezi si cu orgoliul si cu pacate, intr-un cuvant si cu rele si cu bune.
Mi se pare nitica “fuga de raspundere” sa afirmi: sunt vanitos, egoist, orgolios….si astea-s minusuri umane cu care m-am nascut; din aceasta cauza uneori nu iubesc, uneori particip la uciderea dragostei.
Cred ca aproape se rateaza mesajul corect. Important este sa te accepti asa cum esti si sa ai grija mare in a-ti doza corect asteptarile. Asteptarile o data dozate, daca au fost o consecinta sanatoasa a persoanei care esti, atunci sigur nivelul de asteptari nu va atinge nicio data perfectiunea. Mereu, vei dori exact ceea ce poti atinge. E mai important sa cauti sa oferi si sa primesti dragoste, asa cum iti este cu putinta, decat sa iti asumi un tel inalt, pe care foarte putini reusesc sa il atinga.
Cred ca daca folosim formularea Pisicutei: “chipul autentic”, ne apropiem mai mult de posibilitatea de a iubi, de dragoste. In momentul in care se tinde catre autenticitate, atunci e mai usor de inteles ca oamenii se schimba si in bine si in rau, ca dragostea poate dispare pur si simplu, fara sa realizezi de ce. Poti intelege ca te poti indeparta de omul de langa tine infinitezimal zilnic, dar in timp, suficient cat sa ajungeti straini.
Dragostea pentru mine, este ceea ce tine oamenii cu adevarat impreuna. Surse care pot sa ii desparta sunt practic la fel de multe ca si cele care ii pot desparti.
Spui ca dragostea este ceva ce poti accesa ca pe o resursa in interiorul tau. Daca este asa….atunci practic nu cred ca ai posibilitatea de a intelege ce e dragostea, nu poti sa ajungi la ceva curat. De ce? Simplu, in acelasi interior salasluiesc si vanitatea si orgoliul pe care tu le infierezi. In mod evident, daca pui intr-un vas si mere sanatoase si mere putrede, atunci totul devine contaminat si putred…Esti sigur ca dragostea e undeva tot in tine? Te percepi ca si o suma de containere perfect izolate, din care scoti ca din camara ce ai nevoie?
Cred ca practic transcedem cand e vorba de dragoste. Reusim sa iesim din micimea noastra zilnica si pasim in lumina. Insa uneori, pierdem exercitiul procedeului prin care realizam asta. Ajungem sa fim amnezici, chiar si daca doar temporar.
Amnezia poate fi provocata foarte usor de traume. Viata este dura si loveste fara mila, fara discernamant. Nu pretind ca viata dura este unicul motiv, unica sursa a disparitiei dragostei. Nu fac decat sa iterez o posibilitate.
Cati dintre noi se pot identifica cu o viata linistita, tihnita, pasnica, lipsita de radacinile raului cotidian? Cred ca foarte foarte foarte putini oameni reusesc asta, si de cele mai multe ori, e mai curand conjunctural, decat meritul lor explicit si unic.
Nu sunt neaparat de acord cu ideea de a-l “coloniza pe celalalt” ca fiind un lucru rau, asa cum prezinta ideea maestrul Paler. Eu inteleg aceasta colonizare, ca fiind bilaterala. Practic, cred ca se ajunge la simbioza, nu la parazitoza. Cred ca in procesul de colonizare fiecare dintre parti reduce din asperitatile celuilalt, pentru ca fiecare dintre cele 2 forme, la final, sa se potriveasca cat mai bine in totalul dragostei.
Mi se pare ca ai restrans un pic sensul dragostei, la ideea de cuplu. Nu spun ca ar fi ceva rau in asta. Poate fi o perspectiva foarte buna de a incepe. Doar ca ai facut un mic ghiveci de afirmatii care ba se aplica unui cuplu, ba sunt pentru o multime mai larga, si asta pe fondul de a incerca sa raspunzi la o intrebare. Afirmatiile sunt valide, insa nu cred ca pot sta sub aceeasi umbrela fara un context mai precis.
Iarta-ma daca te-am ofensant cumva, nu incerc sa provoc o discutie in contradictoriu sau ceva in acest spirit. Mi se pare articolul nitel…confuz..si atat.
Recunosc a priori ca nu stiu daca am reusit sa iti si explic de ce..dar e mai greu de postat de pe ecranul unui telefon mobil.
Alex,
In nici un caz nu mi-am dorit sa adopt o pozitie autoritara sau stabilesc vreun fel de regula. Am incercat sa pun in evidenta acest lucru chiar in primul paragraf al textului postat. Incerc sa ma feresc cat pot de mult sa cad intr-o astfel de greseala, mai ales atunci cand am adus in discutie un subiect atat de complex si cu fatete atat de multiple cum este dragostea, unde, asa cum spunea Paler, “orice experienta in acest domeniu are o valoare pur personala. Nu le e altora de folos. Fiecare descopera pentru sine ce e de descoperit, vorbaria prea multa n-are nici un rost, mai ales ca inima nu poate fi rationala” (Viata ca o corida). Daca cumva a reiesit altceva pe parcursul textului postat, nu asta a fost intentia mea pentru ca si eu cred ca totul este relativ si, asa cum foarte bine ai spus si tu, mi se pare mai mult decat necesar sa pastrezi o doza sanatoasa de eroare asumata.
Mi s-a parut foarte fain ceea ce ai scris si cum ai scris legat de faptul ca alienarea poate fi o potentiala sursa a disparitiei acestui minunant sentiment. Impartasesc si eu aceasta idee.
Nici mie nu imi place”brand-uirea” diferitelor componente umane cum ar fi durerea, tristetea, singuratatea, indoiala, piedicile interioare ca fiind pur negative. Cred ca din fiecare stare traita ai ceva de invatat. Citind comentariul tau si continuand rationamentul acesta incercam sa ma gandesc la valentele pozitive sau constructive ale orgoilului si vanitatii. Poate e o limitare de-a mea sau poate voi vedea altfel lucrurile peste ceva timp sau dupa alte expereinte traite, dar, sincer, eu mai degraba reusesc sa vad partea pozitiva doar atunci cand reusim sa le depasim. Acest lucru neinsemnand negarea lor. Sau din ceea ce invatam in drumul pe care il parcurgem pana cand facem acest lucru. De cele mai multe ori, dand noi “cu capul” pentru ca e greu sa inveti aici din experientele altora. Eu cred ca savarsim actul de aroganta de care spuneai abia atunci cand ne lafaim in si umflam aceste stari. Parerea mea e ca deabia atunci ne modificam si ne indepartam de cum ne-a lasat Doame Doamne iar restul este un drum inapoi catre esenta noastra, catre “chipul autentic”. Drum care insa ne ajuta si la constientizarea ei.
Spui: “cred ca practic transcendem cand e vorba de dragoste”. Sunt de aceiasi parere, dar spre ce? Eu cred ca in primul rand “pasim inlauntru” ca sa folosesc o formulare insipirata dintr-o carte care mi-a placut a Mitropolitului Antonie de Suroj. Transcendem spre farama de adevar si lumina din noi, care, probabil, e o mica parte a unui Tot. Si ca sa te apropii de acest lucru si sa iubesti mai curat, de cele mai multe ori, treci si prin intuneric.
Ideea de “a-l coloniza pe celalalt“ este prezentata de Paler in cartile lui in diferite ipostaze. Aici eu o vad, intradevar, evidentiand valentele negative ale sentimentului pentru a sugera mai puternic antiteza cu “prin nevoia de a darui, purificare de sine”. O ipostaza care se apropie de ceea ce ai spus tu este cea legata de “mutilarile fericite” care au loc atunci cand ne lasam modelati de celalalt. Rezonez si la acest punct de vedere si am postat nu demult un text din “Viata ca o corida” despre acest lucru: http://octavianpaler.ro/comentarii-si-citate/dragostea-spor-violent-de-luciditate/.
Multumesc pentru comentariu. Il apreciez. Intradevar, mi-am dorit ca plecand initial de la ideea de cuplu sa nu restrang sensul dragostei aici, ci sa incerc sa duc raspunsul meu (bineinteles subiectiv) intr-un spectru si registru mult mai larg. Poate a iesit un mic ghiveci
, insa in mod sigur nu mi-am dorit sa impun o anumita opinie sau nu am ajuns sa fiu atat de infatuat incat sa cred ca ar fi un raspuns exhaustiv. Titulatura de diletant mi se potiveste cu certitudine si mie 
. Ca urmare, am asteptat completari, contrargumente si am considerat intotdeauna ca am avut multe de invatat din comentariile celor care au citit textele postate de mine. Asa cum s-a intamplat si acum.
Cand cineva ajune sa iti fie drag..foarte drag lasa in sufletul tau o amprenta puternica. Acea amprenta nu are cum sa fie stearsa de acolo niciodata, deoarece la baza ei sta dragostea in sine. Poate intrebarea corecta ar fi “Cum dispare dragostea reciproca asa…dintr-o data?”. la un moment dat ramane doar unul care iubeste si de atunci incolo drumul incepe sa fie anevoios..
Multam pentru raspuns.
Recunosc ca de fel, sunt un pic mai belicos si uneori mai provocator decat imi doresc. Sper sincer ca nu te-am ofensat in niciun fel.
Am recitit ambele postari (a ta de doua ori si a mea doar o data) si cred ca am inteles unde mi s-a parut ca exista un pic de “ghiveci”.
Cred ca diferenta esentiala pe care trebuia sa o trasezi este intre doua notiuni: iubire si dragoste. Mi se pare ca exista o diferenta intre cele doua cuvinte. Desi par sinonime, nu cred ca sunt. Cred ca iubirea este o forma particulara de dragoste. Daca vrei o paralela nitel fortata, cele doua notiuni sunt ca si psihologia fata de sociologie.
Cred ca discursul tau a incercat acest parcurs: plecand de la iubire…sa ajungi la conceptul de dragoste.
Aici mi s-a parut mie ca faci o diferenta (cu care sunt absolut de acord, evident, in situatia in care perceptia mea este corecta). Mi s-a parut necesara rafinarea ambelor concepte.
Daca stau bine si ma gandesc, repet, presupunand ca am inteles corect intentionalitatea discursului, cred ca e bine conturata ideatia. Ai scris cu inima si eu am judecat discursul tau si cu creierul. Inima te-a inteles, creierul a dorit precizia.
As vrea sa iti raspund la intrebarea: <>. Perspectiva raspunsului este una strict personala. Desi sunt o fire foarte analitica, acest aspect mi-l doresc sa fie absolut neinvestigat. Prefer sa nu stiu in ce consta transcendenta si incotro se indreapta.
Ma multumesc sa reusesc sa o fac. Prefer sa imi pastrez aceasta “abilitate” la nivel de reflex. As dori sa fie la acelasi nivel cu reflexul de deglutitie, cu reflexele respiratiei, etc. Daca imi place ceva la Dan Puric de exemplu, este modul in care defineste si interpreteaza conceptul de “taina”. Lumea in care traim a uitat de taina. Incercam mereu sa intelegem lucrurile si uneori nu este cazul.
Cred ca mai important este sa reusesti sa exersezi dragostea si mult mai putin relevant modul in care o faci. Modul in care accedem la dragoste este foarte posibil sa fie proprietar fiecaruia dintre noi. Nu stiu (si cum am zis…as prefera nici sa nu aflu macar) daca exista o modalitate comuna, un “pattern” pe care sa il putem identifica. Important este asa cum spuneati si voi, sa fim atenti la eventualele blocaje autoimpuse, asimilate, dobandite…etc. Nu cred ca este nevoie de precizie maxima pentru a identifica ce sta in calea dragostei. Cum de cele mai multe ori nu plecam de la ipostaza de “non-dragoste” ca si stare, ci de fapt ea exista la un moment initial T0 pentru fiecare dintre noi si pe parcurs pierdem dragostea, cred ca e mai simplu sa fim atenti la noi, la ce s-a intamplat si sa redobandim echilibrul minim pe care il aveam la momentul T0. Practic, cum ziceau si grecii vechi, totul exista in noi, toate raspunsurile. Aici sunt de acord cu tine in totalitate. Raspunsul la un potential blocaj, intotdeauna, rezida in sine. Modul in care poti restaura starea care sa iti permita din nou transcederea intotdeauna va avea ca punct de plecare sinele.
Daca imi permiti, voi extinde un pic discutia. Consider ca valorile general umane, in care cred ca se poate include si dragostea, nu tin de individ. Pentru mine sunt o resursa inepuizabila care exista in jurul nostru, cu sau fara indivizi. Sunt disponibile noua, asa cum sunt si aerul, apa, muntii…. Fiecare individ isi poate “negocia” relatia cu resursele. Asa cum poti alege sa bei apa din pahar, din sticla, de la izvor, din lac, din mare, din ocean, din subteran, de la suprafata, din atmosfera…cred ca la fel poti stabili si cum accezi catre dragoste. Fiecare are un mod propriu prin care reuseste. In acelasi spirit, cred ca fiecare individ poate sa fie interesat in a identifica modalitatea prin care reuseste. Dar…este atat de important sa investesti timp in acest lucru? Pentru mine nu este. Incerc sa ma bucur de starea de dragoste si atat….nu incerc sa o mentin, nu incerc sa o replic artificial. Cat timp exista, este minunat. Cand dispare sau se diminueaza, atunci resimt nevoia de a face ceva in aceasta privinta. Am descoperit ca echilibrul meu interior este cheia. Ce pot controla …este doar starea mea interioara. In momentul in care ma armonizez, reincep rezonanta cu dragostea.
PS poate “ghiveci” a avut o conotatie un pic prea dura. By the way…ghiveciul ca si mancare, imi place foarte mult. Nu ma limiteaza doar la un gust de aliment si imi da posibilitatea sa ma infrupt dintr-o pleiada.
Corectie: am uitat de etichetele de HTML…ce sa ii faci..pacatele de a posta de pe telefonul mobil…:)
*** As vrea sa iti raspund la intrebarea: “Spui: “cred ca practic transcendem cand e vorba de dragoste”. Sunt de aceiasi parere, dar spre ce?”. Perspectiva raspunsului este una strict personala. Desi sunt o fire foarte analitica, acest aspect mi-l doresc sa fie absolut neinvestigat. Prefer sa nu stiu in ce consta transcendenta si incotro se indreapta. ***
E foarte placut sa citesti cum comenteaza doi baieti iubirea sau dragostea ( fie ce-o fi numai sa fie!). Multumesc si lui Alex si lui Alex( diletant).
Alex,
Privita din unghiul acesta, ideea de ghiveci pare, intradevar, mult mai indulcita. Poate ca orgoliul meu avea nevoie de el
.
Interesanta perspectiva ta legata de transcendere. Poate ca este cel mai sanatos mod de a o privi si il impartasesc in mare parte. Si mie imi place conceptul de “taina” si modul cum il prezinta Dan Puric. De multe ori, pierzi intelesul anumitor lucruri incercand sa le explici prea mult; ajungem un fel de “cerebrali persecutati de idee” si nu stiu daca e de dorit acest lucru. Poate ca o stare disecata si dezbracata de orice taina ajunge sa devina anosta, fada si absurda. Intelegerea mai adanca a noastra, cred ca ar trebui sa cuprinda si acceptarea acelei parti care va ramane intotdeauna o taina. Asa cum scriam intr-o postare mai veche, fara ca acest lucru sa insemne a ne lasa complet in voia sortii sau a evita sa ne putem intrebari, ma intreb daca, totusi, nu ajungem sa devenim mai intelepti atunci cand imbratisam misterul ca parte din viata noastra, acceptindu-l fara ai cere permanent socoteala: “Priveste deci, fara pretentia de a pricepe totul. Enigma se dezvaluie numai atat cat vrea ea“ (Caminante).
Da, importanta este eliminarea blocajelor care te impiedica sa ajungi la nivelul de vibratie care sa iti permita sa accezi la dragoste sau, la un nivel extins, la valorile general umane care, cum spuneai si tu, sunt resurse inepuizabile care exista in jurul nostru. Cam aceiasi idee o sustineam si eu, doar ca eu vedeam aceste resurse ca fiind in noi, cu mentiunea, pe care poate nu am facut-o suficient de clar, ca nu cred ca ele tin sau depind de individ.
Revenind la blocajele de diferite tipuri care nu iti permit sa accezi aceste resurse (oriunde s-ar situa ele), cum spunea si Paler “Probabil adevarata nefericire nu e sa nu fii iubit, ci sa nu poti iubi” (Caminante). Crezand ca ne autoprotejam, de multe ori nu facem decat sa indepartam lucrurile frumoase din viata noastra si sa nu le facem loc la cele care poate ne cauta, dar noi nu suntem pregatiti sa le vedem: “Sunt drumuri ce ne caută demult. Si-ajung la noi cand noi suntem plecati. În cautarea lor pe alte drumuri ” (O. Paler – Definita nenorocului).
Cheia de care spui tu este o idee cu care cochetez si eu de ceva vreme. Inca se dovedeste destul de fragil si instabil, probabil ca si aici mi se intampla, de multe ori, sa fac un mic ghiveci
Tu cum vezi lucrurile Magdalena? E la fel de interesant pentru mine sa aflu si parerea celorlalti. Cred ca intre mine si Alex (exceptand “peudonimul” sub care postam fiecare) exista mici diferente in abordare, care tin mai mult de nuante si de fineturi, decat de concept in sine.
Tu…cum vezi lucrurile?…De exemplu ..tu cum te pozitionezi vis a vis de ce am scris noi?
Asa e, Felis. Si eu cred ca cine ajunge sa iti fie foarte drag, isi lasa asupra sufletului tau o amprenta puternica. Prin faptul ca iti ofera acces la acel nivel de sentiment, ajunge sa te schimbe ca si om intr-un mod pentru care trebuie sa ii fii mereu recunoscator, pentru ca “Cine iubeste si este iubit, nu va mai fi niciodata acelasi om”. Se poate intampla ca la un moment dat sa ramana doar unul care iubeste. Nu e o situatie prea placuta, drumul incepe sa fie anevoios, dar eu cred ca, contrar conceptiei generale, acela este cel mai norocos din cei doi.
Multumesc pentru opinie, bine ai venit printre noi cu comentarii si te mai astept
Magdalena, agora de care imi spuneai tu intr-unul din comentariile tale de mai demult
. Ader si eu la rugamintea lui Alex de a ne spune parerea ta.
Ce placere, ce bucurie ca doi baieti destepti sa ma invite in “agora”!
1) Alex, eu am evitat sa comentez acest subiect. Alex( diletant) ma voi pozitiona in raport cu dragostea mea.
2) Eu , Magdalena ( nu e pseudonim), ma situez undeva intre printul Charles in rolul lui Romeo “ca i-a fost fidel Camilei” si Henric al VIII-lea care, dupa vreo noua ani de dragoste inflacarat pentru Anna Boleyn (ea a dat Angliei pe Elisabeta I) s-a suparat cumplit si a decapitat-o.
3) Numai ca tu, Alex (diletant), vorbesti despre nuante la care tin foarte, foarte, foarte mult. Asa ca dragostea mea e asemeni unui fluture pe care-l tii in pumni . Te uiti la el printre degete, in lumina, si esti fericit. Daca-ti deschizi pumnii zboara. Daca-l strangi prea tare-l zdobesti. Asa ca incerc sa-mi tin pumnii cat mai larg sa nu-l ating, sa nu-i iau pulberea. Si asa sper ca fluturele meu sa devina nemuritor. Iar peste toate acestea curg, ca o ploaie de stele, nuantele.
Ce om discret esti Magdalena…..
Te pozitionezi ca si o mica Elvetie 
. Intre Romeo si Henric cred ca incape intreaga lume….agonie si extaz.
cu cuvintele? Cat timp poti pastra “anonimatul” trairilor, poate extrapolezi nitel mai mult.
(stiu ca ultima mea invitatie a omis sintagma si incerc sa remediez acum – imi cer scuze pentru amnezia temporara).
Ce faci tu se cheama cred teasing.
Spui multe….si nimic precis. Inteleg totusi nevoia de taina si de discretie. Dar, recunosc ca atunci cand am optiunea de a discuta cu “interlocutorul”, prefer sa nu citesc printre randuri…risc sa nu pricep tot/ce trebuie/cum trebuie.
Imi place foarte mult “fluturele” tau, asa cum il descrii.
Pot sa te provoc totusi sa detaliezi (protejand evident “fluturele”), sa nu fii zgarcita
Te rog
Pe langa discretie, as adauga un suflet delicat. Am simtit asta de cand am citit primul articol postat de Magdalena.
Foarte frumos “fluturele” tau, Magdalena. Aproape ca s-a simtit bataia aripilor lui. Multumesc pentru ce ne-ai transmis, chiar si printre randuri
Am realizat ca e mai importat fluturele, decat orice alt comentariu. Citind printre randuri pot sa imi inchipui ce doresc
.
. Nu mai vreau acum sa detaliezi….pentru ca risc sa imi spulber o iluzie.
Acum imi inchipui ca esti fericita
“Fluturele” conteaza pana la urma …te invidiez
Multumesc frumos pentru aprecieri.
1) “Romanii prea spun tot si nu le mai ramane nimic” scrie undeva Ionesco.
2) Ideea de dragostea mea din pumn, apeland desigur la nuante, poate fi extrapolata si sper ca o voi face alta data.
3) Dispar ceva timp din agora dar ma voi intoarce cu placere. Ca tema voi avea de aprofundat tocmai acest subiect.
In primul rand, dragostea nu dispare dintr-o data, ci treptat.
In al 2-lea rand, consider ca dragostea include o alegere…. este adevarat ca la inceput iubesti pentru ca asa simti, insa odata cu acel sentiment alegi sa iubesti persoana respectiva. Dragostea este o alegere. Alegi sa-i fii devotat persoanei iubite. Altfel cum am putea mentine acea stare de euforie de la inceput, pentru toata viata?
Unde pleaca dragostea? Cine ce face cu ea? De unde o luam inapoi? Cine o acopera si tace?..precum un canar intr-o colivie cand i se pune o basma deasupra….De ce e impletita cu durere? De Dedal a cazut? De ce sintem orbi uneori? Unde dispar acele logodnice superbe dupa nunta? De ce o persoana nepotrivita poate sa ti se para extraordinara?…..
offff….
De ce fluturii dor?
De ce nu pot sa uit?
de ce ma doare rau?
de ce nu pot din piept s-o smulg?
de ce ma dor melodiile npastre?
de ce-mi inabus plansul cand merg pe unde ne placea noua?
de ce casa e pustie?
de ce jumatate din dulapuri sint goale?
de ce inelul imi zambeste trist?
de ce ma simt golit?
de ce viata nu e dreapta?
de ce-mi doresc prea mult?
de ce mi s-a dat voie sa zbor?
de ce ma prabusesc in mine?
de ce nu mai zambesc?
de ce ma astept sa vina in fiecare clipa?
de ce nu renunt sa sper?
de ce ma mint?
de ce vreau sa alerg spre ea si drumul e pustiu?
de ce am albit?
de ce am slabit?
de ce sint pasiv?
de ce inca iubesc?
de ce nu am raspunsuri?
de ce nu ma pricep?
de ce? de ce? de ce?
Te iubesc asa cum esti, te iert si te astept, “gazoiule”!
@Peligrad Sorin & Sorin, butterfly
O multime de intrebari, interogari si verbalizari care, poate, asa cum imi scria mie Gabi odata, nu fac altceva decat sa deschida ochii inimii mai larg
Nu cred sa existe raspunsuri standard sau stereotip, si, probabil ca, fiecare dintre noi trebuie sa duca o lupta cu el insusi pentru a incerca, eventual, sa isi raspunda. Asa cum frumos scria Octavian Paler:
“Toate intrebarile pe care le pun, vantul mi le aduce inapoi intacte. Va trebui sa raspund probabil, eu singur la ele, dar prin insusi faptul ca-mi pun intrebari nu mai sunt singur. E un prilej sa imi micsorez lista, sa-mi declar sentimentele fara sa ma rusinez de ele.” – Scrisori imaginare
Va multumesc pentru comentarii si va mai astept.
@Giulia
Giulia, ai dreptate, dragostea include o alegere… totusi, imi place sa cred ca alegerea respectiva ar trebui facuta tot pentru ca asa simti (si acum nu ma refer neaparat la sentimentul coplesitor de la inceput) si nu pentru ca asa trebuie
. Mie mi se pare ca “asa trebuie”, chiar daca e facut plecand de la cele mai bune intentii, duce de prea multe ori, la paradoxul surprins atat de bine de Paler in urmatoarele cuvinte: “ Dragostea seamana atat de bine cu lipsa ei incat uneori se confunda” (Un muzeu un labirint).
Multumesc pentru comentariu, imi pare rau pentru reply-ul f. intarziat si te mai astept
Da, mi-am declarat sentimentele..o iubesc, imi doresc o familie cu ea vreau sa fim fericiti asa cum eram candva…am putut candva, de ce sa nu mai putem ? cine ne sta in cale? ne doreste cineva raul?, ne invidiaza cineva? ne pandeste cineva?…da, categoric, da….dar iubirea invinge orice…..sau nu?….nu mai am repere si asta ma doare, ma simt slab cum nu am fost vreodata si, ciudat, ma simt si viu…prea viu…pt ca durerea e f mare….m-am descoperit f mult, am investit enorm, am risipit energie cat produce o centrale nucleara intr-un an…am fost mintit?..m-am mintit?…poate cateceva din ambele…ramane totusi intrebarea..De ce?….
de ce a plecat fara motiv?
de ce si acum raspunde ca nu stie de ce a facut acest gest?
de ce ma respinge?
de ce o iubesc asa mult ca ma doare?
de ce nu pot sa uit?
de ce mai lupt?
de ce se simte rau?
de ce nu accepta ca am iertat-o?
de ce o doresc pe ea?..sint obsedat?
de ce permite sa sufar? si nu face nimic sa ma aline?..mai rau ma raneste..
de ce ma indeparteaza? pana unde?
de ce nu pot sa uit..ZBORUL? sint dependent?
de ce aleg sa fim tot impreuna?
de ce nu pot sa o ajut? de ce nu ma lasa?
de ce nu imi mai rad ochii?
de ce e aisberg?
de ce sufera acolo, departe? as putea sa fiu langa ea..
de ce fluturii dor? planuisem “butterfly wedding”..oare fluturii mor?
de ce sint slab? sau , mai exact, de ce nu pot s-o scot din piept afara?
de ce? de ce? de ce?
frumoase cuvinte, Gabi….adica citatul respectiv….dar…e adevarat, eu pot rapunde la ele….daca eu atrag astfel fapt?ri? daca eu creez realitatea, de fapt?….”butterfly effect”….. periculosi fluturii astia….
De ce nu ma lasa sa o ajut?
De ce doare asa?
De ce iubirea multa se impleteste cu durere multa?
De ce nu pot sa umplu golul lasat?
De ce ma mint?
De ce nu am raspunsuri?
De ce ma arde rau?
De ce atatea amintiri? http://www.neogen.ro/audios/by/serginio57/listen/ule1qn9doga10dqn9x4hua9lz5opr6hm
De ce nu ma ajuta nimeni?
De ce nu-i pasa ei?
De ce simt ca o iau razna?
De ce nu vad Lumina?
De ce plang? ca sa manipulez?…pe cine?
Felicitari, Alex, pentru recordul de comentarii.
Lui Sorin, butterfly: Cu timpul am invatat cate ceva despre prietenie:atunci cand intri in viata cuiva o faci ca si cum ai patrunde intr-o padure verde si deasa pe o alee insorita. Incet-incet aleea se ingusteaza si la un moment dat apare o bariera. Dincolo de ea iti este interzis. E bine sa nu insisti. Dincolo de aceasta bariera e subconstientul ( copilaria, cultura generala, activitati colaterale, personalitate etc.). Fiecare prieten iti va pune o bariera unde considera el ( poate ca el nici nu e constient de asta) iar tu va trebui sa o accepti. Cum fluturii traiesc doar trei zile iti dai seama cati altii mai asteapta sa-i vezi?
Multumesc, Magdalena, trebuie sa recunosc ca numarul lor m-a cam luat prin surprindere si pe mine… desigur, a fost si o surprindere placuta
… ma bucur ca cele scrise, precum si cele comentate ulterior cu ajutorul vostru, au rezonat in sufletul atator persoane care si-au rupt o bucatica din timpul lor pretios pentru a reflecta asupra lor si a-si manifesta in scris o opinie. Nu pot decat sa fiu recunoscator.
Mi-a placut foarte mult ceea ce ai scris despre prietenie. Pot sa spun ca am simtit fiecare cuvant si se potriveste bine de tot cu ceea ce am invatat si eu, cu timpul, despre acest sentiment. Foarte frumos, adevarat si bine tintit. Cred si sper ca cele scrise de tine ii vor fi de folos si lui Sorin. Ma bucur si iti multumesc pentru revenirea cu comentarii in “agora” acestui subiect.
Magdalena…deci sa traiesc din fluture in fluture? sa fac insectare?..glumesc…f frumoasa descrierea ta si iti multumesc pt ce ai transmis prin cuvintele tale…multumesc tuturor si sper ca nu v-am incarcat sau deprimat….mi-e greu acum, dar ma ridic si ma tarasc ca indianul in cutit…
..sincer?…nu obisnuiesc sa particip la forumuri, dar aici m-am simtit mai bine..mai ales ca am un mare respect pt dl Paler….
multumesc si sper sa tinem legatura aici..
Butterfly, bine ai venit in agora noastra! Ma bucur ca-ti place Paler si te-ai simtit bine cu noi. Fa-o in continuare. Admir sinceritatea ta si lasa-le “moliilor” cutitele indiene.
PS. nu sunt specialist in “insectare”(ha!, ha!, ha!).
Sincer? ma gandeam ca “adrisantul necunoscut”, sursa “fluturilor” va citi candva asta…acum refuza orice contact cu mine…poate de asta am scris aici…desi nu stiu care ar fi sansele sa citeasca…probabil subunitare…totusi, daca ar citi ar intelege mai mult despre starea mea actuala, despre zbaterile mele..si ma gandeam ca se vor regasi si altii in aceste cuvinte…..se pare ca m-ati inteles si v-am simtit langa mine….hahaha..ar fi o chestie interesanta ca sub vreunul din pseudonime sa fie ea…
Hey…m-ati parasit? si voi, Brutusilor?…Io vorbesc cu voi…m-ati ajutat..mi-ati scris frumos, si?…zboara puiule, zboara?..gata?
Viata e o jungla?…
Ok…pt Sorin, butterfly…sa stii ca u tin la tine..esti un baiat tare bun..esti grozav, esti nemaipomenit….nu am mai cunoscut pe nimeni ca tine….oricum..sa stii ca toate trec,….nu uita asta de la mine..sint cel mai bun prieten de-al tau…as vrea sa te cunosc mai bine…pari interesant…
De ce nu ma asculta nimeni? de ca ma doare inca?de ce nu pot s-o scot din piept afara? …in cateva zile urma sa fiu ginerica….mi-e frica sa ma uit in sufletul meu…sa nu ma prabusesc…
..how can an angel break my heart?….
Butterfly, vezi partea plina a paharului. Daca “dragostea a disparut asa dintr-o data” disparea oricum dupa evenimente . Asa ca bine ca nu te-ai mai complicat. Deschide ochii mari si bucura-te!
poate pentru ca in primul rind nu era inger, ci o persoana normala ca si tine care s-a pierdut pe drum, care si-a pierdut credinta in tine, in ea, in visele pe care probabil le avea. este greu sa ramii copil intr-o lume antivise, anti-idealuri, antisperanta in mai bine.
da , Cris…cred ca asta a fost…
…cum se pierde credinta asta?…cine o incearca?…de ce?…
..magdalena…stii?..culmea e ca, ma iubeste, dar nu putem fi impreuna…sau nu vrea….dragoste imposibila?…sau “te iubesc, dar vreau sa fim prieteni?”…sau..”nu te merit”…sau..”ma sacrific eu pt ca am ranit din nou persoana iubita?”…sau nu stiu ce vreau / mi-e frica / nu sint pregatita / familia nu te accepta..?
http://www.youtube.com/watch?v=LOAdb298p9Q
maine urma sa ne casatorim….hmmm…”Casa de Piatra”?
..magadalena…eu ce fac cu atata dragoste scoasa din “magazie” pt ea?….cum o stivuiesc? ..cui o dau?…
hmm… eu nu am idee ce e in sufletul ei. voi doi ar trebui sa stiti cel mai bine. dar o data increderea pierduta in cineva/ceva din anumite motive, aceea se poate recistiga dar cu mult mai mult efort, timp, rabdare si intelegere. ramine doar la latitudinea voastra.
Da, Cris…asa e…dar si daca reusim……vom fi “Dream Team”….sau doar ma mint?…lucrurile sint transate si eu vizez la cai verzi pe pereti…poate sint dependent de starea aceea de”indragosteala”….
http://www.psihologdeserviciu.ro/index.php/20090817145/Chimia-indragostirii.html
a fi dependent de stare de indragosteala?! cred ca gindesti mult prea rational. sincer…eu cind ma gindesc la iubire numai la stagiile indragostelii nu ma gindesc
. fluturasi, pasarele, cintecele, poezii, floricele… dar nu stagii de indragosteala…
Cris…dupa 2 ani, indragosteala aia dispare..pasiunea zboara…ramane temelia…iubirea adevarata…potrivirea perfecta, comuniunea sufleteasca, comunicarea absoluta (inclusiv extrasenzoriala), respectul, increderea, prietenia, …toate astea sint forta cuplului….asa era la noi…asa SIMTEAM…amandoi…nici ea nu isi explica de ce a rupt relatia….nu stim ce s-a intamplat…doar ca acum suferim enorm…si ne-am schimbat….sint incredibil de trist, desi eram f sociabil si “sufletul” petrecerilor…simt nevoia sa fiu singur, sa ma duc in natura….nu imi revin, nu ma recunosc…si nu stiu nimic despre ea…
o iubesc enorm…am iertat-o…vreau sa stiu ca este bine, ca rade, ca s-a echilibrat….
poate suna a telenovela ieftina…dar asa simt…
si daca ar fi fericita cu altcineva as fi bucuros…fericirea ei este f importanta pt mine…o iubesc cu toata fibra mea…
o iubesc cum nu am iubit pe nimeni in viata mea si sint un barbat matur….imi doresc sa fie fericita, atat…as vrea sa fi fost cu mine…dar…asta e…
ma regasesc atit de mult in rindurile tale incit nici nu iti poti inchipui. daca as stii cum sa ma ajut pe mine, poate as stii cum sa ii ajut si pe ceilalti. acum nu simt decat ca sunt o jucarie de paie in miinile Domnului. ca orice as face e inutil si de prisos. ma simt uneori ca Printul Fericit, dintr-o poveste a lui Oscar Wilde. m-am gindit mult la povestea aceea azi.
nu cred sa te fi ajutat prea tare… imi pare rau!
sunt convinsa ca doar impreuna o sa reusiti sa treceti peste cele negre care va apasa pe amindoi. aveti nevoie unul de altul!
multa multa bafta! desi lucrez in stiintele exacte, am inceput sa caut un miracol. ironic, nu?
Cris….desi banuiam ca nu sint singur “Mic Print”, se pare ca mai exista cu adevarat si alte persoane ca mine…asta ma mira, ma bucura, ma sperie….ma mira pt ca eu credeam ca doar EU (egocentristul) pot iubi asa, ma bucura pt ca nu sint “freaky”, o ciudatenie neinteleasa, o victima a rapirilor extraterestre…si ma sperie pt ca nu poti fi decat ea..atat…
se pare ca ai trecut sau treci prin aceeasi situatie ca si mine…deci scenariul nu are drepturi de autor, …deci se intampla, …deci sansele pt niste raspunsuri , pt solutii exista…
daca risc sa mai sper, voi suferi f mult…daca imi permit luxul sa nu risc, voi fi dezamagit toata viata ca nu am facut tot ce pot…
hmmm…..prefer sa “ard” in continuare, sa o iubesc…..mi-ar fi fost usor sa dau toata vina pe ea (ca a rupt relatia, ca a anulat nunta, ca e nu stiu cum, sa am sentimente negative pt ea…)…prefer sa sufar eu acum, dar sa ramana amintiri frumoase intre noi…o relatia ca a noastra nu merita un final de mahala, cu gust de migdala…
asa ca….incet, incet ma asez in matca mea si, pot doar sa ma rog, sa iubesc, sa ii trimit Lumina…..
iti doresc si tie liniste, intelegere, impacare, rabdare…poate e lectia vietii…poate ai ceva de invatat de aici….
nu pot sa fiu mai mult de acord cu tine
“daca risc sa mai sper, voi suferi f mult…daca imi permit luxul sa nu risc, voi fi dezamagit toata viata ca nu am facut tot ce pot…”
“o relatia ca a noastra nu merita un final de mahala, cu gust de migdala…”
“asa ca….incet, incet ma asez in matca mea si, pot doar sa ma rog, sa iubesc, sa ii trimit Lumina…..”
cat mai multa Lumina in suflet si sa radiezi ca un Soare!
o data imi era frica de suferinta, dar un loc mai negru decat cel in care sunt nu cred sa fie. am trait primavara. am vazut ca se poate dupa iarna. daca chiar iarna va venii din nou, nu imi mai e frica.
ce-o fi o fi, cu Lumina inainte!
ha, he, he Cris..e clar..tu esti…sau sintem de pe planeta “Micului Print”….oricum, trandafirul nu a murit…nici fluturele….ma impresioneaza cat de bine intelegi….
…da cercul se inchide mereu…dincolo de nori e soare..stiu asta…daca iti intelegi suferinta, experienta, lectia de viata..suferinta nu este in zadar, ci este benefica…
….nu mor caii , cand vor cainii….keep walking (with or without Johnny)
…cris, intuiesc ca avem mai multe lucruri in comun…. gresesc?
adevarat… nu mor caii cind vor ciinii. mi-a trebuit mult sa inteleg asta.
nu, nu gresesti. sunt mult prea multe lucruri in comun. sper ca fluturele sa fie in continuare linga libelula facind clin-clin.
hmmm…..sincer?..nu cred ca fluturele va mai face clin-clin langa acea libelula….libelula a luat o hotarare care nu se regaseste in manualul de botanica…aceea de a nu mai fi cu acel fluturas..vreodata…de a-si vedea de viat aei, fara sa se uite in spate sa vada fluturasul cum se zbate in acul cu gamalie, infipt pe o panoplie…poate pt a fi admirat, poate pt a fi sacrificat, poate “just for fun”…..Game Over (tiiiiiiii……….).
Fluturasul insa nu moare, e protejat de acel praf magic care se regaseste doar pe aripile fluturasilor…el sta la baza vietii, a iubirii, a credintei….daca libelula vrea altceva, fluturasul nu ii taie aripile…stie sa aprecieze ZBORUL…si nici el nu moare…he, he , he…libelula nu stie ca este protejata de acel praf fin, invizibil al fluturasului….candva, libelula va afla acest lucru, de fapt il va simti……
poate asta era rolul fluturasului…sa apara meteoric in viata libelulei, sa ii transmita ceva si apoi sa o lase pe drumul ei…
Zboara libelula iubita, zboara!!!….sa ai un zbor lung, lin, frumos si cu mute invataminte…nu uita, esti protejata de praful magic….
Butterfly, ti-am scris in urma cu o saptamana dar, fiind pe un alt calculator, vad ca nu a aparut. Oricum esti pe drumul cel bun si ma bucur pentru tine. Stii ca Don Quijote putea arunca armura soarecilor, intr-o magazie. Cred ca in magazia lui mai exista loc si pentru noi; sa mai aruncam cate ceva, din cand in cand.
Offff…..nu stiu daca sint pe drumul cel bun…deocamdata nu ma regasesc…..nu inteleg f multe…nu mai simt nimic pt nimeni..nici pt mama, nici pt nepotul meu drag…pt nimeni….nu simt nici foame, nici sete, nici dezamagire, nici iubire, nici ura, nici prietenie……simt ca voi ma intelegeti si ca sinteti aproape de mine…..
a, mai simt nevoia de a fi in natura…o sa plec 2-3 zile pe munte, la Diham probabil….trebuie sa ma regasesc pt ca nu e bine asa cum sint……
nu vreau sa arunc nimic…este experienta mea si o traiesc intens….nu stiu nimic de ea, ce simte, ce vrea, ce face…..sau mi-e frica sa aflu ca ea este ok, echilibrata …. nu, nu , nu…dupa atat iubire…..nu poate urma asta, nu are cum , nu este ingaduit…..
o iubesc…si asta ma doare……
Cris….fluturasul se zbate, dar poate numai pt ca nu este echilibrat, poate are anumite asteptari….iar libelula…e orgolioasa, incapatanata, dura……dar sigur nu e fericita…
Candva, povestea s-a repetat…ne-am vazut, ne-am indragostit, am fost impreuna, iar libelula s-a speriat de vapaia fluturasului, nu a stiut ce sa faca cu atata dragoste…si a zburat la ea acasa….apoi, si-a dat seama ca in manualul de botanica trebuie sa fie pe aceeasi pagina cu fluturasul…si a zburat inapoi…dar fluturasul si-a gasit o molie care sa umple locul …si libelula a suferit ….apoi……acel praf magic si-a facut datoria si a adus impreuna fluturasul si libelula…acesta s-a jurat ca nu va mai zbura vreodata, ca nu va mai face fluturasul sa sezbata in acul cu gamalie….ca vor scrie impreuna manuale de botanica, inclusiv despre mirosul florilor, despre culorile naturii, despre norii cei pufosii, despre gradinita lor cu flori, despre fluturasii mici care vor zbura acolo……
amandoi zburau impreuna, deodata, ca o singura bataie de aripi, ca o singura bataie de inima….
..deodata, fluturasul a clipit si Universul s-a schimbat….gradinita cu flori multicolore a disparut si a aparut un cam de scaieti, soarele vesele a fost intemnitat de niste nori grosi..si libelula?…libelula a zburat, din nou….a disparut brusc….fluturasul nu era pregatit pt acel taifun ce va sa vina….a fost luat pe sus, tavalit, trantit de stanci, “pieptanat” prin scaieti……si libelula nu ii auzea cantecul…..fluturasul se lupta cu vanturile turbate, incerca sa zboare catre libelula, sa o apere pt ca el, sarmanul, credea ca e in pericol, ca barzaunii cei batrani o vor ataca si ii vor rupe aripioarele si ii vor vopsi corpul multicolor cu gri……..
noroc ca, fluturasul avea acel praf magic care il calauzeste si ii repara aripile zdrentuite……
..si s-a intalnit cu libelula….cu ce parea a fi libelula lui….dar era altcineva in interiorul ei..ea nu putea fi as arece, distanta, cruda, nemiloasa…nu, nu, nu……libelula lui nu il putea respinge ca pe un barzaune morocanos, i-ar fi pansat aripioarele si i-ar fi pupat ochisorii plini de colb dupa atata zbor……dar, nu…fluturasul nu citise cartea de biologie pana la capat….si a plecat, din nou…cu antenutele sfaramate, catre casa….fal, fal…..
si a ramas prins in propria lui capcana….si antenutele sint curbate in jos, aripioarele sint atrofiate…nu mai zboara, merge…..zborul a fost dureros….
are insa, praful magic in jurul lui care il protejeaza si il vindeca…singur, din pacate….dar el este un fluturas bun si se va reface……
insa, acolo, in gradinita aceea cu flori multicolore, va fi din nou zumzet si lumina si cantec si veselei..candva….doar o floricia va fi trista pt ca pe ea se aseza libelula de obicei si, pt ca libelula nu va mai veni acolo, ea se va usca….
stii ce e curios? ca ma regasesc pe rind atit in fluturas cat si in libelula. nu ma pot identifica nici cu fluturasul si nici cu libelula. si cred ca undeva pe undeva e normal… pt ca nici unul nu e un alb pur, sau un negru pur… si gresim mereu crezind ca se poate cataloga un om… ceea ce e foarte fals. libelula sau fluturasul nu imprastie praful magic la barzauni si gindaci. il imprastie doar celor de pe planeta Micului Print. doar celor foarte foarte dragi, pentru ca altfel libelula, sau fluturasul ar muri – pentru ca nu ar mai avea praf magic. pentru ca si-ar fi dat praful magic la toata lumea, fara sa pastreze un strop nici pentru cei pe care ii iubeste si nici pentru ea. libelula sau fluturasul (ca nu ma regasesc in nici unul) poate nu vrea sa faca la fel ca Printul Fericit al lui Oscar Wilde. pentru ca atunci, nu numai ca el(printul) ar muri, ci si pasarea lui draga va muri alaturi de el. atit fluturasul cat si libelula ar muri.
in povestea ta, libelula pare sa aiba totul foarte clar…. ca si cum ea nu s-ar zbate cu furtuni de nisip, si barzauni, si nu ar incerca sa isi apere fluturasul… asa cum poate, gindeste si stie ea. iar fluturasul nici macar nu stie…
de aceea zic… solutia o vor gasi doar impreuna, in nici un caz singuri.
Nu stiu daca urmatorul fragment se potriveste, dar cred ca trebuie luat in considerare:
“Viata trebuie traita asa cum este pentru ca ni s-a dat fara sa o cerem si ni se va lua fara sa fim intrebati.
Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie.
Ţi-ai terminat munca?
Ţi s-a încheiat o relaţie?
Nu mai locuieşti în acea casă?
Trebuie să pleci într-o călătorie?…
Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întîmplară cutare şi cutare lucruri.
Dar te vei consuma degeaba şi la nesfîrşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.
Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici măcar întrebîndu-ne “de ce”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întîrziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.
Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă!
De aceea, cîteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte.
Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avînta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să cîştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.
Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţînare a “filmului tău personal” îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî.
Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet?
Posibilităţi de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.
Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.
Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nicio persoană, niciun loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.
A se desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu sunt indispensabili. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.”
Asta e viata!
Paulo Coelho (Alchimistul)
Iti doresc sa ai parte numai de bine.
e un timp pentru orice in viata. un timp pentru a te naste, un timp pentru a muri, un timp pentru a suferi, si altul pentru a te bucura. gresit este a crede ca poti controla momentul nasterii, al mortii, al suferintei sau al bucuriei, al venirii primaverii, diminetii, al noptii sau al iernii. si fiecare etapa isi are rostul sau.
vei stii cind a venit momentul cu pricina, d’abia cind vei fi trecut de el. cind vei fi in plina primavara, sau in plina iarna. si niciodata nu esti Dumnezeu pentru a decide momentul acela.
din pacate, am crezut utopic de mai multe ori ca il pot controla, momentul. nu mor caii cind vor ciinii.
Sinteti grozavi….nu ati fi putut scrie cele de mai sus daca nu le-ati fi trait…..asa e…nu neg nimic din ce ati spus voi…..nu mai sint cine eram, nici ea….doar ca, experienta comuna imi spune ca e posibil ca aceasta spirala sa se repete….sau asa sper eu…de fapt, nu sper sa se repete…ci sa evolueze, impreuna cu ea…
nu sint copil, nici ea….asa o potrivire se intalneste 1:1 mld…si nu exagerez….sint un om sociabil, am multa experiente de viata, am aptitudini de leader, de trainer, am cunostinte de psihologie, NLP, etc……am avut relatii la viata mea, dar niciodata nu am avut asa o potrivire PERFECTA…in orice: sentimental, social, sexual, spiritual, material…..este..era…un al doilea EU..si invers….
nu am simtit niciodata atata iubire, respect, prietenie, altruism, caldura, credinta, dorinta, asteptare, sinceritate, putere, ieratre, viata pur si simplu……
da…teoretic stiu ca trebuie sa inchid acest capitol…voi ati putea?….sa va despartiti de voi insiva?…e adevarat..nu e bine sa depinzi e cineva..ai venit singur, pleci singur….poate (romeo si julieta au ales altfel)….
nu e vorba doar de faptul ca a rupt relatia, ci felul in care ma trateaza (rece, impersonal, distant)….de felul in care NU o mai interesez….de faptul ca NU VREA sa mai fie langa mine….ca e dispusa spre o alta relatie (care nu exista)….ca a rupt brutal legatura cu familia mea, cu prietenii mei, cu alti oameni comuni…..
…cum dispare dragostea asa dintr-o data?….nu asta e topicul?….cum poate sa spuna:” Esti o persoana speciala pt mine si vei ramane asa toata viata, dar categoric nu vom mai forma niciodata un cuplu?” …… apoi…” Se pare ca iar am ranit persoana pe care o iubesc asa mult”…….apoi “Sa lasam lucrurile sa vina de la sine”….apoi…TACERE..nimic..vid….
cine e ea? ce e ea?…cine am fost eu?….
si totusi….”Unde dispare dragostea asa, dintr-o data?”
Catalin…”Alchimistul” este una dintre cartile mele preferate….am citit-o si nu am inteles-o…apoi am facut niste cursuri, sisteme de dezvoltare personala si am fost coplesit de acea carte….e absolut grozava…..sintem rezultatul gandurilor noastre…..si sint f constient de asta….
cu riscul de a fi “freaky”, pot spune ca eu cred cu adevarat in asta…lucru verificat, de altfel….doar ca , intrebarea mea este urmatoarea:
” Daca eu influentez mediul inconjurator, inclusiv libelula, de unde stiu eu ca libelula chiar m-a iubit? Ca era chiar ea cand ma iubea? Sau este ea acum, cand s-a blocat / protejat?”…..era ea sau doar proiectia mintii/inimii mele?….
Îmi pare aşa ciudat
C-avem atâta vreme pentru ură,
Când viaţa nu-i decât o picătură
Între acest moment şi celălalt.
Şi-mi pare trist şi de neînteles,
Că nu culegem flori, că nu iubim,
Că nu privim la cer mai des
Noi, care atât de repede murim.
Opreşte-te o clipă dragul meu,
Din goana ta nebună
Şi uite-te în jurul tău,
Să vezi că viaţa poate fi mai bună.
Să ştii că vreme multă n-ai,
În astă lume să trăieşti
Şi vei lăsa în urmă tot ce ai;
Aşa că-nvaţă să iubeşti.
pai nu stii. simti. e incredibil cat de multe poate face un om, ca sa se protejeze de rau: fie el real, fie ireal. si in anumite situatii nu stii ce e real si ireal. nu stii niciodata pina cind nu incerci, si vezi, daca e real sau ireal. sunt anumite situatii in care oricit ai incerca sa intelegi rational un caz al inimii, pur si simplu nu poti. vei vedea daca e real sau nu confruntindu-ti demonii, si fricile. iar daca ai curaj sa iti confrunti proprii tai demoni, este un pas catre bine si fericire. daca nu, demonii te vor bintuii in continuare.
nu am citit Paler pina acum, dar sincer aceasta doamna din “Polemici Cordiale” ale lui Paler imi place la nebunie:
“Dragostea este un nu stiu ce, care vine de nu stiu unde si care se sfarseste nu stiu cum”.
am impresia ca voi vreti o reteta domnilor! un rationament logic! o metoda prin care sa iubiti si sa fiti iubiti fara a va asuma nici un fel de risc! pai sincer, nu stiu daca se poate. iar reteta o gaseste fiecare in suflet si NU intr-o demonstratie matematica.
“”Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?”
Să ştii că vreme multă n-ai,
În astă lume să trăieşti
Şi vei lăsa în urmă tot ce ai;
Aşa că-nvaţă să iubeşti.
(am fost cam dura, dar totusi…. chiar nimeni nu mai crede in iubire?)
Cris, cris….ai facut o proiectie…a situatiei tale asupra TUTUROR barbatilor….. EU cred in iubire…….inclusiv in iubirea partenerei..de aceea am ajuns sa ma deschid atat de mult, pt ca nu vroiam sa imi las bucatele din suflet care sa nu se bucure de Lumina….
gresesti..eu, cel putin, imi asum starea mea..a fost un risc asumat…iubirea este impletita cu durere, stiu asta…
nu vreau matematica, nu vreau rational, nu vreau formule..astea distrug romantismul, iubirea, caldura buzelor, lumina ochilor…..
http://www.youtube.com/watch?v=4i01ilH7dtE
ma bucur mult mult de tot ca mai exista oameni care iubesc cu tot sufletul. incepusem sa cred ca fac parte dintr-o specie pe cale de disparitie. vad atit de putini oameni care iubesc cu tot sufletul, incit incepusem sa cred ca nu mai exista.
bine ca mai exista cel putin un fluturas-libelula ca mine, ca sa stiu ca nu e un caz complet pierdut. ca mai exista o speranta reala si nu o iluzie.
Sorin, pe mine ma fascinat o emisiune a maestrului Paler in care l-a intrebat pe d’nul Gadea care sunt certitudinile(sau credintele) lui. Toti vrem certitudini, eu unul as vrea sa le am la fiecare pas… din pacate nu(prea) am. Paler credea in dragoste, dar eu ma intreb : dragostea absoluta (pt ca, din ceea ce am spus, spre asta tinde povestea ta) e posibila?
Ce inseamna dragoste absoluta? Probabil este ceea ce a simtit Iisus pentru oameni. Eu nu ma simt Iisus. Nici sa indraznesc sa ma gindesc a fi. Dar pot sa incerc sa fac tot ceea ce cred eu ca pot ca om. Sa ofer cat pot de mult ca om. Numai ca sunt oameni si oameni. Oameni care ar da pina si pielea de pe ei ca sa ii ajute pe altii sa nu le mai fie frig, iar altii care nu. Limitele sunt diferite de la om la om. Si totusi, trebuie sa fie o limita, pentru ca altfel, fara sa primeasca praf magic, iubire, persoana in cauza ar muri. Praful magic s-ar termina. Si atunci, cei pe care i-ar putea ajuta, nu ar mai putea fi ajutati. Nu ar mai putea da lumina catre cei pe care vrea sufletul sa ajute. De aceea trebuie sa fie o relatie de iubire reciproca – pentru ca dragostea cu un singur sens absoluta, se sfirseste prin moarte. Pe cind, atunci cind e reciproca, dragostea si praful magic nu se termina niciodata. se autointretine. Romeo si Julieta – era o relatie de iubire reciproca. Si asta le dadea putere sa treaca muntii si sa infrunte chiar si moartea.
In legatura cu dragostea absoluta cu un singur sens, o poveste care m-a marcat de mica: Oscar Wilde – Printul Fericit.
http://www.trilulilu.ro/miau29/b4d052784ed644
dragostea nu dispare dintr-o data. ci pur si simplu praful magic se poate termina. si atunci cind se intimpla asta, atunci, te ascunzi intr-un colt al tau, pentru ca atunci esti foarte foarte vulnerabil, si fragil si plapind. si astepti ca cineva sa iti dea putin praf magic, sa poti iesi din grota mica, sau gradina mica in care te-ai ascuns si sa infrunti din nou lumea. iar praful magic, ti-l pot da, numai cei care te iubesc cu tot sufletul lor. acestia putind fi iubitul/a, familia sau prietenii foarte foarte apropiati
Cris..praful magic nu se termina…daca se inmulteste cu cel al partenerului….dar…daca “adrisantu” pleaca praful nu mai stie unde sa se duca….
Cred ca stiu ce aveam de invatat din acesta experienta…..sa iubesc, dar cu limita….limita de unde incep sa fiu condus de sentimente…iubirea este impletita cu durere, viata cu moartea, Ana cu betonul……ca sa evoluezi trebuie sa sacrifici ceva, sa suferi pt ce iti doresti ca sa apreciezi cu adevarat cadoul pe care il primesti…..altfel, risti sa fi un “baiat de bani gata” al vietii, al sentimentelor care sa risipeasca ceea ce primeste asa usor…..
ma simteam f implinit in acea relatie…dar era o relatie de durata? ar fi rezistat furtunilor? sau era doar o iluzie, o constructie din paie precum casa purcelusilor din poveste…..
mai am o melodie romantica pt voi, de la Conexiuni, brasoveni de-ai mei…http://www.youtube.com/watch?v=sdE5g6rONt8&feature=related
PS – ma simt bine in agora aceasta, chiar inteles…oameni de calitate ma inconjoara…respectele mele
“O mare durere să iubeşti, o mare nenorocire să scapi de această durere.” zicea Nenea Iancu.
Iubirea are o proprietate general valabila: nu este bilaterala; iar adevarata iubire nu poate fi simtita in egala masura de ambele parti, pentru ca nu toti sunt pregatiti pentru a primi acest dar de nepretuit, in acelasi timp, pe care odata ce l-ai primit, ar fi pacat sa il pierzi, doar pentru ca celalalt, nu raspunde pe masura trairilor tale.
Si… sa fim realisti, dragostea va fi mereu ca in melodia “Johnny loves Jenny, but Jenny loves Joe” and so on….
Si mie imi place sa revin mereu, in agora creata la lumina pe care Octavian Paler o raspandeste si va continua sa o raspandeasca, pana la sfarsitul vremurilor…
Sorin … Pai probabil nu o sa aflii pina cind nu incerci – daca era o casa de paie ori nu, daca veti rezista, sau ati fi rezistat. Eu am impresia ca oscilezi. Pur si simplu sunt intrebari in van, daca nu vorbesti cu ea. Raspunsurile nu cred ca se gasesc pe net, si nici in carti. Se gasesc impreuna, in suflet si nu separat. Dar daca esti dispus sa renunti, este un lux pe care ti-l permiti. Eu nu o sa imi permit niciodata luxul de a renunta la o iubire atat mare, stiind ca si el ma iubeste. Dar atunci cind iubirea e cu unic sens, nu ai incotro.
Augusta… poate e asa in 95% din cazuri. Dar eu voi crede mereu in acel 5% (procente date oarecum la intimplare). Fiind 95% din cazuri.. poate ca intr-adevar acesta e realul. Decat sa fiu intr-o relatie “reala”, prefer sincer singura.
e chiar atit de greu de inteles, ca un om vrea sa auda bataile inimii, tremurul vocii, freamatul, lacrimile si zimbetul persoanei iubite si nu un calculator rece? ca un om prefera lumea reala a lacrimilor, al tremurului, al freamatului, al tipatului si risului in hohote, decat un monitor rece? ca un om prefera lumea reala, celei virtuale? de ce se ascund oamenii in lumi virtuale nu inteleg … decat prin frici… cind pur si simplu o simpla atingere, sau zimbet, sau lacrima, sau vorba, sau floare, sau scrisoare, sau orice in lumea reala ar fi de ajuns… si spuneti ca sunteti gata sa sacrificati orice! cind nici un buna in lumea reala nu se poate spune. si da, sunt de acord! oamenii nu mai stiu sa dea o floare! si e trist! al naibii de trist!
si da, cred ca intr-o relatie trebuie facut un compromis. dar acel compromis trebuie sa vina din ambele parti, nu numai din una singura! la fel ca si cu iubirea.
avem cu totii o falsa impresie ca internetul ne apropie, cind nu face decat sa ne desparta in fiecare clipa si minut. internetul e o iluzie de apropiere. o iluzie.
Corect Cris……f corect…ca sa fiu sincer, e prima data cand fac parte dintr-un forum, cand scriu la un topic de orice fel….
Pur si simplu, stand in fata computerului am tastat pe Google: ” cum dispare dragoastea?”….si am ajuns la aceasta pagina..recunosc, ma simt bine aici si m-a ajuta sa “verbalizez” in scris anumite intrebari, anumite temeri si s aprimesc un feed-back grozav de la voi……..
totusi, ce am scris eu sint doar parerile mele, subiective….eu nu gaesc raspunusuri la miile de intrebari…..nu ma auto-iluzionez ca as gasi raspunsuri in alta parte decat in noi doi, fluturele si libelula….desi o spun inca odata, ma simt bine cu voi si ma bucur ca sint oameni care simt ca mine…ceea ce e magic..
am facut compromisuri amandoi, ne-am dorit enorm aceasta relatie, amandoi, am functionat ca o echipa, amandoi….am oferit flori si clipe grozave, amandoi….
totusi, in acest moment eu nu cred ca ea stie ce vrea, desi mesajul ei este f transant catre mine: “Nu vom mai fi un cuplu niciodata”…nu pot sa il cred, nu poate fi asa….
mi-am facut zeci de scenarii in minte si nu am o explicatie care sa ma linisteasca…
ea spune ca ma iubeste in felul ei special, ca tine la mine ca sint si voi ramane o persoana deosebita in viata mea…nu mai este acea iubire dintre doi amorezi….asa zice, dar eu nu o cred….(ma mint?…poate), dar eu nu cred ca iubirea poate sa dispara asa, dintr-o data…..
nu oscilez…pur si simplu ii ofer sansa de a se regasi, de a vedea ce simte….in plus, nu cred ca este pregatita pt o intalnire cu mine…nici eu cu ea (m-ar rascoli f mult)….
as minti sa spun ca nu mi-as dori ca lucrurile sa fie cum au fost, cine nu ar vrea?…doar ca acum nu stiu cine mai sintem, eu cel putin nu mai sint acelasi…o iubesc, in continuare cred ca ne potrivim, dar ….am avea f mult de construit ….eu sint dispus, nu ma dau in laturi, iar pe ea o stiu f puternica……dar….acum totul trebuie sa vina din ea..daca ea simte ceva pt mine, daca ea mai vrea un viitor cu mine, daca ea vrea sa lupte cu barzaunii …..trebuie sa SIMTA, sa isi doreasca..si trebuie sa ma convinga si pe mine…..sigur ca voi fi alaturi de ea in orice moment…ca doi albi care se bat spate-n spate intr-un bar de negri….
este singura partenera din viata mea care chiar cred ca imi face fata din toate punctele de vedere si cu care m-as simtit in siguranta, linistit sa o stiu alaturi…..
eu nu am renuntat la ea…..trebuie doar sa am incredere, rabdare ca se va trezi ca Alba ca Zapada si intreaga padure fermecata va capata din nou culoare….
salutare tuturor
sorin, nu stiu cat o sa te ajute asta, insa si eu traiesc exact aceeasi poveste ca si tine … sau mai bine zis cosmar … dupa 8 ani in care am trait toate sentimentele posibile impreuna, dupa 8 ani in care am trecut prin multe clipe frumoase dar si urate impreuna … dupa 8 ani m-a parasit brusc, printr-un sms, fara niciun “avertisment”, nimic care sa anunte ce va urma … dimpotriva, cu o saptamana inainte petrecusem impreuna 6 zile superbe, inistitoare, la munte,in care pur si simplu ne-am bucurat noi de noi … si in ciuda tuturor locurilor indepartate in care am fost impreuna … a fost prima data cand imi spuneam in sinea mea ca a fost un concediu superb nu pentru ca fusesem in cine stie ce loc exotic, ci pentru ca simteam o liniste sufleteasca, implinire.
la fel ca si tine si eu postez pentru prima data pe un forum … la fel ca si tine si eu am dat search pe google dupa “cum e posibil sa dispara dragostea asa brusc” … si am facut asta pentru ca nu reusesc sa gasesc raspunsuri la nenumaratele intrebari cu care m-a lasat … si ma tot “lupt” cu intrebarile astea pentru ca nu mi-a zis “nu te mai iubesc”, poate asa mi-ar fi fost mai usor de acceptat … mi-a zis insa “te iubesc, am sentimente puternice pentru tine, dar nu e de-ajuns, vreau altceva”
habar n-ai tu… cum vrei sa simti tremurul si plinsul si emotia ei, cind tu esti pe luna si ea pe pamint? sau poate chiar invers? vrei sa simti ceea ce simte… in aer, intr-un vis, intr-o frunza sau umbra… sa ii spuna vintului sa iti aduca la urechi plinsul ei de dor? poate ca i-a zis de atitea de ori, si vintul s-a pierdut… si tu in loc de o adiere, ai simtit un crivat. poate ca tu ai auzit asta:
http://www.youtube.com/profile?user=LonelyMoonRise#p/search/1/NAsrpxxmzS0
pe cind ea iti cinta asta:
http://www.trilulilu.ro/cmcristina13/ad5157487ea508
adu-ti aminte ce v-ati oferit, cum v-ati asternut sufletele in flori si scrisori si cintece… si poate vei simti… iar daca nu, o sa fie exact ca aici:
http://www.youtube.com/watch?v=NMB4xtnFlvo
si va fi trist pentru amindoi.
eh… acu… io nu stiu de ce ma stresez asa de tare, ca daca va iubiti atit atit atit de mult, o s-o scoateti voi la capat cumva… trebe! iar, daca nu, iar o sa imi pun fatza de om posac! sic! cind gasiti solutia, da-ti-mi si mie de stire!
sa fie Lumina cu voi!
Nu mai credeti ca fericirea voastra depinde de cel de langa voi! Pentru ca atunci deveniti nervosi si faceti greseli, si ii suparati pe cei pe care ii iubiti, acest lucru intamplandu-se si pentru ca cei pe care ii iubiti nu va accepta exact asa cum sunteti voi. Gasiti-va fericirea fiind cu voi insiva, si atunci, veti vedea minunea: cel pe care il iubiti va fi contrariat ca nu mai depindeti de el si se va intoarce.
Mai vorbim!
Sorin Butterfly, poate te ajuta ce am scris aici:
http://www.imeem.com/floriploiesteanu/blogs/2009/08/01/HOvVfNMD/et-in-arcadia-ego
Hmmm…s-au animat lucrurile…deci nu sint singurul in situatia asta?..facem un club?….nici macar unic nu sint?…sau e mai bine asa?…sa invatam unii de la altii?….sincer?…o sa fiu crud, asa cum a fos t ea… ma simt executat in ceafa cu un Nagan de catre un bolsevic cu nasu rosu de la vodca….nu am avut dreptul al replica, la gasirea unei solutii, la aplanarea situatiei, “conflict management”…..
..totusi..meritam mai mult respect, macar…..niste raspusnrui…..nu le stie?..nu mi le poate spune?..ma protejeaza astfel?…sau pur si simplu nu ii pasa?…nu pot crede asta…
apropo..inca nu am aflat unde dispare dragostea…
m m….nu are sens sa iti spun ca te inteleg…e evident…oricum, iti recomand compania de pe topic..e grozava…sincer..pe mine m-a ajutat…
Augusta….ma ajuta interesul tau, intentia de a ma ajuta…fizic, propriu -zis nu ma poate ajuta nimeni, poate nici macar libelula…..doar eu ma pot ajuta, doar eu pot creste pe spirala mea…trebuie sa fac alegerea s anu mai sufar..si cred ca am facut-o…plec d ela premisa ca EA este mai ok decat cu mine..ca a ales mai bine pt ea… si, daca este asa, eu nu pot decat sa ma bucur….cu mine a fost ca sosul chinezesc: dulce -amarui..zice ea….deci, daca a fost si nefericita din cauza mea si este sigura de acest lucru…..eu nu o pot tine captiva, nu o pot santaja emotional….asa simte ea..si eu respect acest lucru.. o iubesc prea mult…. inca cred in capacitatea ei de a discerne, de a a alege ce este bun pt ea..nu sint auto-suficient sa cred ca eu am fost si voi fi fericirea ei….ea va face alegerea…doar ca, daca , libelula se va reorienta catre fluturas…..sa verifice insectarul, sa verifice stocul de praf magic….e posibil ca fluturasul sa nu mai fie acelasi, poate nici libelula…..daca dragostea lor a supravietuit acestui tsunami, nimic nu o mai poate distruge (decat cele doua animalute, din interior)…..e o lectie dura…cel putin pt fluturas…desi, fluturasul simte ca nici libelula nu e fericita singura, ca nu s-a regasit..poate se minte, poate asa e adevarul…nu stie, se zbate inconjurat de mii de semne de intrebare…
of, of, libelula draga….ce-mi faci tu mie, ce-mi faci tu mie….
Augusta…ai perfecta dreptate..fiecare trebuie sa ne regasim si sa fim perfect echilibrati cu sinele…poate se va intoarce partenera, poate nu…important este sa ramai echilibrat…he, he, he…as vrea sa fiu si eu asa…nu sint, dar ma indrept….
totusi, sincer vorbind……..crezi ca e usor?…..nu imi plang de mila, dar nici usor nu mi-e……m-am consumat f tare si asta e un mare, mare semn de intrebare…..de c ema neglijez, de ce ii neglijez pe cei dragi, de ce , de ce, de ce?…..revin obsesiv la aceeasi intrebare……sa scriu intrebarile pe o hartie si sa imi raspunda timpul?…..
abia m-am re-echilibrat…..cat de cat…macar aparaent…constructia interioara este inca fragila….
intreb doar atat: “Merita?”
revin si spun doar atit: doar tu si cu ea stiti raspunsurile. eu am un singur fluturas-libelula, si mi-e drag ca ochii din cap. nu detin toate raspunsurile… dar stiu ca imi e drag. poate ca am gresit, dar stiu ca imi e drag si ca nu i-as face niciodata rau intentionat. incerc sa fac tot ce pot si stiu mai bine. daca vom reusi o sa fiu fericita. stiu. daca nu, o sa imi pierd poate de tot credinta.
nu..sa nu iti pierzi credinta..e a ta..e ceva scump, e ceva rar…ai incredere in tine, in viitor, in Dumnezeu….uneori, patim anumite lucruri fara sa ne explicam de ce…ulterior, aflam semnificatia acelei intamplari..sau, poate, niciodata…dar absolut mereu , ne va folosi acea experienta, chiar fara ca noi sa stim…..
sa stii ca mi-am dat seama ca si eu sint fluturas-libelula…si toti sintem….am fost si de-o parte si de alta….am parasit, am fost parasit…ultima oara am renuntat la o relatie tocmai pt aceasta libelula..de doua ori , de fapt, am rupt relatii pt ea…
desi as fi tentat sa spun ca nu merita…eu tot consider ca a meritat ZBORUL…chiar daca acum e f greu sa imi revin…
sincer?..acum simt ca sint viu….am iubit, acum sufar…o piatra nu are sansa asta…
Esential este sa nu renuntam niciodata la a iubi. Sa nu respingem sentimentul extraordinar de a te indragosti. Sunt momente de neuitat, care te pot purifica. Sincer, eu m-am indragostit doar de doua ori in viata mea: prima a fost cand eram foarte tanara, si a doua acum, cand sunt trecuta cu mult de prima tinerete…nu am crezut ca asa ceva ar putea fi posibil, dar uite ca este! Nu vreau nicidecum sa pun stapanire pe ceea ce iubesc, pentru ca nu ar mai fi dragostea pura pe care o simt acum; prefer sa iubesc si atat. Prefer sa iubesc fara sa primesc nimic in schimb. Sentimentul este unic! Credeti-ma pe cuvant, pentru ca nu am nici o alta metoda de a convinge pe cineva, de ceva ce, poate nu a simtit niciodata !
eu am ajuns sa ma intreb daca nu cumva am gresit ca mi-am permis sa iubesc atat de mult si nu am pastrat un fel de “scut” de siguranta astfel incat intr-un astfel de moment cum este cel de acum sa nu ma “prabusesc” … pentru ca exact asa simt … ca ma prabusesc … zi de zi ma intreb oare cum poate sa stea fara sa ma vada, fara sa ma auda, fara sa stie de mine … cum a putut sa ma paraseasca printr-un sms … unde e respectul,dovada ca iti pasa de persoana respectiva … cum au putut sa dispara toate efectiv peste noapte … de ce oare sa alegi sa sfarsesti atat de urat o relatie de 8 ani cu o persoana pe care sustii in continuare ca iubesti. Sunt momente in care imi raspund tot eu si-mi spun “e evident ca nu ma mai iubeste, de ce sa parasesti o pers pe care iubesti? nu asta presupune iubirea adevarata?Sa treceti impreuna prin momentele dificile, confuze, sa luptati impreuna”, insa apoi imi vin in minte cele 6 zile petrecute impreuna si toate lucrurile pe care le facea si care aratau dragoste … si uite asa ma distrug cu mana mea cum s-ar zice … si constientizez asta …dar nu stiu ce sa fac.
“m m”…te inteleg perfect…mai mult decat perfect, ca sa zic asa…asa ma torturam si eu….acum am ajuns la concluzia ca acelea erau asteptarile mele…poate pur si simplu s-a blocat, nu simte nimic…eu cel putin asa am patit…si ea, la momentul desprtirii, si eu in acest moment am devenit bocna, aisberg, pietre….eu , cel putin, am ajuns sa nu ma bucur de nunta unui f bun si vechi prieten, de un copilul proaspat nasut al unui alt f bun prieten, de viitoarea nastere a a altui f bun prieten….de reusitele altora…nu am simtit nimic nici cand s-a oparit f grav mama mea (am fost la spital, i-am oferit alifii, si ce trebuie, ajutorul meu…dar ATAT)…nu am reactionat normal…poate asa a patit si fluturasul tau….
in cazul libelulei mele , fiind Gemeni, ma gandesc ca poate exista o alta personalitate in ea, pe care eu nu am cunoscut-o, poat enici ea..sau a tinut-o f bine sub control, pana cand ceva, poate chiar minor, a declansat Big Benul…
oricum…iti spun eu, ca sint mai avansat cu auto-distrugerea…cauta motivatie in afara ta: familie, prieteni, copii, serviciu, hobby…nu permite sentimentelor de durere sa te copleseasca, sa te conduca..nu e natural…disociaza-te un pic de tine si pune-te pe linia care trebuie…..nu uita…tu esti cea mai importanta persoana pt tine…nimeni altcineva….
cum se spunea mai sus..venim singuri, plecam singuri….
totusi, din spiri de solidaritate , noi, astia auto-distructivii si auto-flagelatorii:
http://www.youtube.com/watch?v=zqu_EKqFouo
Augusta..ai dreptate..eu inca cred in iubire si nu o sa renunt….am mai suferit, o sa mai sufar…depinde ce invat din asta….daca voi repeta greselile din trecut, inseamna ca merit sa sufar, e clar….
“In definitiv, nu anii din viata ta sunt cei care conteaza, ci viata din anii tai”.
Abraham Lincoln
Problema noastra nu este ca suntem respinsi de un partener, adevarata problema care ne creaza toate necazurile este ca ne respingem singuri, pentru ca credem despre noi insine ca nu suntem suficient de buni. Autorespingerea este adevarata problema. Omul nu se poate ierta niciodata pentru ca nu este ceea ce doreste el sa fie, si de aici se nasc toate problemele. Daca ii spui unei persoane ca o iubesti, iar ea iti raspunde ca nu te iubeste, este acesta un motiv sa suferi? Faptul ca altcineva te respinge, nu reprezinta un motiv sa te respingi si tu insuti. Chiar daca cineva nu te iubeste, te va iubi cu siguranta altcineva. Exista intotdeauna altcineva care sa te iubeasca. Si este mult mai bine sa fii cu cineva care DORESTE sa die cu tine, decat cu cineva care este NEVOIT sa stea cu tine. Cel mai bine este sa ne focalizam pe relatia pe care o putem avea cu noi insine. Egoismul se naste acolo unde nu exista iubire. Cine se iubeste pe sine, este capabil sa isi reverse iubirea si asupra altora. Cat trebuie sa ii iubim pe cei de langa noi, ne spune chiar Iisus Hristos, Dumnezeu: Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti! Nu mai mult! DAR NICI MAI PUTIN! Asemenea oameni care emana iubire, nu mai simt nevoia sa vaneze iubire datorita fricii de singuratate, pentru ca se simte la fel de bine singur, ca si in compania altuia. Daca intram intr-o relatie asteptandu-ne ca partenerul sa ne faca fericit, putem fi convinsi ca acest lucru nu se va intampla, iar vina nu ii apartine celuilalt ci numai noi suntem vinovati. Trebuie sa ne dorim un partener pentru ca trebuie sa ne dorim exact ca si niste copii, sa impartasim anumite sentimente, sa ne amuzam, sa ne simtim bine, sa nu ne plictisim. Ne cautam un partener pentru ca dorim sa ne jucam, sa fim fericiti si sa ne bucuram de ceea ce suntem. Trebuie sa renuntam la FRICA, sa o controlam prin perceperea lucrurilor care se intampla in jurul nostru exact asa cum sunt, fara a le da nici o interpretare proprie, fara a avea nici un fel de reactie. Daca cel de langa noi este nervos, nu inseamna ca si noi trebuie sa devenim nervosi. Daca reusim sa ne controlam reactiile, atunci cu adevarat ne putem schimba, pentru ca numai pe noi ne putem schimba. Atunci cand incercam sa ii schimbam pe cei de langa noi, este doar egoism, si nu inseamna ca iubim.
Augusta….ai punctat f bine…gandesc ca si tine….trebuie sa fii fericit , achilibrat cu tine insuti ca sa poti fii fericit….am doar o mica problema…stiu ca asa se reuseste in drumul spre fericire, dar imi doresc sa construiesc o fericire noua cu iubita mea….sa revars fericire, iubire, respect, Lumina peste ea si s aprimesc acelasi lucru….de fapt, nu conditionez relatia de primirea sau nu a unui raspuns, ci, e firesc ca, atunci cand tu construiesti sa te intalnesti cu podul la jumatate…sa inceapa constructia de pe ambele maluri….
eu de asta sint debusolat…cele doua parti de pod aproape se imbinau, ne dadeam mana, ne atingeam, cand curcubelul aromelor Skietles s-a prabusit…aveam sentimentul de invincibilitate, ca am sfidat soarta, probabil, si am castigat, ca s-a demonstrat ca sintem sortit pt a fi impreuna…..
e ca atunci cand, doi acrobati merg pe o sarma pe desupra Marelui Canion si, unul dintre ei se dezechilibreaza…dar el stie ca are un partener puternic, pe care se poate baza in orice situatie si, desi cade, stie ca se va intinde coarda de siguranta si partenerul ramas sus il va ajuta sa se ridice la coarda….imagineaza-ti uimirea (pe care “m m” o intelege, sint sigur) cand el cade, cade, si tot cade, si ….partenerul rmane sus, pe coarda, se face din ce in ce mai mic, un punct negru…iar el doar cade…nu moare pt ca s-a zdrobit de stani, ci moare inainte pt ca acea echipa nu a functionat..pt ca acea coarda de siguranta nu a existat sau a fost prea subtire….desi el era sigur ca va functiona…..
eu asa am patit…am cazut de sus…nu am murit , dar mi-am rupt multe in mine…se pot reface, se pot inoda, poate vor fi ca noi…eu acord credit, in continuare, iubirii……cred cu tarie ca, daca exista iubire puternica intre 2 oameni, nimic, absolut nimic nu le sta in cale…
…DACA….
http://www.youtube.com/watch?v=NYH3v3vP4rI&feature=related
mda…nu numai ca inteleg…insa traiesc cu aceasta “uimire” zi de zi…e de fapt mai mult decat uimire, e un soc..probabil ca “socul” acesta ne si impiedica sa mergem mai departe sau sa trecem peste aceste momente cu mai multa usurinta. Iar legat de ce ai spus tu mai devreme, Sorin, ca poate exista o alta personalitate in ea, tind sa-ti dau dreptate.Asta am observat si eu la “ingerul/demonul” meu…am mai vazut-o o singura data la ceva timp dupa ce m-a parasit si avea o alta privire…parca era alt om, un om strain, nu persoana pe care eu o stiam … si raceala cu care imi vorbea…ce ma doare cel mai rau e ca stiu ca ea e mai buna de-atat…a fost cel putin candva…si sper ca personalitatea aia buna sa castige la un moment dat si sa redevina persoana pe care eu iubesc si de care m-am indragostit.
chiar daca stiu ca eu n-o sa ma mai bucur de acea parte buna a ei … pentru ca marea ironie este ca si daca se va schimba si-si va dori sa se intoarca la mine … noi n-o sa mai fim impreuna…pentru ca nimic nu va mai fi la fel cum era inainte…nu as mai putea avea incredere, nu i-as mai putea oferi iubirea mea cum o faceam inainte, nu mi-as mai permite sa risc iar sa ma zdrobeasca.
in mesajul pe care mi l-a dat cand m-a parasit mi-a zis “stiu ca o sa ma urasti dar poate e mai bine asa ca sa ma uiti mai repede” … nu pot sa o urasc pentru ca o iubesc cu adevarat, insa am ajuns sa ma urasc pe mine pentru ca am iubit-o mai mult decat m-am iubit pe mine.ma urasc pe mine pentru ca, asa cum ziceai tu sorin, nu mai gasesc alinare,bucurie in nimic altceva…familie, prieteni, cariera…desi stiu ca este cea mai mare greseala ca fac asta…pentru ca risc sa pierd totul daca voi continua asa.
No, in consecinta ia pune mana matale si te remonteaza….te iei frumos, bucata cu bucata, o studiezi, o curesti de praf, o asezi cu mare atentie la noul ei loc si devii Robocop…
Ti-o spun absolut din proprie experienta….nu ai voie sa faci altfel….ai o datorie fata de tine, fata de familie, fata de cei din jur…nu doar ea te iubit, ci multe, multe alte persoane te iubesc inca, depind de tine, direct sau indirect….pastreaza-i, cinsteste-i si fii acolo pt ei si pt tine….
Sfatul meu este: nu o ura, iubeste-o….lumina iubirii este purificatoare si cicatrizeaza frumos ranile…ea te ajuta sa inveti din acea experienta si sa evoluezi…..de fapt, tu vei iesi superios din punct de vedere uman din aceasta experienta…bucura-te de durerea ta, respect-o, traieste-o, savureaza-o…e a ta…e posibil sa fie o experienta unica…precum cometa Haley..o data in viata….
ce e greu..chiar e greu…chiar stiu asta…dar ia-o ca pe o provocare…disociaza-te…manageriaza conflictul…fii manager de guerilla….alege cele mai bune solutii, in locul in care esti cu efect maxim si pagube minime…
…e o lectie, o lectie f dura…care ti sa dat cu un scop..afla scopul, afla de ce o traiesti, ce trebuie sa inveti din ea…nu o lasa sa treaca fara rost…dar nici nu te chinui la nesfarsit…
o metoda de “stress management” este de a te mula pe el>>>>invata ceva>>>>foloseste ce inveti>>>
http://www.youtube.com/watch?v=tNq0wOmIBt8
Facem schimb de experienta…ma rog, am spus si mai sus….nu cunosc acea persoana care s-a despartit de mine, arata ca si iubita mea, dar era rece, indiferenta, dura, cruda, ..chiar privirea era ne-umana…ca si cum nu ma cunostea, sau nu ii pasa ca ma cunoaste….
iubita mea nu se putea uita asa la mine, nu putea sa imi vorbease pe acel ton, nu se putea comporta ata de egoist, impulsiv, las, strain…m-a durut raceala ei, ma doare si acum….
m-am simtit mintit, manipulat, dezamagit, tradat….nu, categoric nu era ea..
…nu imi pot permite sa cred ca era ea, ea era iubitoare, calda, dulce, vesela, motivanta, suportiva, sigura pe ea, orientata spre cuplu, frumoasa, potrivita cu mine, empatica, gospodina, curajoasa, puternica in sens bun, visatoare, inteligenta, spontana, educata, inspirata, umana, culta, avida de nou, un partener de nadejde, echilibru, completare (Yin si Yang), ezoterica, calma, atractiva, sexy, iubitoare de copii, sociabila, carismatica, leader, cu o candoare dulce, comunicativa, cu bun gust, cu bun simt, independenta, ambitioasa, pozitiva, un caleidoscop minunat, cautatoare de Lumina, politicoasa, atenta, agreabila, credincioasa, aromata, senzuala, vizuala, kinestezica, bun sofer, iubitoare d emuzica buna, de carte buna, de lume buna…..o furtuna blonda in toata splendoarea….
cum vreti sa cred ca acel android cu privire de kriptonita ingheata era ea?…nu, nu, nu…prefer sa cred ca are doar carcasa si altcineva, altceva o manipula….
daca m-am inselat eu asupra ei, s-au inselat si toate persoanele care ma iubesc, care ne vedeau fericiti, care , poate, ne invidiau ca am avut sansa de a ZBURA impreuna asa sus….s-au inselata familia, prietenii, preotii, vanzatorii de vata de zahar,necunoscutii de pe strada…voi…toti…
hmmm…recitind ce am scris mai sus, ma intreb…cine eram eu pt ea?
http://www.trilulilu.ro/Tutankhamon2007/6ef93cbe4be16e
mda…ma regasesc in fiecare cuvant de mai sus…absolut fiecare cuvintel…de fapt o regasesc pe ea, pentru ca la fel era si ea, cea pe care eu o cunosteam si iubeam.ce ciudat…in ciuda suferintei pe care mi-o provoaca, tot imi este dor de ea, de noi…chiar daca stiu ca ea isi vede de viata in continuare, fara probleme…oare asta inseamna ca dau dovada de prostie? ce dezamagire … ma credeam o persoana inteligenta.
: ) Sorin…
ceea ce uiti tu este ca atit Yinul cat si Yangul… au un puncticel alb, respectiv negru care ii protejeaza de ei insisi atunci cind sunt luati separat, si nu sunt impreuna. poate ca atunci ea, ti-a aratat puncticelul ei negru… pt ca acolo era ea atunci. uitam mereu sa privim intregul, si vedem mereu in alb-negru. ceea ce e gresit. un om nu este doar alb, sau doar negru.
Stau si citesc de cateva zile aceste comentarii atat de ….surprinzatoare, datorita faptului ca ele sunt facute de catre barbati!!!!
Nu-mi cred ochilor ceea ce citesc, caci indiscutabil, ele sunt sentimente care ies din inimile unor barbati!
M-ati surprins domnilor!
Dvs. – mai mult decat sigur – faceti parte intr-adevar, din categoria “Exceptio confirmat regulam”, a barbatilor pe care ii intereseaza problematica iubirii.
Si sincer, credeam ca numai femeile pot suferi din iubire, nu si barbatii…
Augusta…e o generalizare sa spui ca doar un sex sau altul sufera sau nu…sufletul nu are sex…este, asa cum spunea “cris”…combinatia acea de alb si negru…in diferite proportii….
iti multumesc ca iti scoti palaria in fata noastra, niste bieti barbati, cum ar zice o misandra…e un respect meritat, indiferent de sexul celui care scrie…iti multumesc pt sinceritate..si pt interactivitate..se pare ca a prins subiectul in ultima perioada….o dovada in plus ca multi se regasesc in cele scrise mai sus…..
“cris”..cu tine am ceva de impartit….ai perfecta dreptate: albul are si punct negru…si eu sint la fel…dar, uneori depinde si de diametrul punctusi, mai ales, cat de mare e insulita aceea?…si, mai ales, ce tendinta are? sa creasca sau sa scada?….eu recunosc…luat de val iubirea e oarba) nu am vazut acel punct…sau l-am ignorat…iar cand l-am vazut, l-am vazut doar pe el…nu stiu daca era asa mare cum cred eu..sau doar impactul fiind puternic mi s-a parut urias…dar m-a afectat…direct, fara ocolisuri, fix pe cord..
ma stiam un om puternic, un stalp pt altii, multi altii….dar lovitura a venit rece si pe tacute ca din partea unui ninja misterios, antrenat sa ucida dintr-o singura lovitura, fara sa clipeasca, fara complicatii…..
acum..as lua-o d ela capat..tot cu ea, in anumite conditii….i-as acorda fix aceeasi sansa ca la inceput..ne-as acorda aceeasi sansa….o meritam..sintem oameni buni si iubitori de Lumina…nu mi-as pastra rezerve, nu mi-as pierde increderea in noi..asta ar ucide miseleste cuplul nostru…doar, as fi mai pregatit, as analiza-o pe ea, si pe mine mai bine…sa nu risc sa cad in capcana de a raspunde cu aceeasi moneda..o iubesc, nu vreau sa o ranesc (spuse lupul)….
cris, cris..ai f mare dreptate…tocmai acel punct a rasturnat Univesul..iata si raspunsul pt Arhimede
http://www.youtube.com/watch?v=Z3Vu0P0V53k
Doamne Doamne ce de intrebari…
se vede ca vin din partea unui baiat care nu prea crede in iubire in general .. 
am o singura sugestie… in loc sa pierzi timp cu mii si mii de intrebari, scenarii si alte lucruri de acest gen…. ca sa aflii raspunsul… de ce nu aflii raspunsurile traind alaturi de ea, invatind sa cadeti impreuna rizind si plingind impreuna, invatind sa mergeti si sa zburati impreuna? se invata a merge, incercind sa mergi, nu stind in fund si intrebindu-te cum ar fi daca ai merge, daca ai cadea sau daca ai sta in continuare in fund sa meditezi la ele 
eu una mi-am rupt mina, taiat piciorul, dar asta nu m-a impiedicat sa urc din nou pe bicicleta, sau in tren chiar daca imi era frica de nu stiam de mine.
hai, ca vorba lunga e saracia omului!
Reciteam ce am scris mai sus, de cand postez eu aici…constat ca am trecut de la starea de disperare, la ce de suparare, apoi la cea de analiza…chiar mi-a facut bine sa postez aici…m-a ajutat sa ma ordonez, am primit feed-back f bun, am intalnit oameni care gandesc ca mine, simt ca mine…
as face cateva mici modificari…undeva am scris ca, dupa ce libelula a plecat, fluturasul a inlocuit-o cu o molie..am gresit…poate suna peiorativ…trebuia sa scriu altceva, o gargarita….de exemplu…
apoi….eu am scris f mult despre mine (sint familiarizat cu subiectu, ma gandesc), dar si libelula e importanta…..credca nici ea nu se astepta la acel taifun, nu a stiut cum sa procedeze, a re-actionat…probabil ca a ajuns la nivelul instinctelor primordiale si spiritul de conservare a facut-o sa reactioneze asa dur…poate reactia ei nu a fost impotriva mea, ci pt a o salva pe ea din acea situatie…asta ar fi explicatia pt acel moment…apoi, nu a constientizat amploarea taifunului, ….cum spunea “cris”, s-a ascuns in cuibusorul ei si, acum, incet, incet scoate antenutele afara……poate ii e frica ca m-a ranit f mult, poate ii e frica sa mai incerce odata de teama de a nu fi dezamagita, poate nu stie sa spuna “Iarta-ma”, poate nu mai are praf magic, poate barzaunii au aruncat peste ea cu alt praf, tot invizibil, care o drogheaza, poate mi-a vrut binele asa, poate are nevoie de sine, poate asa va putea face diferenta, poate ii e frica sa se priveasca in interior, poate a fost si ea ranita asa, candva si acum a generalizat, a re-actionat ca si cum as fi fost altcineva, poate s-a indoit, poate s-a blocat, poate numai visa, poate isi dorea altceva, poate nu era pregatita, poate e prea tanara, poate sint prea matur, poate nu ii ofer ce asteapta…poate, poate, poate…
la inceput eram cu : ” de ce, de ce, de ce?”…acum…speranta incepe sa creasca..speranta ca ea isi va reveni, ca va rade, ca ii vor sclipi ochisorii….
e o libelula buna, de calitate..va gasi drumul spre Lumina….singura, cu mine, …fara mine (m-au luat fiori scriind aceste cuvinte)….pe de-o parte as fi fericti sa stiu ca e echilibrata, ca e fericita…pe de alta parte as regreta ca nu ar fi cu mine…
“Uneori, cuvintele pe care ne-am obisnuit sa le rostim ne sunt prea putine pentru a exprima ceea ce simtim cu adevarat”
http://www.you-tube.ro/celelalte-cuvinte-sfarsit-inceput-v38074.html
Merci ..cris
cred ca punctul negru si punctul alb se activeaza in general cind se simte persoana in cauza in pericol… cind prea mult albul, respectiv prea mult negrul ar face rau si ar duce la autodistrugere. dar acel punct va exista mereu, si e un punct de echilibru in lipsa celuilalt care ar echilibra-o… fara de care ar muri. nu cred ca a vrut sa iti faca rau… ci pur si simplu se simtea rau… si nu auzea nimic altceva in afara de raul ei. si e posibil sa fi re-actionat ca si cum erai altcineva.
am recitit azi… Yin Yang pe wiki… si intr-adevar… e un echilibru dinamic.. atunci cind sunt impreuna. aveam senzatia de dinamica, dar cind am citit cuvintul m-am mai luminat.
d’aia simbolul e unduit si da senzatia de miscare … 
si o sa rida din nou, nu te ingrijora. poate chiar a si inceput sa zimbeasca!
daca 90% din timp o stii altfel, inseamna ca isi va reveni. incetul cu incetul. punctul acela nu e chiar atit de negru-negru ca sa doboare tot restul! hai, curaj, o sa reusiti impreuna! trebuie pentru amindoi!
Cris…sa stii ca ai avut vreo 2-3 explicatii care chiar m-au ajutat…asta cu Yin si Yang (echilibru dinamic plus acel punct din interior), chiar m-au pus pe ganduri si e un puct de vedere bun….
…dar..am o problema…..azi ma gandeam la ea, la vremurile frumoase dintre noi, la lucruri placute, la planurile noastre, etc….si am realizat ca nu simt nimic….acum ceva vreme m-as fi emotionat, poate as fi plans uitandu-ma l apozele noastre, ascultand muzica pe care ea mi-a daruit-o, etc….acum sint blocat, rece, cum era si ea atunci….nu ma simt viu..
si atunci de ce as judeca-o pe ea?..cu ce drept?.. sa lasam trecutul in spate si sa traim in prezent….daca ne vom revedea, voi analiza ce simt, la fel si ea, probabil…si vom vedea atunci ce si cum…poate se vor inoda lucrurile, poate vom realiza ca s-a inchis definitiv acest capitol din viata noastra….de fapt, asta era si sfatul ei catre mine, de ceva vreme, dar eu eram prea asociat, traiam prea mult in trecut…acum cred ca am realizat …
http://www.youtube.com/watch?v=ZDtz_YEdL00
Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze.
asa cum tu ai adus-o printre cei vii, asa o sa te aduca si ea printre cei vii. ca de aceea e echilibru dinamic. si impreuna o sa reusiti cind veti fi impreuna. si poate deja a inceput sa se trezeasca, fara ca tu macar sa fii bagat de seama.
un citat mi-a placut mult dintr-un film si ti-l zic si tie… desi poate unora li se poate parea pueril: “Is that a kind of occupational hazard of soul mates ? One’s not much without the other ?”
revin la acelasi sfat: incercati sa traiti, in fiecare zi… asa cum puteti. prea multa meditare strica, prea multa ratiune strica. fiti voi insiva!
si inca un lucru… daca ati supravietuit doi ani… cu bune si rele, mai mult sau mai putin impreuna, sufleteste vorbind, crezi ca nu veti supravietui atunci cind veti fi unul linga altul?
bun sfatul tau, cris.intr-adevar prea multa meditare si ratiune strica.pe mine personal cred ca asta ma “macina” pe interior.ma gandesc mereu ca poate ar trebui sa fac ceva, sa incerc sa “readuc la viata” persoana aceea langa care eu am stat 8 ani, apoi ma contrazic tot eu si-mi spun ca a fost alegerea ei si trebuie s-o las in pace, chiar daca poate mai tarziu va regreta.
Da…a fost alegerea ei….dar mi-a cerut sa nu intervin,sa nu ii fac situatia mai grea….daca o iubesc…e un santaj, stiu…dar am acceptat….daca ea asa doreste, daca ea asa simte, eu nu am ce sa fac…..chiar daca nu inteleg….
cris…nu e vorba ca stau in fund si meditez, ci m-a blocat la mantinela…mi-a spus ca ii este rau, ca are o stare de letargie…si c anu a fost fericita cu mine…adica a fost si fericita , si nefericita….eu o las pe ea sa aleaga ce doreste….in prima faza am luptat pt ea, am crezut ca o ajuta sa ii trimit mesaje de sustinere, ….dar ea a considerat ca o sufoc…..la fel , ca si barzaunii cei batrani…si atunci am facut pasul inapoi…..daca va aprecia, bine, daca nu….se va indrepta spre binele ei…oricare ar fi….
sint in stare de un f mare consum de energie , sa lupt cu oricine pt iubita mea…cu o exceptie, nu pot lupta cu ea….pot doar sa ma rog…..
nu imi doresc situatia asta, dar sint legat de maini si de picioare…nu vreau sa fiu in starea asta, nu stiu ce se intampla cu ea…
http://www.youtube.com/watch?v=6S9ecXWCBCc&feature=player_embedded#at=19
si sa sper ca ma va elibera: “Please release me if you go”….
am impresia ca ne invirtim in cerc. ai vorbit cu ea? ai vazut-o? i-ai simtit inima cum ii bate? i-ai vazut ochii? nu stiu de ce barzauni batrini vorbesti, tu stii.
aceste intrebari vor exista mereu atita timp cat tu stai in casuta ta, si ea in casuta ei. repet mereu aceleasi lucruri, dar parca nu ma aude nimeni. vorbeste cu ea. poate e singurul mod pentru tine de a o intelege si de a te elibera, daca asta vrei tu. ai intrebat-o ce vrea ea?
de ce totul trebuie sa fie atit de complicat? cum am impresia ca dam de un luminis, iar se lasa bezna… de ce domnule, de ce? acu incep eu cu de ce-urile.
Boala asta a “de ce”-urilor se ia…..
da, am vazut-o dupa ce m-a parasit….a plecat intr-o scurta vacanta cu o familie…si, desi mi-a cerut sa nu o caut, sa nu o vizitez…in starea in care eram am vrut sa stiu ca e bine, sa ii arat ca o iubesc, ca o sustin, ca nu e singura, ca o apreciez, etc….i-am facut o surpriza si m-am dus in acea locatie….a fost f rece, distanta…mi-a spus ca daca nu erau ceilalti, ar fi plecat..pt ca nu am facut ce mi-a cerut…nu stiu daca a spus asta pt ca nu mai simtea nimic pt mine, pt ca o deranjam din vacanta cu prietenii sau doar pt ca nu am facut ce mi-a cerut ea…..e o tipa f dura, oricum…..am ramas , pana la urma, cateva zile cu ei…am dormit cu ea in brate, desi a fost extrem de rece (i-am furat 2-3 pupici peste noapte, oricum…si m-a imbatat faptul ca o tineam in brate…offf)..s-a comportat politicos, dar distant, am discutat….se citea disperarea in ochii mei si…mi-a promis ca situatia era de moment, ca vom relua relatia cand se va linisti…mi-a spus chiar “Te iubesc”..dar pe un ton rece, impersonal….nu imi cauta privirea, nu o interesau argumentele mele, nici starea mea reala f mult…..
…poate chiar m-a scos din suflet, ca pe o memorie RAM…ca si cum nici nu am fost acolo vreodata…si cuvintele ei au fost doar ca sa ma protejeze pe mine, pt ca a vzut ca sint disperat, slabisem, eram si eu schimbat…
apoi, la vreo saptamana, m-a sunat si mi-a spus ca ESTE F SIGURA ca nu mai vrea sa fim un cuplu vreodata, ca a fost nefericita cu mine, ca, de fapt, in ziua in care m-a parasit, ea nu se mai simtea in acel cuplu de o zi-doua……..ca nu are nimic concret sa imi reproseze, ca ma iubeste in felul ei, ca tine la mine, ca voi fi mereu special pt ea….dar ca nu vrea, nu simte sa mai fim un cuplu vreodata…am fost destul de calm la telefon, dar , apoi, am innebunit de durere….la orice intrebare a mea, nu avea raspuns, nu isi explica de ce afacut acel gest…dar era f sigura ca nu ma vrea ca partener…ca parintii ei (barzaunii) nu ma accepta, desi asta o stiam deja…
nu am mai vazut-o de atunci, evita sa vorbeasca cu mine telefonic, prefera messul pt ca este mai impersonal si nu simte emotiile mele….si in acest moment, in care scriu, este pe mess…
mi-a scris ca, desi nu cauta, este disponibila spre o alta relatie …de aici inteleg f clar ca pt ea, totul s-a terminat…mi-a cerut f imperios sa nu o caut, sa nu o sun, etc….
o sa spuneti ca am luat-o razna…nu imi dau seama ca s-a terminat?…sint obsedat?…las-o bai frate si vezi-i de viata ta….
apoi m-a cautat sa imi spuna sa las lucrurile de la sine, sa am incredere in Dumnezeu, ca va fi bine….impreuna sau separat (nu stiu, nu mi-a raspuns)
apoi ca s-a speriat, ca nu stie ce a fost cu ea, ca nu isi explica si ca, impreuna vom gasi raspunsruile….
..apoi…a venit cu ideea sa analizam ce a fost intre noi, ce a fost bine, ce a fost rau, sa ne spunem cu sinceritate ce am fi vrut sa schimbam, ce nu ne-a placut…..pt a nu mai repeta greselile in viitor……eu am facut acel tabel, ea inca nu…..
…ca nu este fericita, oarecum linistita, ca familia nu o intelege si nu se simte bine astfel…..
…deci….atitudinea asta ma face cu nervii…o iubesc, poate prea mult, …..o cunosc, daca as face o vizita inopinanta sa un telefon…ar scoate-o din sarite, e orgolioasa…si mi-as taia craca de sub picioare…abia astepta motiv sa isi justifice gestul…”sorin e sufocant”…..
ochii….ochii…are niste ochi f frumosi, mari, calzi…asa erau…cand am vazut-o, in acea vacanta erau reci, inghetati, nu radeau…..eu credeam ca are probleme…de fapt, are, avea..dar nu vrea ajutor de la mine….ea este puternica si vrea sa-si dovedeasca asta…
deci..e complicat, f complicat……m-as duce sa o fur, de la parintii ei de acasa, daca as stii ca ma iubeste cum ma iubea….parchez in fata casei, o iau pe sus in picioarele goale si plec cu ea….dar eu nu stiu asta, banuiesc…sau sper…sau ma mint…si , i-am promis timp si spatiu…si i-l ofer…timpul va judeca daca am gresit sau nu…poate electia rabdarii….ne-am mai asteptat odata un an jumate unul pe celalalt….poate e lectia maturitatii ei…a responsabilitatii….
http://www.youtube.com/watch?v=YY07XiANxno&hl=ro
sorin…eu cred ca e vb doar de instabilitate emotionala.
si zic asta pt ca si eu am patit cam la fel ca tine,doar ca pe noi ne legau 8 ani. in anii astia am gresit si eu si ea.eu n-am parasit-o niciodata, chiar daca am avut si eu momente de ratacire, pt ca stiam ca o iubesc si ca putem gasi o solutie impreuna.ea insa m-a parasit acum 4 ani si si-a vazut de-ale ei , apoi s-a intors la mine si ne-a fost bine pana acum.a mai avut o tentativa de a ma parasi acum cateva luni, am facut o pauza,dar s-a intors iar.am intrebat-o apoi ce se intamplase,de ce luase decizia de a ma parasi, a zis ca nu stie ce a avut.acum m-a parasit iar,zicandu-mi ca si-a dat seama de acum cateva luni ca vrea altceva,si ca nu e de ajuns ca ma iubeste.
sau, privind mai cinic lucrurile, poate ca vor altceva/pe altcineva acum si nu le pasa ca au ales sa faca totul intr-un mod atat de rece si dur, pentru ca stiu ca le iubim si daca se vor razgandi vor avea sanse mari sa aiba la cine se intoarce.
“m m”….stie ca o iubesc…si mai are si alti fosti iubiti care o iubesc…doar ca eu eram “The One”…
din pacate si din fericire semanam f mult…si mie imi este mangaiat orgoliul cand stiu ca sint iubit, de ce sa mint…..si eu sint sau eram, la fel de radical ca ea…si la fel de orgolios ca ea (la varsta ei)…..si ea stie ca daca ma sucesc, poate sa vina si Armaghedon ca nu ma intorc….teoretic, asa e si ea…desi data trecuta ea s-a sucit si tot ea s-a rasucit….de aia prefer sa fiu asa, e elegerea mea, ca sa aiba usa deschisa..altfel…..
pt mine a murit….nu ramanem prieteni…nu o caut, nu o vizitez, nu nimic…ca sa nu creez posibilitatea unei pozitii categorice..din partea mea….si a ei….
…desi, marele zmeu, adica eu, s-a imblanzit cand a venit Printesa de Gheata….
of, of, Leule din Oz….
asa am zis si eu … de-acum incolo pt mine a murit…insa ma gandesc zi de zi la ea…abia reusesc sa ma concentrez la serviciu…cand ma apropii de casa efectiv incep sa tremur, pt ca sunt atatea amintiri care ma ravasesc si care contrazic tot ce a aratat ea prin comportamentul asta rece si lipsit de respect…si nu sunt amintiri vechi de ani ci lucruri intamplate de curand.
dupa ce m-a parasit prima oara, mi-a trebuit mult timp ca sa-mi recapat increderea in ea si reusisem,desi mi-a fost foarte greu, reusisem sa n-o mai judec pt ce facuse in treecut si sa cred iar in ea,sa traiesc in prezent.iar acum mi-am “furat-o” din nou, in acelasi stil, fara niciun fel de menajamente.
oare cum poti sa spui ca iubesti pe cineva si sa-i faci atata rau constient??? nu judec faptul ca m-a parasit, chiar daca nu reusesc sa inteleg expresia “te iubesc dar te parasesc”, insa judec si condamn felul in care a facut-o, ca un “mercenar”, fara sa mai priveasca inapoi.
hmmm…..e posibil ca scenariul sa fie o licenta?….
sincer?…as fi dispus sa o iau de la capat cu ea…dar in anumite conditii…si mi-as scoate si gherutele mai des…am senzatia ca a uitat de ele….eu am oferit respect si am pretins respect..asta fac mereu….o iubesc, dar pt a forma un cuplu e nevoie si de incredere, respect, support, intelegere, etc…..
poate vroia sa conduca acest cuplu, ceea ce eu nu mi-am dorit….am vrut sa fim egali…
mi-a dovedit ca e puternica.ok…dar sint aproape sigur ca ma mint, ca refuz realitatea..pur si simplu m-a scos din inima, rapid si eficace si este pregatita pt a-si relua viata fara mine….
a fost puternica sa ia aceasta decizie egoista, dar atitudinea ei fata de mine a fost lasa si lipsita de respect….o pot ierta, ca iubita, dar ca prietena, nu…
sa nu incurcam iubitii cu prietenii… si rar, se intimpla sa gasesti in iubitul tau prietenul cel mai bun… si atunci e groaznic a pierde partenerul si incredibil de frumos in a-l gasi.
cris…tocmai de aia e mai durerros…cum spuneai si tu…pt ca eu vedeam in ea si un f bun prieten, nu doar o iubita…o combinatie grozava de iubita, prietena, mama, sora, amanta….deci am suferit o pierdere multipla…..sincer?….cred ca si ea vedea in mine cam aceleasi lucruri… sau , oircum, majoritatea lor….asa simteam…acum numai stiu ce sa simt…de fapt, nu simt nimic…..
…o confruntare, o intalnire ne-ar ajuta sa ne limpezim un pic….ea o refuza….nu stiu de ce..de frica, de jena, in protectie?….habar n-am…poate a reusit sa se echilibreze si nu vrea sa se destabilizeze, poate ii e teama ca o voi judeca (ceea ce nu se va intampla), poate e slabita…habar n-am…..
…ce-mi faci tu mine, ce-mi faci tu mie….
“Fericit,ori nefericit,omul are nevoie de alt om,caci nu traieste decat pe jumatate cand traieste doar pentru el.”
http://www.youtube.com/watch?v=Uvazw-fsgr8
Am ajuns la concluzia ca, de fapt, noi, oamenii, trebuie sa ne cunoastem intai si, astfel de experiente, nu fac altceva decat sa ne ajute sa ne cunoastem mai bine….sa intelegem mai bine anumite comportamente, ale noastre, ale altora….
de fapt, ne perfectionam…ce nu te omoara, te intareste, zicea o vorba….intrebarea mea este cine va avea nevoie de un partener din crom-vanadiu?…asa dur ca nici vidia nu-l strapunge…
http://www.youtube.com/watch?v=Uvazw-fsgr8
Am gasit ceva interesant….multi ar trebui sa invete cum sa se desparta de parteneri:
http://articole.famouswhy.ro/cum_sa_te_desparti_de_partenerul_tau/
daca zambesc, inseamna ca ma bucur sa te vad;
daca te caut, inseamna ca mi-e dor;
daca te ajut, inseamna ca imi pasa;
daca intreb, inseamna ca ma intereseaza;
daca ofer, inseamna ca meriti;
daca cer, inseamna ca am nevoie;
daca spun, inseamna ca vreau sa stii. ~
Nu vreau decat ,un colt de cer , sa cada pe pamant,
Nu vreau nimic, doar visul cel frumos, sa fie sfant…
Nu vreau decat , iubirea-n palme , sa o prind!…..
O zi frumoasa ca sufletul tau!
“Credem in iubire dar o pierdem pentru ca nu stim cat de greu e de pazit.”…
Cand n-am mai avut nimic de pierdut,am primit totul..cand am incetat sa mai fiu cine eram,m-am gasit pe mine insami..cand am cunoscut umilinta,chiar si atunci mi-am continuat drumul,si am inteles ca eram libera sa-mi aleg soarta..relatia dintre mine si ‘el’ va fi un vis pe care nu-l voi uita niciodata..stiu ca pot trai fara el..cu toate ca mi-ar fi placut sa-l am langa mine pentru a-i spune:TE IUBESC MAI MULT DECAT PE MINE INSAMI..
Asta este viata..trebuie sa intelegem ca nimic nu poate fi perfect si ca o minune nu tine mai mult de trei zile..iubirea este ca o capcana care iti poate oferi totul sau iti poate luat totul…
Deea…merita cele trei zile de minune?……
din pacate, iubirea chiar este o capcana….dulce, atractiva, calda, placuta……dar, totusi, o capcana…
viata noastra este o suma de alegeri….sa ni le asumam…si sa invatam ceva din ele…
Gata!!!!..S-a sfarsit!!!!…azi este prima zi din viitoarea mea viata frumoasa fara ea…Incepand de azi ma reintegrez social, imi caut prietenii, imi permit sa ma indragostesc…de azi rad din tot sufletul, de azi sint independent emotional, de azi imi sterg ridurile d epe frunte, surasul trist, privirele abatute…..
Am hotarat!!!!…..de azi voi ce am mai fost si mai mult decat atat….
Am renuntat la pozele cu ea, i-am sters ID-ul de Hi5, am renuntat la poza noastra favorita care ma privea din biblioteca, am renuntat la muzica deosebita care ne placea noua, am renuntat la pozele comune din computer……
Cel mai greu a fost sa renunt la inel…i l-am dat mamei in pastrare…asta a fost cel mai dureros….dar sint sigur ca este o decizie buna….
Am suferit cam atat cat am fost fericit….a fost grozav, am zburat asa sus, am vazut asa multe culori….aurora boreala….am simtit libelula langa mine, am fost inconjurati de praf magic….a fost ZBORUL….
daca ma uit inapi spun: Da, a meritat, categoric!!!!…sintem niste oameni alesi daca ni s-a ingaduit sa zburam astfel….dar acum a venit momentul de care uitam toti, momentul despartirii…e adevarat ca ea s-a detasat mai demult, eu am mai ramas in capcana iubirii….a fost alegerea mea….
Cel mai greau este sa ma detasez emotional, sa nu ii mai transmit starile mele rele…ea are dreptul la viata ei, la fericirea ei..si imi doresc sa o gaseasca, as fi asa fericit…
Irina, te iubesc cu adevarat si te voi iubi mereu…vei fi o persoana speciala in sufletul meu, un suflet bun, o femeie grozava si un prieten de nadejde……Te iubesc orice va fi, “gazoiule”…… Fii fericita, gaseste-ti drumul si, nu uita sa zbori
Felicitari, Sorin! Ma bucur ca ai depasit totul! Experienta ta a devenit intelepciune.
Un om fericit este acela care lasa trecutul in urma, si este atat de multumit de prezent ca nu se mai gandeste la viitor.
Copiii nu au trecut si nu se gandesc la viitor. Ei sunt foarte fericiti in prezent.
Einstein zicea ca el nu se gandeste la viitor fiindca acesta oricum vine….
Felicitari si din partea mea, Sorin. Chiar ma intrebam cum a mai evoluat situatia la tine.Ma bucur ca ai reusit sa treci peste toate intrebarile si sa te impaci cu situatia.Sper sa reusesc si eu acelasi lucru in curand.Simt si cred ca sunt pe drumul cel bun.
M-au ajutat extraordinar de mult parerile tuturor celor ce au postat aici, lucru pt care vreau sa va multumesc din tot sufletul.
Cum a spus si Sorin acum ceva timp…sunteti grozavi.
Oameni buni….voi nu va da-ti seama ce mult conteaza ce am scris noi aici…Am “verbalizat”, am structurat, am primit feed-back pozitiv, am gasit experiente similare, am oferit altora sfaturi pe care trebuia sa le urmez si eu, dar nu mi le formulam, e ceva…grozav….
Ia ganditi-va…cate sute de intrebari am formulat eu mai sus?..si cate raspunsuri am primit?…de la ea, nici unul, de la voi, niste suflete calde si empatice cu mine, o gramada de sugestii, de support….
Pai e de colea ce se intampla? nici vorba….
va felicit, va admir si va respect…sinteti grozavi…..si nu exagerez…eu am inviat….
sint vesel, sint puternic, sint sigur pe mine, sint limpede in gandire, sint optimist…sint EU…punct……
si voi evolua, si voi iubi, si voi mai suferi…dar tot pe spirala ascendenta voi fi, clar…..
si fluturasul….nu a murit, ci s-a multiplicat prin voi…..si ni-a crescut anvergura aripilor, si va zbura mai sus, mai repede, mai departe…e fluturas Concorde…..ce puii mei?…..
este VIATA MEA si nu are nimeni dreptul sa o mutileze, sa o modifice..doar eu..atat..
va imbratisez cu drag
Sorin
PS – am un chef de distractie, de chefuri, de lautari…ioi, ioi
http://www.trilulilu.ro/annelauren/4253b3eebef465
si tocmai cand credeam ca ma aflu pe drumul cel bun si incep sa-mi revin … a reusit sa ma distruga sufleteste definitiv … ieri am aflat ca, la nici 2 luni dupa ce m-a parasit, nu numai ca are pe altcineva dar se va si marita cu acea persoana…iar ironia este ca in continuare spune ca ma iubeste. cum sunt unii oameni capabili sa se joace asa? de ce se joaca cu sufletele altora?
Hmmmm….”m m”…..ce sa zic?……asa cum spuneam mai sus, am fost si fluturas, si libelula…..cand am cunoscut libelula eram la sfarsitul unei relatii, am inceput acea relatie cu libelula, apoi ea s-a speriat si a fugit….eu am inceput o relatie cu gargarita…..intre timp, libelula si-a dat seama ca sint “The One” si m-a tatonat…cand eu am fost plictisit de monotosez acelui cuplu (desi nu pot sa ii reprosez nimic concret gargaritei), mi-am permis sa visez ca ZBOR impreuna cu libelula….si am ranit-o pe gargarita si am continuat relatia cu libelula (nici unul dintre noi nu a considerat ca s-a terminat)…am zburat, desi gargarita se zbatea in spatele meu (probabil cum am verbalizat eu mai sus)…..imi parea rau de gargarita, e un sufletel bun, dar eu eram FERICIT, eram orbit de sentimentele de iubire, era un fel de betie…..
dupa ce am reluat relatia, cuvantul nunta s-a pronuntat in prima luna, in a doua luna avea deja stabiliti nasii si data nuntii, apoi au inceput pregatirile…cumparaturi, formatie, biserica, rochie de mireasa, etc…
apoi, libelula a zburat din nou…fix la fel cum am facut eu cu gargarita, fara explicatii, fara sa se uite inapoi…acum eu eram gargarita….si am simtit f multa durere, si vinovatie, si neputinta……eu iubeam libelula, dar libelula m-a executat fara sa clipeasca…..
pana de curand, eu iubeam libelula, dar ea nu ma iubea pe mine, in schimb earm iubit f tare de gargarita si la bine si la rau m-a iertat si ma iubeste la bine si la rau….dar eu sint blocat, nu simt nimic….iata o telenovela traita
si uite asa, fluturasul, adica eu, am fost cand gargarita, cand libelula, cand amandoua deodata…..
referitor la povestea ta….te inteleg, am empatizat cu tine de la inceput…poate acum nu o sa-ti mai fiu la fel de simpatic…..cand am ales , am fost egoist, stiam ca o sa ranesc gargarta, dar am incercat sa o fac cat mai suportabil, sa evit boala lunga (ceea ce mi s-a intamplat si mie mai tarziu)…..imi pare rau si acum ca am facut gargarita sa sufere….ea mi-a dat o mare lectie de viata, iertand-ma si iubindu-ma asa puternic dupa tot ce i-am facut…libelula e sucita, asa a ales, e orgolioasa, mai are de invatat…
nu stiu cum sa ma incadrez la intrebarea ta….nu m-am jucat cu sufletul gargaritei, nu am premeditat asta, am incercat sa fac lucrurile cat mai suportabile (asta o spun in apararea mea)……si am simtit si eu pe pielea mea cum e sa fii gargarita…ma simt vinovat de raul facut, desi a fost iertat, dar ma simt si fericit pt iubirea pe care am trait-o, pt ZBORUL pe care l-am avut….ambele experiente au meritat, din ambele am invatat ceva…..
sa nu uitam, sintem si Yin si Yang…alb si negru
De fapt tu te simti terminat sufleteste pentru ca mai aveai o mica speranta ca s-ar putea intoarce la tine.
Ar trebui să fii fericit că ai scapat de o asemenea persoană.
Si, TREBUIE să fii fericit pentru că tu ai primit în dar, de sus, iubirea.
Dumnezeu nu dăruieşte iubirea adevarată oricui…nu mândrilor, nu zeflemitorilor, nu răutăcioşilor, nu celor care ţin minte răul, nu oamenilor cu suflete mici, dar cu familii bune…nu acelor oameni plini de interese încât iubirea nu mai are loc…nu mincinoşilor şi ipocriţilor…
ci doar oamenilor cu inima înfrântă şi smerită; doar oamenilor care ştiu să fie deschişi la nou, la necunoscut, la mister, oamenilor cărora nu le este frică să iubească şi să primească de bună voie să fie răniţi, să fie jigniţi şi să se râdă de ei ca de nişte nebuni…doar acelor oameni sinceri şi deschişi ca nişte copii, naivi precum copiii, care ştiu a se juca, precum copiii…
aşa că, tu eşti mai bogat acum, iar ea mai săracă.
Singurul motiv pentru care nu ai dori să fii fericit este acela că îţi place mai mult să fii nefericit, decât să fii fericit.
Pentru că având iubirea în inima ta, este cel mai mare motiv de a fi fericit.
Nu uita că, adevărul este ceea ce trece testul experienţei, zicea Einstein….
Am uitat să scriu că m-am adresat lui “M M”…
Augusta…e minunat ce ai scris….dei ai precizat ca e pt “m m”, ma regasesc si eu in cuvintele tale, cu permisiunea ta….
Ma alatur intru-totul celor scrise si. din nou, simt ca am facut o alegere f buna gasind acest topic….
As avea o mica parere personala, f personala chiar,….cand te-ai referit la fosta partenera a lui “m m” ai judecat-o, ai evaluat-o, ai fost f subiectiva…….Nu sint de acord cu asta….fiecare are rolul sau in viata, drumul sau, lectia sa de viata……Noi, aici, stim doar opinia lui “m m”, si ea f subiectiva…..nu neaga nimeni durerea lui, cu atat mai putin eu, doar ca, pt o judecata obiectiva, e nevoie de o imagine completa, pe care nu a avem…poate nici el nu o are……
“M M”..sfatul meu…de “camarad de suferinta”…..fa-ti bine, fii egoist…cum spunea si Augusta, e o chestiune de alegere……alege sa fii bine…nu te mai raporta la ea, nu trai in trecut, nu mai permite sa te afecteze……..mie mi-a fost mai usor sa fac astfel….am inchis ACEA relatia cu libelula, a doua oara…..daca soarta va vrea sa mai fie si a treia oara, va fi ALTA relatie, chiar daca intre aceleasi persoane
Fii egoist, pune-te pe primul plan, asa cum a facut si ea….fa-ti bine tie….si nu uita, aceste ore, zile, saptamani, luni, nu se mai intorc….sint ale tale, sint pt tine, sint darul Vietii oferit tie…nu il irosi
“Sursum corda” – Sus inima!!!!
Am citit de cel putin 5 ori pana acum tot ce ati scris … ma ajuta atat de mult cuvintele voastre, cum nu va puteti imagina … inca o lectie pe care am invatat-o cu ocazia asta, pt ca nu-mi imaginam vreodata ca, consolarea si alinarea mi-o voi regasi aici … si surpriza, sunteti singurele persoane ale caror sfaturi le voi urma si sper sa reusesc sa fac asta … pt ca stiu ca sunt niste sfaturi foarte obiective.
Sorin, nu-mi esti mai putin “simpatic” decat pana acum, din cauza povestii tale … nu te judec,nu am cum pt ca si eu la randul meu am gresit in acelasi fel fata de o “gargarita” care avea sentimente pt mine si pe care am parasit-o pt ca eu o iubeam pe EA si simteam ca nu pot oferi iubire altcuiva … nu regret ca am facut asta, pt ca altfel ar fi insemnat sa-mi bat joc si de ea si de mine cred.
In ceea ce priveste ce a zis Augusta, cum ai zis si tu, Sorin, sunt intr-adevar minunate si-ti multumesc foarte mult Augusta pt ca ma ajuta enorm, ma ajuta sa vad situatia si din alte perspective, ma ajuta sa nu “cad” in disperare, sa nu o iau pe o cale fara de intoarcere.
eu nu cred ca ai fost subiectiva … nu ma cunosti nici pe mine, nici pe ea, tu ai judecat o situatie.
nu pot sa fiu fericit ca am scapat de ea … pt ca era pers pe care o doream alaturi, sufletul meu si multe altele … insa de fapt acea persoana nu mai exista, i-a luat locul altcineva.
i-a luat locul cineva care arata ca iubirea mea, e la fel de frumoasa ca ea, dar atat … in interior nu mai e ceea ce eu iubeam atat de mult si nu mai e nici cine ma iubea cu adevarat .
nu pot sa fiu fericit, insa ma multumeste extraordinar faptul ca intr-adevar mie mi-a ramas iubirea adevarata … care da, este un dar de pret pt mine.
va multumesc inca o data.
Bun…asta era si ideea….pari mai optimist, esti pe drumul de revenire…simt asta…ca am trecut si eu pe langa aceleasi jaloane….Ma bucur ca te ajuta ce se scrie aici…asta am simtit si eu…a fost prima oara cand am scris la un topic (in general nu am rabdare, nu am chef sa ma loghez, etc), dar nu imi pare rau absolut deloc….am intalnit niste oameni grozavi si, se demonstreaza din nou, ca nimic nu este intamplator….
nu va cunosc, nu stiu cum aratati, ce meserii aveti, ce experienta de viata aveti, etc…dar STIU sigur ca v-a pasat de mine, ca m-ati ajutt si pt asta va multumesc…..si am vazut ca nu doar eu ma regasesc aici, ca mai sint si altii si m-as bucura sa pot intoarce acest bine pe care l-am primit ….
practic asta a contat cel mai mult, ca v-a pasat, ca ati empatizat, ca v-ati dorit binele meu, al nostru….
“m m”…..in cazul meu se vehiculeaza si ipoteza ca lucruri necurate s-au intamplat cu noi, mai ales pt ca nu exista explicatii rationale…..gandeste-te si din acest punct de vedere, mergi la biserica, la un preot bun si descarca-te, cere un sfat…sint sigur ca te va ajuta…la mine a functionat
nu am prea fost practicant, dar am constatat ca acolo gasesc liniste, Lumina, calm…chiar si niste raspunsuri….
Va dores ctuturor sa aveti o zi grozava si sa ne vedem numai cu vesti bune aici…
http://www.youtube.com/watch?v=PXWradch65g&feature=related
Curios….nimeni nu mai posteaza…..s-a epuizat subiectul?
toata lumea e fericita?….ciudat, la mine in bloc, nu…..
s-au epuizat sfaturile?….s-au terminat situatiile?….doar atat putem discuta….tocmai noi?…..
…sau a venit vreo invazie extraterestra si a injectat parfum de fericire si eu nu eram pe acasa…..
hmmmm….
nu, sorin, eu cel putin nu resimt niciun “parfum de fericire”.
insa sincer nici nu stiu ce sa mai zic …uneori ma copleseste sentimentul de dezamagire, de tradare, alteori simt ca m-am impacat cu ideea, ca m-am obisnuit si ca, chiar mi-e bine … gandesc pozitiv … iar apoi revin iar aceleasi sentimente de dezamagire … ma simt ca un boxeur care tocmai a primit un croseu, a cazut, si exact cand e aproape sa se ridice in picioare si sa reia lupta, primeste alt pumn si cade iar.
da da da…curios…..undeva exista in mod sigur o licenta, o franciza….
si eu ma simteam asemenator….aparent sint ok, pozez ca fiind echilibrat, ma implic, sint puternic, imi recastig pozitia anterioara…..dar, cand sint singur am momente de melancolie, de tristete…simt, chiar simt, ca as vrea sa fiu cu ea….
rational stiu ca nu se mai poate…am ingropat trecutul…..dar nu am pus beton , ci pamant reavan…usor de sapat chiar cu un briceag…..ma mint ca totul s-a terminat….am incercat o alta relatie….dar nu simt nimic….m-am autoblocat…
mi-as fi dorit sa stiu ceva concret (azi se implinesc 2 luni de cand am discutat cu ea pe mess)…poate as prefera sa stiu ca are pe cineva, ca e fericita, ca nu sufera….poate asa si este….am incercat sa provoc o confruntare…nu a aparut….ii e frica?..ma protejeaza?…nu ii pasa?….habar n-am…
de aia mi-e greu….amandoi sintem f puternici…poate de aia ne-am despartit…habar n-am….
important este sa iti gasesti echilibrul in tine, nu in exteriorul tau, sa fii independent……..
si, daca imi permit, cauta in tine…ce ai facut pt a primi aceste reactii, unde ai gresit? ce nu ai vazut?….eu asta fac…si evoluez…ma rog, nu stiu pt cine…si pana cand…dar evoluez…..
invata ceva din aceasta lectie….asta e cel mai important…
sorin…imi permit sa-ti dau si eu in sfat, pt ca ma aflu in pozitia in care stiu ca pers pe care eu iubesc are pe cineva ba chiar mai mult de atat … nu-ti doresti sa stii ca are pe cineva, crede-ma, daca vei afla asta te va duce inapoi de unde ai plecat acum 2 luni…iar durere,iar intrebari…cel putin eu asa am simtit cand am aflat, am simtit ca ma sufoc de atata durere sufleteasca.
in ceea ce priveste sfatul tau…am facut deja asta, m-am intrebat de o mie de ori daca am facut ceva gresit, m-am gandit, am intors pe toate partile ce s-a intamplat in ultimele luni si am ajuns la concluzia ca pot avea sufletul impacat…pt ca de data asta eu chiar nu am gresit cu nimic…de altfel ea mi-a zis intr-una din discutiile noastre ca nu merita dragostea mea…daca as fi gresit cu ceva nu mi-ar fi zis asta.
ce nu am vazut…hmmm…din pacate am vazut cam tot…am vazut ca era foarte rece uneori, foarte nepasatoare, insa am ales sa o cred pe ea cand imi spunea “nu am nimic, ti se pare” sau “nu stiu ce-a fost cu mine”
am invatat intr-adevar ceva din aceasta lectie…insa nu-mi doream sa primesc aceasta lectie de la ea…a fost o lectie urata de viata…si mi-as dori din tot sufletul sa n-o fi invatat de la ea…pt ca relatia noastra nu trebuia sa se termine asa, dupa atatia ani, dupa toate prin care am trecut impreuna, trebuia sa se termine la fel de frumos cum a inceput,daca se poate spune asa.pt ca,repet, nu o judec pt ca m-a parasit, daca ea asa a simtit ca trebuie sa faca, asta e,dragoste cu sila nu se poate.insa judec felul in care a facut-o, lipsit de respect, cu atata sange rece si fara urma de regret, ca un “mercenar”…printr-un sms…iar asta ma omoara sufleteste…pt ca i-am oferit mereu intelegere indiferent de deciziile pe care le-a luat si nu avea niciun motiv sa aleaga sa o faca asa.
Inteleg ca te afecteaza f. mult ca s-a terminat totul printr-un sms dar te-ai gandit ca ei i-a fost rusine, sa zic, dar poate ca era mai mult de-atat, sa se uite in ochii tai cand ti-ar fi spus face-to-face ca s-a hotarat sa rupa relatia?
Nu a avut curajul necesar unei confruntari cu tine, nu a avut puterea sa iti explice ce s-a intamplat; si a ales calea cea mai putin onorabila…nu uita ca noi, oamenii ne-am invatat sa stam ascunsi in spatele unei masti! si de cele mai multe ori evitam sa spunem deschis ce simtim si ce gandim!!!!
Concluzia care se poate desprinde f.usor – ca o consecinta a faptului ca a procedat atat de sadic – este ca nu te-a iubit cu adevarat niciodata.
Intrebarea care se impune este : in cazul in care s-ar intoarce la tine – pentru ca “Viata e rotunda, s-ar zice. Ca pamantul. Mergi, mergi, si te trezesti in acelasi punst uneori” ca sa-l citez pe maestrul Paler – stiind ca nu te iubeste dar ca, tu o iubesti pe ea, ai fi de acord sa ii mai dai o sansa? Gandeste-te la asta, MM !!!! E posibil sa fii pus, intr-o buna zi, in fata unei astfel de dileme!!!!
Augusta….e perfect adevarat ce ai scris….iti raspund eu…da, as fi dispus sa o iau de la capat….in anumite conditii…
…o potrivire cum aveam noi, sau cum credeam ca avem, nu se intalneste prea des…..
iubirea nu judeca, iubirea iarta……dezamagire este cand asteptarile tale sint ne-indeplinite…
“m m”….tu te asteptai ca relatia voastra sa continue intr-un anume fel…era doar asteptarea ta….nimic nu “trebuie”….faptul ca a ales acest mijloc de despartire arata lipsa de respect, poate si de iubire….si atunci te intreb: nu cumva anumite insusiri ale ei le-ai “zugravit” tu?, ai vazut-o altfel decat este ea?…pe cine ai iubit? pe cine iubesti?…de fapt….
….daca acum as afla ca are pe cineva….m-ar durea, ce-i drept…dar pt scurt timp….din moment ce am acceptat, chiar daca nu am inteles, decizia ei…nu mai fac parte din viata ei….
gandesti egoist….cum te simti tu….eu gandesc altfel: f bine ca a trecut peste, bravo ei, a fost mai puternica…imi doresc sincer ca ea sa fie fericita, sa fie implinita si sa gaseasca ceea ce are nevoie, ceea ce i se potriveste….
e adevarat, eu ma astept ca ea sa se intereseze de mine, sa ii pese d emine, sa ma aline, etc…dar e doar asteptarea mea ….si felul in care a rupt relatia cu mine imi arata cat de cruda poate fi (in mintea ei probabil ca are o motivatie f buna pe care eu nu o cunosc)…..dar, e doar asteptarea mea…ea este o alta persoana, are o alta optiune, a ales altceva….
…am acceptat hotararea ei, desi inca o iubesc….dar in mod sigur merg inainte, imi vad de viata…daca va aparea altcineva, f bine..incerc…..nu aleg sa raman ancorat in trecut…..
inca ceva..poate suna cam ciudat…lectia de viata pe care am primit-o nu este urata, durerea e grea, dar lectia este f buna…..am invatat despre mine, in primul rand, despre ea, despre cei din jur (cum au rectionat la greu)…repet, lectia e f buna, chiar daca am suferit….
eu asa vad lucrurile…..
Inca o completare…de fapt, am mai scris asta…..EU am ales sa sufer…mi-eraf usor, considerandu-ma nevinovat, sa o blamez, sa arunc cu noroi in ea…ca mi-a facut, ca mi-a dres, etc…..NU, categoric Nu….iubirea noastra, sentimentele noastre, comunicarea grozava, praful de fluturi care era in jurul nostru, efectul fantastic asupra celor din jur, saruturile fierbinti, noptile de pasiune, soaptele, amintirile, cadourile, melodiile….nu merita noroi…nu permit sa murdaresc acele lucruri….si, sint sigur ca nici ea…..sint niste lucruri castigate de mine impreuna cu ea
sint amintirile mele, sentimentele mele, viata mea, este castigul meu…..sint bunurile mele, castigate cu multa iubire si, de ce nu, cu multa durere…nu permit sa le mocirlesc….
in plus, eu chiar am iertat-o si ii doresc numai si numai bine, este un om bun care, poate, a gresit….m-am tot sondat si nu gasesc nici un sentiment negativ fata de ea….si nici nu voi avea….
That’s Amore!!!!
“m m”…..ai scris asta:
pt ca de data asta eu chiar nu am gresit cu nimic…de altfel ea mi-a zis intr-una din discutiile noastre ca nu merita dragostea mea…daca as fi gresit cu ceva nu mi-ar fi zis asta.
ce nu am vazut…hmmm…din pacate am vazut cam tot…am vazut ca era foarte rece uneori, foarte nepasatoare, insa am ales sa o cred pe ea cand imi spunea “nu am nimic, ti se pare” sau “nu stiu ce-a fost cu mine”
exact asta mi-a spus si mie, ca nu ma merita, ca nu am gresit cu nimic, ca nu stie ce e cu ea, nu isi explica….
la fel, si eu incercam sa aflu ce se intampla, simteam ca ceva nu e in regula, chiar simteam ca exista riscul sa ne despartim….culmea, simteam dinainte….oare nu cumva eu i-am transmis acele stari care erau straine pt ea?….de aceea nu isi explica?….oare nu cumva mie imi era frica?…oare eu eram sigur pe mine, chiar vroiam sa ma casatoresc cu ea?…eu spun ca DA….dar ma cunosc 100%?…oare am acceptat absolut totul la ea?….oare nu m-a deranjat nimic ? niciodata?…oare nu cumva au fost astfel de lucruri si eu le-am acceptat nemestcate?….
am fost mereu sincer cu mine?….in relatie cu ea?…..nu marefre ca as fi inselat-o, nu se pune problema: nici fizic, nici emotional…..oare am tinut mereu cont de ea?….oare am fost dominant?…egoist?… sufocant?….
sa nu uitam..cand ne intrebam :” De ce?”…sa adaugam si astfel de pozitii….
Augusta…da,m-am gandit si la varianta asta si de altfel mi-a zis si ea acest lucru…ca n-a putut sa-mi zica in fata, pt ca are sentimente f puternice pt mine si pur si simplu n-a putut…iar daca ar fi sa aiba de ales ar face la fel…insa nu stiu ce sa mai cred…sa cred vorbele sau sa cred faptele ei…ma enerveaza, ma dezamageste faptul ca inca mai stau sa ma intreb atatea lucruri desi constientizez ca nu mai ajuta la nimic…
iar ca sa-ti raspund la intrebare…nu,nu as fi de acord sa stau langa o persoana care stiu ca nu ma iubeste…chiar daca eu as iubi-o…problema este ca eu nu am certitudinea ca nu ma mai iubeste, pt ca nu mi-a zis nici macar o data “nu te mai iubesc”…poate de asta aveam nevoie ca sa pot continua, sa-mi pot raspunde la intrebari spunandu-mi “asta e, nu m-a mai iubit”…
offff….cine ne pune sa facem parte din viata noastra?
conteaza ce zice sau ce face?
esti un tip verbal sau kinestezic?
ne concentram asupra reactiilor ei….da, poate a gresit….da, poate, a fost influentata…..da, poate i-a fost frica…absolut toate reactiile sint umane…..
poate ii e greu sa spuna ” nu te mai iubesc”…poate ii e frica….
nu uita ca nu sintem perfecti…..nu stii ce e cu adevarat in sufletul ei…nu uita asta….
Ma gandeam…am avut o revelatie….daca te iubeste, dar ii e frica de cat de tare o iubesti tu? Daca ii e frica de faptul ca nu se ridica la nivelul tau? Daca acum este cu altcineva ca sa o ajute sa uite, sa se minta cumva…..
Daca, pur si simplu, nu este pregatita…pur si simplu….
Daca ii e frica sa zboare asa sus?
Daca nu a avut curaj sa iti spuna in fata pt ca ii era frica de faptul ca nu va putea merge pana la capat?
Daca a facut-o pt a te proteja…..poate ea crede ca mai tarziu ti-ar fi fost mult mai greu…..ma rog, intr-un fel ciudat si nedescoperit ….
nu stiu…incerc sa trec baricada si in partea cealalta…
offf…m-am gandit si la varianta asta, Sorin…si probabil cu timpul o sa aleg sa cred (ma mint oare alegand asa?) varianta asta, pt ca in felul asta iubirea mea pt ea o sa ramana la fel, iubire adevarata…neconditionata…acea iubire care iarta tot,cum spuneai tu…insa am si eu momentele mele de slabiciune, cand durerea,tradarea,lipsa de respect si toate acele lucruri pe care le-am simtit ma coplesesc si nu mai pot gandi atat de “la rece” cum o fac de exemplu acum.
Sorin, tu ziceai acum cateva zile “Eu am ales sa sufer…mi-eraf usor, considerandu-ma nevinovat, sa o blamez, sa arunc cu noroi in ea…ca mi-a facut, ca mi-a dres, etc…NU, categoric Nu….iubirea noastra, sentimentele noastre, nu merita noroi…nu permit sa murdaresc acele lucruri…” … in mare parte din timp si eu aleg la fel, sa nu murdaresc tot ce-a fost in acesti 8 ani, chiar cu riscul de a suferi. Insa sunt momente, acele momente de singuratate, cand ajung acasa, cand sunt doar eu cu gandurile mele, cand mi se face dor de ea …in acele momente parca simt ca e un “razboi” in sufletul meu, intre un “ingeras” care imi spune “iart-o,chiar daca a gresit” si un “dracusor” care zice “n-o ierta,uite de ce a fost in stare si mai are si tupeul sa-ti zica ca are sentimente puternice pt tine,tu nu vezi cat de usor i-a fost sa te inlocuiasca”
Am mai scris o data, dar vad ca nu s-a salvat……
Revin cu o parere de-a mea….e posibil ca ea sa reactioneze la ceva subtil, subconstient…..iar tu sa te astepti la alte reactii la nivel constient….sa ma explic…..
e posibil ca tu, “m m” sau eu, sa transmiti anumite emotii, stari, ganduri, fara ca tu sa controlezi acest lucru…iar ea, s ale perceapa, sa fie mai “deschisa”. mai senzitiva la asaceva….poate uneori, nu ai acceptat-o, poate ai gandit negativ fata de ea, poate ai acceptat o situatie desi nu erai impact cu ea si ..in toate aceste cazuri, ai transmis ceva dual: la nivel constient erai ok, dar la nivel interior aveai anumite ne-acceptari, frustari, sentimente negative….
atunci mesajul a descumpanit-o….”El pare ok, dar de ce simt altceva?”….si a inceput o lupta in ea….(mai ales daca este o zodie duala)….si de aici acest “click”…..
apoi…nu lasa dracusorul sa te otraveasca…..fii calm, fii rational, fii impacat si asculta ingerasul…..fii Zen……oooo, stiu, acum deja te-ai infuriat….”cum spui tocmai tu asaceva?, stii ca nu se poate? ca e f greu…etc”……da…tocmai ca e f greu, ia-o ca pe-o provocare si treci peste ea cu bine….
este ALEGEREA ta…nu uita, sintem ceea ce sintem ca suma a alegerilor noastre
Inca ceva….
1. fa miscare
2.nu te izola
3. trezeste-te dimineata deverem, fa un dus, si da-i bataie…la treaba (terapie ocupationala)
4. inconjoara-te d efamilie, prieteni, oameni pozitivi
5. rasfata-te, fa-ti o placere, mergi la cinema, fa-ti un cadou, orice
6. scapa de obiectele “comune”: poze, bibelouri, etc…te autoalimentezi
7. fii sincer cu tine si propune-ti sa nu o mai cauti
8. roaga-te, relaxeaza-te, mediteaza
9. inchide trecutul si construieste viitorul
10.fii TU….asa cum erai
http://articole.famouswhy.ro/cum_sa_te_desparti_de_partenerul_tau/
multumesc pt sfaturi, Sorin … chiar ma ajuta … pt ca din cele 10 pe care le-ai enumerat am “bifat” deja mai mult de jumatate … ceea ce inseamna pt mine, teoretic macar, ca am luat-o pe un drum bun … drumul “de vindecare” … pe care ai mers si tu … si daca tu ai iesit “invingator”, pot macar sa sper ca voi “castiga” si eu lupta asta … cunoscandu-ma insa, drumul asta va fi lung si anevoios …
Perfect “m m”…..la mine a functionat si, iti garantez, ca timpul rezolva orice….trebuie doar sa il lasi sa actioneze….pt asta ai de ales intre optiunea “surf” sau optiunea “stabilopod”……
In optiunea “surf” mergi pe val..asta e, vine tsunami-ul, facem surf, vedem unde ajungem, dar sintem deasupra impactului…si supravietuiesti….
In optiunea “stabilopod” iti infigi calcaiele in nisip si astepti sa vina valul, esti increzator in tine si in resursele tale….dar, orice fisura (iar in astfel de cazuri exista f multe fisuri), riscurile sint f mari….dintr-o stanca poti ajunge nisip….
Fiecare reactioneaza diferit, fiecare situatie este diferita, …de fapt, noi aici facem niste proiectii….acel decalog a functionat la mine, nu este o reteta universal valabila, dar este o varianta verificata…
“m m” iti doresc rabdare, putere, liniste si …sint sigur ca vei avea succes…..
….nu uita…”Succesul este de partea celor cutezatori”….
Dragostea si intalnirile karmice – http://www.elystar.ro/modules/news/article.php?storyid=1317
am o dilema…peste cateva zile va fi ziua ei…m-am gandit la ziua asta de multe ori in ultimele 2 luni si jumatate…m-am intrebat cum voi reactiona, daca s-o sun sau nu, ajunsesem la concluzia ca nu o voi suna si cu asta basta…ce rost ar mai avea…probabil as sfarsi facandu-mi tot mie rau, sa aud la celalalt fir o pers rece, nepasatoare fata de mine, probabil fericita…sau care poate nu da doi bani pe faptul ca o sun eu sa-i zic “La multi ani!”… insa cu cat se apropie ziua asta, ma surprind spunandu-mi “ar trebui s-o suni, sa-i urezi ce se ureaza si gata, pt tine in primul rand, ca sa fii impacat cu tine ca ai dat dovada de caracter pana in ultima clipa”…
se pare ca noaptea e intr-adevar un sfetnic bun pt mine…pt ca am reusit sa-mi raspund la propria-mi dilema…am recitit tot ce s-a scris pana acum si am (re)gasit textul de mai jos, care mi-a “luminat” mintea ca sa zic asa
“Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.
Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nicio persoană, niciun loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.”
… asa ca stiu ce am de facut…sa lucrez la punctul 7 de care ziceai tu, Sorin…”fii sincer cu tine si propune-ti sa nu o mai cauti”
Bravo!!!
Bravo amandurora si lui m.m. si lui Sorin, butterfly !Asta am invatat eu de la Octavian Paler sa nu mai tot dau vina pe cineva. Am invatat sa-mi analizez propriile actiuni si sa caut sa fiu constructiva si nu distructiva nici cu mine nici cu ceilalti. In fond e atata loc pe acest pamant minunat daruit tuturor ” spre folosinta” ca nu trebuie sa te impiedici mereu de cei de langa tine. Ii place cuiva sa fie cu tine, langa tine, bine. Nu, la revedere! Exista in alta parte un loc mai insorit. Totul e sa fii un “paler”, sa construiesti, in cunostinta de cauza, “o casa”. Voi vedeti cata agresivitate gratuita e in jur? De ce? Ca raul domina in aceasta lume? Daca esti constient de asta nu fi tu distructiv, analizeaza-ti propriile tendinte si vei castiga in primul rand tu si apoi, incet-incet si cei de langa tine, in pata de ulei. Ca in publicitate.Dar cel mai greu e sa incepi cu tine!
Da, Magdalena, ai perfecta dreptate….noi trebuie sa fim echilbrati si sa fim pozitivi….schimbarile majore incep din noi….chiar putem face lumea mai buna……trebuie doar sa fim mai constienti de noi, de efectul actiunilor noastre, atitudinilor, emotiilor, etc….
destinul, karma este ceva ce se poate schimba, nu sint batute in cuie… depinde de noi….sintem suma alegerilor noastre….
In ce rol ne distribuim partenerul? De multe ori atasam relatiei o imagine despre cum am vrea ca ea sa fie. Unii parteneri doresc ca celalalt sa le fie tovaras, sau iubit, sau prieten… relatii de cuplunu de putine ori cautam in partener o mama, un tata, poate un copil… sau vrem ca el/ea sa fie acel cineva care sa ne oblojeasca ranile trecutului, cineva cu care sa putem fi foarte apropiati.
Acestea sunt de fapt metafore construite ce se raporteaza la anumite probleme ramase nerezolvate din perioada copilariei. Cum se reflecta acestea in viata de cuplu?
http://www.nlpexplorer.eu/articole-nlp-/cuplul-si-.vrajitorul-din-oz.html
Iubirea este una dintre cele mai intense senzatii pe care le traim de-a lungul vietii.
Puterea iubirii nu cunoaste limite, increderea ei nu are sfarsit, iar speranta nu moare.
Iubirea depaseste orice obstacol.
Iubirea se inalta atunci cand totul se prabuseste.
Iubirea e… atunci cand celalalt te strange de mana.
Iubirea este ca si un obiect mult ravnit de toata lumea, devine o obsesie…Toti o vor, toti o cauta, dar putini o gasesc intr-adevar. Aceia o pretuiesc, se daruiesc ei, si, mai ales, nu o vor uita niciodata.
Iubirea nu-si iroseste timpul cautand iubitul perfect, ci creaza o iubire perfecta.
Iubirea inseamna sa admiri sufletul celuilalt.
Iubirea te insoteste atunci cand meriti cel mai putin, pentru ca atunci ai cea mai mare nevoie de ea.
http://www.nlpexplorer.eu/articole-nlp-/iubeste-ma.html
Sint cateva articole care mi-au placut f mult si sper sa ofersi altora o perspectiva noua asupra lucrurilor……
Azi am facut o descoperire macabra…..suferinta prin care amt recut m-a mutilat…..nu mai am amintiri cu ea!!!!…imi aduc aminte anumite episoade, precum titlul unei carti, dar cartea are file goale…..am doar 2 fotografii in minte, in rest nu mai stiu cum suna vocea ei, mangaierea ei, rasul ei….nu mai stiu cum a reactionat in anumite momente, nu mai stiu ce sfaturi mi-a dat, ce subiecte discutam…..
Banuiesc ca acest proces de a o scoate din suflet m-a “ars”….am incercat sa vad daca simt ceva fata de ea…..nu stiu daca simt ceva fata de ea….e groaznic…..nu simt nimic!!!!!…….probabil ca si la ea s-a petrecut ceva asemanator si asa se explica faptul ca a inchis asa brusc usa in spatele ei….paradoxal, o inteleg, desi ma doare……
eu merg inainte, imi vad de viata mea….desi nu simt nimic fata de cei din jur….voi permite sa incep o noua relatie, cand va aparea…….
dar ma ingrozeste faptul ca nu am sentimente…..
E normal să fii mai puternic dintr-o încercare…de aici senzaţia falsă că sentimentul a murit…adevărul e că, eu cred în alchimie dar, am învăţat totuşi, că nu orice bulgăre de pământ îl poţi transforma în aur…unii nu vor să ardă, preferă să rămână doar un pumn de ţărână toată viaţa…
Augusta, sincer, ma doare ce spui….
Asteptarea mea era / este ca nu as fi putut sa ma indragostesc de o mumie, de o paiata, de un android……..
ea chiar m-a iubit si si-a dorit sa avem o relatie, o familie…sa fim fericiti…sa renunte la familie, oras, prieteni, anturaj, etc…
doar ca este prea tanara si nu este independenta…nici emotional, nici financiar……inca sper ca asta e corect, ca nu inventez eu scuze pt cineva atat de crud…..in ca traiesc cu speranta asdta…nu ca vom mai
fi vreodata impreuna, nu ca vom face nunta vfeodata, ci ca ea nu a stiut sa reactioneze si asa a ajuns istuatia asta…cu riscul ca, de fapt, poate, ea acum are pe altcineva…eu nu pot….
nu vreau sa ii tai legaturile cu cei din jurul meu, cu prieteni, cu familia mea, desi….eu stiu mai mult decat eui ca nu se va mai suprapune vreodata consteletia mea cu a ei sa mai fim impreuna……..o iubesc, dar nu stiu daca an “futu-i” putut comunica impreuna….
nu sper ca se va intoarce, pt ca este ultra, mega – egoista….dar ma simt bine sa stiu ca are inca prieteni la care sa se odihneasca peste noapte in Brasov…chiar daca nu vine singura….ma doare, dar ma bucur ca stiu ca se reolva….
scuze…scriam si pe mess in paralel…s-au incurcat…
“m m”…ma gandeam ca poate ea vrea sa se casatoreasca cu altcineva, desi te iubeste ca sa isi taie singura craca de sub picioare……sa nu mai fie tentata sa te iubeasca si sa blocheze orice cale catre tine….doar zicea ca inca te iubeste…..
nu e ceva neaparat impotriva ta….
sorin…nici nu stiu ce sa mai cred, sincer…mi-aduc aminte un mesaj de-al ei in care imi spunea “cred si sper ca intr-o zi iti vei da seama de sentimentele mele pt tine”…mesajul asta ma incurajeaza sa cred ce ai zis si tu mai sus…insa apoi la nici o luna am aflat ca se va marita…iar asta m-a debusolat complet…n-am mai rezistat si m-am dus la ea, voiam sa primesc niste raspunsuri, voiam sa inteleg, voiam sa vad cu ochii mei ca nu ma mai iubeste…la inceputul discutiei a fost foarte rece, avea un ton plin de dispret(cel putin asa il percepeam eu)…iar apoi,pe masura ce ii spuneam diverse lucruri pe care le aveam pe suflet, a inceput sa se schimbe, am plans impreuna, ne-am tinut in brate,m-a sarutat…am intrebat-o de ce face asta si mi-a raspuns “nu stiu”…ba chiar la un moment dat mi-a zis ceva de genul “ce-o sa zici daca o sa divortez candva”…si i-am raspuns ca n-o sa ma bucur, ci o sa regret toti anii pe care i-am pierdut.
am scris “am intrebat-o de ce face asta”, ma refeream la faptul ca se casatoreste, la asta mi-a raspuns “nu stiu”…si-atunci asta ar fi inca un motiv pt care eu ar trebui sa cred ca intr-adevar poate a vrut sa rupa orice legatura cu mine ca sa ajunga sa nu ma mai iubeasca…dar mi-e frica sa nu ma mint crezand asta…poate ca plangea doar pt ca ii era mila de mine,cine stie…inainte sa plec de la ea, ne tineam in brate,plangea si i-am zis “stiu ca ma iubesti”…nu m-a contrazis, nu mi-a zis “nu,nu te mai iubesc”…de ce n-a facut-o…n-am sa stiu niciodata probabil.
Cateodata timpul ( eu il numesc Dumnezeu) rezolva lucruri pe care noi ne ambitionam sa le rezolvam , crezand ca numai noi avem dreptate. “
posibil sa gresesc sau sa nu am o parere obiectiva, insa eu am impresia ca timpul mai degraba “ucide” sentimente…trecea timpului cred ca asta face.
Sau timpul caleste sentimentele…., le intareste….
E curios….intamplarile noastre sint f asemanatoare…, fosta mea logodnica mi-a spus ca ma iubeste si am va a mi mereu, in felul ei…dar ca nu vrea sa mai fim vreodata impreuna….
Am intrebat-o daca nu mai VREA sau nu mai SIMTE?….ea a raspuns ca ambelem, desi sint sigur ca ma iubea…..poate inca ma mai iubeste…habar n-am…..ea a ales un drum…eu voi fi nevoit sa merg pe altul…..
Sincer, vreau sa fie fericita, sa fie implinita, sa fie inteleasa, sa rada…intre timp, eu nu o sa stau sa-mi plang d emila, desi mi-e f greu…….merg inainte, ma ocup d emine, ma recompensez, ma perfectionez….recunosc ca am momente de nostalgie cand ma gandesc la relatia noastra….desi nu imi aduc aminte f multe lucruri….am pierdut amintiri…
Tot Inainte!!!!
timpul dupa parerea mea ucide doar sentimentele “pozitive”… dragostea, neintretinuta, va pali in timp, fericirea de asemenea (tot ce e frumos dureaza putin, altfel n’ar mai fi frumos)…
pe cand sentimentele “negative” sunt “intarite” de trecerea timpului… dupa o cearta, sansele ca doi oameni sa se impacare scad drastic o data cu trecerea timpului…
Nu sint de acord….timpul intareste ce este predominant in tine…..daca partea pozitiva este cea predominanta, eu cred ca aceea va fi stimulata…..daca crezi in iubire, in bunatate, in adevar, in valoare…e firesc ca acelea sa fie stimulate…
eu cred in bine!!!!
Eu am incheiat acel capitol, relatia cu acea persoana din trecutul meu…….greu, cu scrasnete din dinti, dar am incheiat…..a fost asa frumos….si asa dificil….
Am avut sansa extrem de rara de a iubi si de a fi iubit la un inalt nivel….si de a suferi pe masura….am cunoscut un om extraordinar, o femeie grozava si un prieten minunat…..sau doar eu o vad asa?…..nu, asa am simtit, inca simt……
doare iubirea, dar e asa frumoasa……
drumul meu merge in alta directie acum si voi ramane mereu cu acele amintiri grozave……
…In dragoste sa nu spui niciodata “Imi pare rau”….(Love Story)
…uneori, in viata, e mai riscant sa nu risti……
Foarte adevarat ceea ce ai spus… ce satisfactie, ce bucurii iti poate aduce un succes fara riscuri ? Doar un suntiment de multumire de scurta durata asemanatoare unui abur…
Craciun fericit, tuturor!!!!! Sa ne aduca Mosul ceea ce meritam si sa ne dea cat putem duce!!!!!!
cu drag, Sorin