Mai bine să umplem cu flori
toate craterele vulcanilor,
să uităm morţii neîngropaţi
şi vântul să caute singur
ce mai e de găsit prin cenuşă,
mai bine să ne ducem departe de rănile noastre,
să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri,
mai bine să fixăm sărbătorile
în zile fără memorie,
mai bine să ducem ucigaşilor crini
şi să-i declarăm inocenţi,
mai bine să convingem fantomele
să ne lase în pace,
să ne ducem departe de rănile lor
şi cât mai discret,
să nu deranjăm cu tristeţile noastre pe nimeni,
înainte de a spune că toate acestea-s fireşti.

Elegie – Poeme de Octavian Paler

Tot ce e firesc este obişnuit, nimic nefiresc în a fi obişnuit, în a fi om, în a fi maşină. Dar şi maşinile mor, mai ales maşinile mor! Ceea ce rămâne după moartea maşinii, este doar o amintire a ceea ce ea a fost cândva. Nimeni nu poate ierta o astfel de maşină că a fost, pur şi simplu o maşină. Dar oricine poate ierta o maşină care s-a aprins singură şi a ars în propria-i pasiune, devenind o fiinţă. Nimeni nu poate ierta obişnuitul, dar oricine îl poate iubi pe cel care a devenit neobişnuit umplând “cu flori toate craterele vulcanilor” , nemaipăstrându-şi la loc de cinste amintirile, aceste cadavre despre tot ceea ce am trăit frumos , ori mai puţin frumos, ducând ucigaşilor crini şi declarându-i inocenţi, căci sufletele celorlalţi sunt atât de curate precum gândurile noastre le vor, zicea Blaga.

E atat de real acest fapt, de a vedea la ceilalţi tot ceea ce există numai în noi înşine, încât într-adevăr, nu trebuie “să deranjăm cu tristeţile noastre pe nimeni”, căci din acestea are  întreaga planetă populată de maşini umane, mai puţin cei care au lăsat vântul să caute singur prin cenuşa propriilor dorinţe de iubire. Când lăsa-vom vântul să caute singur ce mai e de găsit prin cenuşă, abia atunci ne vom fi săturat de tristeţe…iar vântul ştie că numai atunci găseşte ceva în cenuşă… şi găseşte…e însăşi iubirea noastră… şi o răscoleşte, împrăştiind-o cu graţie în rozele sale, la toată creaţia…

Filed under: poezii