Eul detestabil – recenzie
Cand am cumparat cartea de fata nu citisem nici una din “operele” lui Paler. Auzisem din diferite surse cum ca e un eseist, citez: “super tare”, astfel ca intr-un moment de curiozitate am cumparat prima carte pe care am reusit sa o gasesc.
Primele capitole sunt captivante, intr-adevar. Gasesti multe intrebari inteligente, si raspunsuri pe masura, legate de autocunoastere, debordand de sinceritatea specifica lui Paler in scrierile sale.
“Interesul pentru sine e reprosat pe toate tonurile, de parca lumea ar fi populata exclusiv cu oameni care se rusineaza sa se uite in oglinda, care ii iubesc numai pe altii, ii admira numai pe altii si au despre ei insisi o parere execrabila.”
Insa cartea-eseu nu merge mai departe de subtitlul sau, “O istorie subiectiva a autoportretului”. Toate cele 36 de capitole trateaza modul in care aproape acelasi numar de pictori s-au reprezentat in diverse opere, cu mentiunea ca “artistul preface tot ce atinge in autoportret”. Pentru cineva pasionat de pictura, cred ca aceasta carte ar putea deveni “carte de capatai”. De ce? Pentru ca sunt coplesitoare detaliile referitoare nu numai la modul in care artistii apar in propriile picturi, ci si la contextul in care au luat nastere operele lor, la curentele din care fac parte si la cum se reflecta tendintele curentelor respective in picturi.
Pentru cineva care nu este pasionat in mod special de aceasta ramura a artei, cartea se dovedeste folositoare pentru acumularea unui minimum de cunostinte generale legate de marile curente si de reprezentantii lor cei mai de seama. De asemenea, amanuntele din viata pictorilor, lucruri care sunt deseori trecute cu vederea atunci cand se vorbeste despre un artist cunoscut, ar putea constitui un real interes.
Si totusi, de ce numai 3 stele? Pentru ca, pentru o persoana care nu este pasionata in mod special de pictura, descrierile amanuntite ale autoportretelor ar putea deveni putin plictisitoare. Amprenta pregnanta a lui Paler, salveaza insa de multe ori aceste “alunecari”:
“Primii oameni n-au descoperit dragostea intamplator, s-au apropiat unul de altul deoarece in atata singuratatedragostea era unica solutie”
“Nu exista desavarsire? Exista, oricum, drumul sprea ea. Nu exista glorie durabila, onoruri stabile?[..] in fata lipsei de logica a lucrurilor nu e eficace decat puterea cu care crezi in ceva”
O recenzie de: Raluca Alexe publicata pe bookblog.ro
Filed under: recenzii de carte
De catva timp, nu mult, nu mai cred in nimic, si nu mai vreau sa cred in nimic. Dar am inceput sa am incredere.
Increderea am dobandit-o, este a mea! Si am dobandit-o indoindu-ma . Sa nu credeti ca recunosteam vreodata ca ma indoiam; nu, eram foarte convinsa ca sunt un credincios de nadejde. Acesta era eul meu care se invaluia in asa-zisa credinta, de frica ripostelor lumii exterioare, sau pur si simplu din dorinta de a-mi alimenta mandria, eul.. Dar in inima mea, ma indoiam… Credinta era o incredere cultivata, mostenita. Increderea este a mea, eu am dobandit-o, eu am gasit puterea de a avea incredere.
Lumea e plina de oameni pseudo-religiosi, bisericile sunt pline de oameni religiosi, dar cu atatia oameni religiosi, lumea este tot mai nereligioasa pe zi ce trece. Fiecare este religios dar totalul este nereligios. Cum va explicati acest lucru? Religia e falsa. Increderea a devenit credinta, nu experienta. Oamenii au invatat sa creada, n-au fost invatati sa cunoasca.
Sa nu crezi niciodata. Daca nu poti sa ai incredere, e mai bine sa te indoiesti pentru ca, prin indoiala, intr-o buna zi va aparea posibilitatea increderii. Nu poti trai vesnic in indoiala. Indoiala este o boala. In indoiala, niciodata nu te poti simti implinit; mereu tremuri, mereu esti nelinistit si impartit si indecis. In indoiala, ramai mereu intr-un cosmar. Asa ca, intr-o buna zi vei incerca sa cauti sa o depasesti.
Si vei reusi. Ai incredere ca vei reusi!
Ai zis atat de frumos , atat de adevarat ! Nici eu nu cred , asa mi-am castigat si eu increderea .
Credinta este o incredere in lucrurile la care fiinta umana aspira. Este o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad ( cu ochii fizici), lucrurile spirituale.
A intelege ceea ce crezi cu adevarat este un prim pas spre autocunoastere, dar apoi trebuie sa te relationezi la ceva, si acest ceva este Dumnezeu .