O clipa de tacere

“Strângând nisipul în pumn, mă gândesc câte încap într-o clipă în care nu mai vrei să spui nimic.” - Caminante

Ne consideram fiinte sociale si comuincative, chiar daca uneori uitam de asta. Singuratatea? O blamam. Insa nu credeti ca avem nevoie de momentele noastre de tacere, de regasire?

Exista clipe in care vorbele isi gasesc cu greu locul, in care tacere, pentru o clipa, e mai presus de comunicare, in care nu vrem sa vorbim decat cu noi insine. Poate pentru a ne regasi, poate pentru a cautat in noi drumul pe care vrem sa mergem, sau poate destinul ne-a lasat inca o data fara vorbe.

Chiar daca uneori avem nevoie de clipe pe care sa le petrecem cu noi insine, sa nu uitam ca „drumul care duce spre noi insine duce in mod obligatoriu si spre ceilalti”, dar “drumul care ne departeaza de lume ne departeaza si de noi insine.”

One Response to “O clipa de tacere”

  1. De multe ori ne e dat in viata sa separam macul de nisip..sa lupte impotriva timpui si a tot ceea ce il inconjoara…sa separe binele de rau…insa vine un moment in care noi trebuie sa ne separam de aceasta lume…sa urcam…anume zic eu singuratatea…o trecere de la viata la moarte…si de la moarte la viata ..un proces ciclic…nastere…moarte…si iar renastere…fara singuratate si iubire nu pot trai…din pacate majoritatea nu inteleg ce e singuratatea…pentru ei..singuratatea e ceva superficial..apocaliptic…cine a cunoscut adevarata singuratate a reusit sa cunoasca adevarata dragoste…a reusit sa inteleaga legile naturii…adica a avut o avut o intalnire in trei…dumnezeu…omul ca materie,ca ratiune …si omul ca fiinta creata din iubire.Tacerea e de aur…uneori o privire face cat o suta de cuvinte…dar cine mai stie sa simta adevarat….cred ca daca am fi in fiecare zi oameni singuri….am sti sa ne respectam ,sa ne iubim, si sa comunicam adevarat,mai aproape unii de alti……nu ca si acum,..dar toata lumea tanjeste dupa iubire…de ce nu tanjim la fel de mult si dupa iubire…pt ca din nou vrem sa separam macul de nisip.Sunt de parere ca adevarata singuratate..in momentele noastre de tacere…ne metamorfozam….ador cuvantul asta..atingem marea…soarele,luna,..cerul…dar acolo unde ne atingem cel mai mult suntem noi insine,de aici se naste de multe ori o lacrima…sau un suras…

    Multumesc pentru timpul acordat!

Leave a Reply