Pe măsură ce se apropie Anul Nou, mă nedumereşte din ce în ce mai mult febra care ne cuprinde în asemenea zile. Aşadar, acuzăm timpul că înghite totul, că şterge, că acoperă, că distruge, că sculptează admirabil numai capete de bătrâni, că îşi omoară elevii, că vorbeşte neîntrebat. Şi, pe de altă parte, îi sărbătorim curgerea. Salutăm faptul că am mai îmbătrânit cu un an. Ne veselim că viaţa se micşorează. […]

Aşteptând Anul Nou, îmi fac bilanţul care arată mereu cam la fel. Hotărâri încălcate. Promisiuni de care nu m-am ţinut. Datorii pe care trebuie să le trec în contul noului an. După care iau alte hotărâri, îmi promit alte lucruri sau îmi reînnoiesc vechile făgăduieli.

Mi-am alcătuit şi un chestionar, la care încerc să răspund. În care dintre noţiunile de bază ale coridei cred?

În succes? Greu de zis „nu”. Greu de zis „da”.Singurii care ştiu precis, fără să greşească niciodată, că valoarea cărţilor alcătuite de ei e în afara oricărui dubiu sunt autorii „Mersului trenurilor” şi ai cărţilor de telefon!

În şansă? Ea nu depinde de mine.

În onoare? Da.

În curaj? Da, însă curajul e mijloc, nu scop. Important e pentru ce-l foloseşti.

În speranţă? Da şi nu. Da, fiindcă pe poarta infernului scrie lasciate ogni speranza…Şi nu, pentru că uneori speri fără să faci nimic, mărginindu-te să speri.

În dorinţă? Da, cu toate că m-am încurcat uneori în dorinţele mele. În definitiv, putem fi judecaţi nu numai după ce izbutim, ci şi după ceea ce dorim să izbutim.

În dragoste? Bineînţeles. Dacă toreadorul n-ar avea cui închina victoria sa, ea ar fi tristă. Şi cred că, în principiu, totul ar putea fi împărţit în aceste două categorii: dragoste şi pornografie.

În aventură? Aventurierii aruncaţi în lumea largă de firea lor de cuceritori şi sedentarii se întâlnesc, probabil, până la urmă: ei doresc acelaşi lucru, numai mijloacele diferă; unii caută pretutindeni ceea ce alţii încearcă să obţină privind acelaşi punct.

În inteligenţă? Da. Trebuie, deşi inteligenţa e mai degrabă infernală decât paradisiacă.

În iscusinţă? Da şi nu.

În consolări? [...] Cel mai greu nu e să uiţi ce a fost, ce ai trăit. Cel mai greu e să uiţi ce n-a fost, ce nu ţi s-a întâmplat, ce n-ai fost în stare să înţelegi sau să fii.

În risc? Înţelepciunea celor care îşi umezesc degetul pentru a constata din ce direcţie bate vântul e inutilă în arenă.

În iluzii? Don Quijote n-a trecut niciodată, se pare, pe uliţele unui sat ca Lisa. [...] Nu ştiu de unde am învăţat să-mi fac iluzii.

În utilitate? Van Gogh zicea că există două feluri de pierde-vară: unii care nu vor să facă nimic şi alţii care nu se găsesc pe ei înşişi. În mod hotărât nu intru în prima categorie. Nu mă ameninţă decât pericolul să mă trezesc în cea de-a doua.

Mă întrerupe cineva care-mi telefonează să-mi ureze sărbători fericite. Fac şi eu la fel. Oricum ar fi, sărbătorile trebuie să fie fericite. Pas de problèmes, vorba poetului. Mă întorc apoi la melancoliile care mă hărţuiesc; din pricină că se sfârşeşte anul? din pricina iernii? Din pricina mea?”

Om de răspântie -”Viaţa ca o coridă”

Filed under: Uncategorized