1. “Sa astepti oricat”.

2. “Sa astepti orice”. (Viata pe un peron - Decalog)

Dar la ce speram sau ce astepam de fapt cand ne inchidem in “colivia asteptarii”? Sa fie clipa viitoare, fericita, perfecta asa cum ne-o imaginam aici departe de lume? Cel putin asta e impresia pe care ne-o dam. Insa, uneori, mi se pare ca asteptam clipa ce a trecut, o clipa pe care o regretam, momente pe care am dori sa le retraim.

Sa fie oare in asteptare si o urma de melancolie? De regret? Sa fie ea, uneori, dorinta noastra de a retrai o clipa trecuta? Sa fie lipsa curajului de a merge mai departe, de a lasa amintirile in urma? Sau sa fie o forma a temerilor noastre de a actiona?

Zicea Octavian Paler, ca “aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin.” (Viata pe un peron)

Ce ziceti putem oare sa nu mai asteptam ziua in care vom face toate acele vise, ci sa incepem incet incet sa le construim cu pasi marunti?  Dar pentru asta avem nevoi de curaj. Curajul de a ne transforma visele in realitate, de a actiona, si de a nu ne teme de rezultatele actiunilor noastre, puterea de a accepta trecutul si de a privi cu incredere si speranta spre viitor.

Filed under: comentarii si citate