…chiar daca dureaza toata viata
Inchipuiti-va ca intr-o zi ar fi venit un tren si nu am mai fi avut puterea sa ne urcam in el. L-am dorit prea mult, l-am asteptat prea mult. Ne-am epuizat in asteptare si nu ne-a ramas nici o picatura de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului asteptat.
Numai ca ne-am fi simtit striviti de o mare tristete, amintindu-ne cum am visat trenul acela care acum pleaca fara noi. Si ce am fi putut face dupa plecarea trenului? Singura noastra sansa ar fi fost sa uitam de el, sa uitam de toate, sa dormim, iar cand ne trezeam, cu ultimele noastre puteri, sa asteptam alt tren… – Viata pe un peron
Paler spunea ca injustificabila este mediocritatea iluziilor pentru ca “nimic nu ne opreste sa visam fara masura”. Indiferent de cum am numi trenul mai sus mentionat ( fie ca e vorba de o persoana, de o intamplare, o pala de vant intr-o zi dogoritoare ), asteptarea are darul neobisnuit de a transforma si cel mai banal lucru in sansa critica de care credem ca avem nevoie.
Reversul monedei pe a carei fata se afla visul este incertitudinea. Urmeaza asadar alternanta dintre reverie si momentul trezirii. De obicei, pentru a reechilibra balanta, picuram speranta in cea dintai, picuram energie in inchipuirea unei imagini care sa faca prezentul mai suportabil. Totul pana cand ajungi sa obosesti si, cand nu mai ai energie nici pentru asta, te resemnezi. De cele mai multe ori, acesta e momentul cand sansa apare.
Intrebarea care se pune nu e daca am putea sa redesteptam sentimentul, ci o alta: daca motivul pentru care nu ne-am urcat in tren este acela ca, in loc sa obosim, doar ne-am obisnuit? Intai cu visatul, apoi cu peronul, mai apoi cu iluzia in sine. Caci intr-un fel am cheltuit energie, daca nu suflet, pe ceva ce ne dadeam seama ca ar fi oferit o salvare falsa. Cu cat faci asta mai mult si cu cat trenul intarzie sa apara, cu atat realizezi ca nu mai stii sa faci altceva. Si, cum suntem condamnati la a ne aminti, nu avem de ales decat sa o luam de la capat, mimand uitarea. Asteptam un tren, asteptam doua, poate mai multe… Dar ne urcam vreodata?
“De cand am ajuns un fel de rentier al amintirilor, am descoperit ca si dezamagirile folosesc la ceva. (…) Acum pot doar sa regret greselile pe care nu le-am comis.” – Convorbiri cu Octavian Paler
Filed under: comentarii si citate
fiecare tren are cate o semnificatie….noi alegem sa ne urcam in ele sau nu…dar motivatia unde e?…poate trenul este acel ceva ce ne ofera incredere de ce sa-l lasam sa plece?a incerca sau a nu incerca o sansa sau o dejamagire tine de riscul pe care ni-l asumam…de obicei renuntam la un tren pentru ca nu avem destul curaj sa ne urcam in el nu pentru ca nu avem energie sau e doar obisnuinta de a sta mereu pe acelasi peron lasan trenurile sa treaca…curajul de a incerca altceva ne lipseste…..e adevarat fiecare dejamagie e doar un regret ca am fi putut face altceva in loc sa stam pasivi la timpul care trece….
Mi-a placut foarte tare sa vin pe aici, un loc frumos si linistit. Ca maestrul Paler. Multumesc pentru site..
Multumim Paul. Te mai asteptam.
Bine ai venit Silvia
Probabil ca vom urca doar in trenurile care ne sunt destinate si care fac popas in “gara” noastra.
Paul,
suntem fericiti de popas si de citire.
Nu am facut decat sa trec intamplator dar mi-a stat inima in loc. Pentru cineva care e departe de casa o regasire cu un site in memoria maestrului nu e decat o fericire. Multumiri inca o data…
“Altii merg cu trenul,noi il asteptam,aceasta e singura deosebire dintre ei si noi….Asteptarea e calatoria noastra,modul nostru de a calatori.Si din moment ce totul ajunge in desert ,ce importanta mai are ca astepti sau calatoresti ?Nici o deosebire, fetito. Asa ca nu mai fi nefericita. Avem peronul. Vom sta pe el nemiscati si totusi vom ajunge in acelasi loc unde ajung si cei care calatoresc….Intelegi ca nu mai are nici o importanta daca vine trenul ?Nici nu ma mai intereseaza de azi inainte.Stiu ca si asteptarea e o forma de calatorie. asa ca “luati loc pe peroane , va rog.Drumul continua spre marea tacere de nisip”…Ai inteles, fetito?”
“Viata pe un peron” – Octavian Paler
A ! stai ca era sa uit : Felicitari!
uneori ma retrag printre cuvintele lui Paler… si de multe ori imi incep gandurile dintr-o idee de-a Maestrului… si incerc sa ma indrept, macar cu inca putin in fiecare zi, spre mine, spre iubire si sa ies, dorindu-mi simplu si plin de minuni,din asteptare…
@diddy Intr-adevar, curajul de a indrazni sa ne schimbam conditia ne lipseste, insa e o diferenta intre a face un anumit lucru din curaj si a-l face dintr-o inertie.
@Gabi Multumesc pentru felicitari. Atat timp cat stim sa distingem care ne sunt destinate , ar fi frumos sa fie asa
@camil Frumos citatul, insa desi exprima un adevar, cati dintre noi suntem in stare sa ne multumim cu asteptarea? Intr-un anumit punct tot simti nevoia sa pleci. Fara nevoia asta nu poti sa ajungi in final sa vezi asteptarea precum o forma de calatorie. Si oricum ar fi, cartea se termina cu exclamarea “Doamne, apara-ma de mine insumi!”; un drum catre noi tot avem de facut. A, multumesc pt felicitari
Multumim Paler pentru comoara culturala pe care ne-ai lasat-o!!!!
Exista un tren dupa care alergam bezmetici toata viata, dar care are opriri scurte, dandu-ne iluzia ca ne putem urca. Chinuita de multa vreme de intrebari fara raspuns, mintea mea obosita a suferit un soi de iluminare. Un adevar pe care poate altii l-au deslusit demult. Am inteles de ce nu putem fi fericiti: pentru ca vrem sa atingem absolutul! Chiar deplin constienti ca e imposibil, tot asta facem zi de zi, cu sarguinta. Alergam dupa un tren care nu se lasa prins…