Digul
Marea loveste digul pe care in seara aceea
n-am avut curajul sa mergem la capat. Piatra uda
luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenti,
ne puteam prabusi in apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenti. Ca totdeauna. Atat de atenti
inca intr-o zi vom renunta sa ma patrundem pe dig.
Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
si il vom uita in cele din urma,
vom uita c-ntr-o seara eram poate hotarati sa mergem la capat.
Acum chiar daca as merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decat singur. Pot aluneca
sau pot inainta curajos. E totuna.
Si-as vrea sa uit in ce zi ma aflu, in ce an si unde,
sa ascult marea lovindu-se intruna de dig, sa ma intreb
cine sunt, ce varsta am si ce caut aici.
Si de ce m-am oprit in fata acestui dig,
ca si cum l-as cunoaste?
Filed under: poezii
Libertatea de a alege este mereu a noastra.Totul este sa nu fim singuri in momentul deciziei.Mereu ne vom intreba lucruri semnificative pentru existenta.Marele Maestru s-a oprit in fata unui fapt care l-a tulburat intr-o clipa de cugetare.
superba poezia:) nu am cuvinte
Intr-adevar o poezie minunata despre alegeri, intrebari si cugetari.
Libertatea de a renunta este mereu a noastra si mereu preferata celei de a merge pe dig impreuna. Mersul alaturi, pe marginea ascutita a digului ce ne separa de imaginea noastra indreptata spre altii, e mult mai anevoios si riscant. Cere curajul de a infrunta timpul, oamenii si destinul. Prea multi nu il avem si vom prefera sa ne oprim in fata digului fara sa il exploram pana la capayt.
Prin poezia asta imi citesc cel mai frumos moment pe care l-am trait vreodata. Care s-a dus acum.
“Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
si il vom uita in cele din urma,
vom uita c-ntr-o seara eram poate hotarati sa mergem la capat.”.
Asa s-a intamplat. Ne-am multumit sa raman cu amintirile. Iubire de poveste plapanda. Cat esti de mica in lumea asta mare.
@ Adada , intr-adevar putem alege daca sa continuam sau nu. Insa cred ca e nevoie de curaj nu doar pentru a continua, ci si pentru a renunta, pentru a schimba drumul pe care ai pornit, atunci cand iti dai seama ca nu iti mai doresti acel lucru, si asta oricat de aproape ai fi de el.
@ Carmen, “Nu există fericire de care să-ţi aduci aminte fără tristeţe.” spune O. Paler.
Departe de a fi vreun comentariu … doar o impresie lasata citind si recitind ‘Digul’ … nu vi se pare ca mai mult decat frumusetea extraordinara a poeziei, ea a fost scrisa mai ales pentru cei care pasesc pentru prima data pe ‘Dig’? Mergeti pana la capat … nu ezitati sa pasiti pe piatra uda, altfel va veti trezi din nou in fata lui, de data asta singuri, intrebandu-va de ce v-ati oprit in fata acelui dig ca si cum l-ati cunoaste?
Si daca de data aceasta … ne-am opri amandoi in fata lui … ca si cum l-am cunoaste … si poate … ne-am recunoaste? M-ai lua de mana? Sa ma inveti sa … pasesc … mai departe?
@Raluca : ce ai spus e aproape la fel de profund ca si poezia insasi…