“Adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsură”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”” (Convorbiri cu Octavian Paler, Daniel Cristea Enache).

Zilele acestea mi-am adus aminte de aceste cuvintele cand am aflat cu tristete ca parintele Teofil Paraian a plecat la Domnul. Pentru mine, calugarul de la Sambata de Sus este un exemplu de om care a trait iubind “fara masura” si care a provaduit pana in ultima clipa credinta prin iubire si bucurie. In diverse momente ale vietii am descoperit mangaiere in multe din cuvintele din cartiile lui. Limbajul simplu, neprotocolar, realist si totusi plin de adancime sufleteasca, caldura si bun simt, avea darul de a ti-l apropria si de a te face sa-ti deschizi sufletul pentru a-l primi cu dragoste, indiferent de credinta sau de nivelul de cultura teologica.

Vorbind despre iubire, parintele Teofil Paraian spunea: “Iubesti atunci cind primesti pe cineva in suflet, cind ti-l impropriezi, cind ii faci loc in inima ta. Aceasta inseamna sa-l iubesti. Cata vreme il tii in afara de tine, cata vreme il tii departe de tine, cata vreme il respingi sau il impingi pe cineva, cata vreme il marginalizezi pe cineva, cata vreme il ocolesti, nu-l iubesti. Cind il iubesti, il primesti, il faci al tau. Face parte din lumea ta de gand, face parte din inima ta, intra in cuprinsul fiintei tale, intra in componenta ta, face parte din tine insuti. Atunci il iubesti.”

Unul din crezurile si indemnurile parintelui se referea la angajarea nostra in iubire, angajare care sa genereze iubire din partea celor care primesc iubirea noasta, la faptul ca ar trebui sa exista o emulatie in iubire. Dincolo de orice formalism, credinta nostra se manifesta primordial si foarte practic prin capacitatea nostra de a iubi si de a purta de grija aproapelui nostru, omului care se afla langa noi: “Sa nu uitam niciodata de om, de omul de linga noi, mai ales de omul de linga noi, pentru ca omul de linga noi este pus anume ca prin el sa ne inmultim iubirea. Se spune in Pateric - Sfantul Antonie cel Mare are cuvantul acesta - ca: “De la aproapele vine si viata si moartea. Ca daca folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobindim si daca gresim fratelui, lui Hristos gresim”; iar Cuviosul Ioan Colov spunea ca: “Nimeni nu cladeste o casa de la acoperis in jos, ci de la temelie in sus”. Si intrebat fiind ce inseamna acest cuvant a zis: “Temelia este aproapele, ca pe el mai intai sa-l folosesc, pentru ca de el atarna toate poruncile lui Hristos”. Deci indreptarea noastra, inaintarea noastra, depasirea de noi insine este in masura in care relatiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiati ai nostri, sunt bune”.

Pentru mine si probabil pentru multi altii, parintele Teofil si-a implinit dorinta de capetenie de a inmulti binele si bucuria, lucru pentru care ii voi ramane mereu recunoscator. Dumnezeu sa il odihneasca.

Filed under: comentarii si citate