Despre destin, despre trenurile din viata noastra…
“Modul in care un om isi accepta destinul este mai important decat insusi destinul lui”,spunea Wilhem von Humboldt. Asa sa fie oare? Este mai usor sa-l acceptam decat sa-l schimbam? Este mai usor sa stam intr-o gara, asteptand ca trenul pe care-l dorim, sa opreasca pentru noi? …
“Pustiul e o gara parasita despre care nu stiu decat ceea ce vad. Uneori mi se pare ca au trecut foarte multi ani de cand pe peronul prafuit n-a mai coborat nimeni si ca aerul s-a lipit de ziduri ca o rugina stravezie. Alteori, dimpotriva, am impresia ca gara a fost parasita nu cu mult inainte de venirea mea si ca tacerea ascunde o taina.
Pana si numele garii este o sarada. El se reduce la trei litere, albe pe un fond albastru spalacit, scrise pe o firma atarnata deasupra intrarii in sala de asteptare: ERO. Nu se vad goluri lasate de litere cazute. Dupa toate aparentele, numele garii a fost scris de la inceput astfel, incomplet si misterios, ca si cum cineva ar fi vrut sa lase fiecarui calator posibilitatea de a-i da ce nume voia. Intr-o zi, am luat o bucata de creta si m-am jucat incercand sa compun un cuvant adaugand o litera: EROS. EROU. ZERO.
Am si un decalog aici. Eu l-am scris si tot eu l-am atarnat pe peretele salii de asteptare. CUM ridic ochii il vad. Si de fiecare data citesc una din cele zece porunci. De fiecare data una singura, ca sa ma conving s-o urmez.
Iata-le cum suna:
(din :”Viata pe un peron”)
Filed under: comentarii si citate
[…] neuitînd … OCTAVIAN PALER … simplitatea e o trăie-stare pe care am uitat-o … vieţuind … biete pretexte, […]
A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste de faptul ca esti egoist.
“Ce este oare ceea ce aud?
Urletul disperat al singuratatii mele sau doar sunetul mut al golului ce ma inconjoara. Orice ar fi simt cum ma cuprinde din ce in ce mai mult, se dezvolta in mine ca un cancer si ma tem de clipa cand va termina de rumegat tot ceea ce era in mine, cand imi va spulbera orice vis si voi ramane doar o ruina, o dovada ceea ce a(m) fost sau a ceea ce ar fi putut fi. In clipa aia oare va iesi din mine ca un sarpe flamand si gasind tot gol langa mine se va intoarce iar in
mine si imi va digera cenusa ( si eu nu sunt o pasare Phoenix si deci eu nu renasc, eu raman cenusa ) cu mai multa sete si intensitate decat atunci cand m-a facut cenusa. Si eu ce sa fac acum? Acum sau atunci, aici sau acolo, oricum nu are importanta si aici si acolo si acum si atunci tot gol e. Nu imi ramane decat sa gasesc samburele de speranta, lumina de la capatul labirintului in care ma aflu, am si eu nevoie de firul Ariadnei. Si unde sa caut pentru a gasi? In mine? Cred ca da. Trebuie sa fie ceva bun si frumos si in mine. Poate ar trebui sa ma uit in ochii mei si sa caut raspunsul acolo. Dar cum sa ii privesc? Sa ma uit eu la ei sau sa se uite ei la mine
Eu sa imi privesc ochii sau ei sa ma privesca pe mine. Vor sti ei sa vada cine sunt eu? Sau ce sunt? Sa fiu eu om? Sau doar o fiinta? Si daca sunt om, voi trai eu o viata sau ea ma va tari pe mine, voi trai o viata sau voi trai mai multe? Si dupa asta, voi putea
eu oare sa ma uit in verdele ochiilor mei cu mandrie sau ma voi inspaimanta de ceea ce o sa vad eu si ceea ce or sa vada ei.
Si… voi putea eu oare sa accept o fericire care sa nu ma lase sa mangai si sa iubesc sau asta nu e fericire? Ar putea fi caci fericirea e ceea ce urmeaza dupa ce te-ai oprit din cautarea ei. Fericirea e lumina. Lumina din tunel . Nu e lumina pe care o vezi tu. E lumina oarba de langa tine. Lumina se va naste acolo unde te vei aseza tu ostenit de atatea cautari.
Ce e? Nu stamba din nas! Stii ca asa e. Tu nasti lumina. Tu o calauzesti pe ea nu ea pe tine.”
ps:E un text scris de mine seara trecuta. Nu stiu de ce l-am scris. Nu stiu de ce l-am postat aici ca si comentaiul la un alt text care imi place. Cred ca am simtit nevoia sa imi aud ecolul. Toti simtim nevoia asta. Cel putin eu asa cred.
Adevarat graiesti AMINA, fericirea o afli in momentul, imediat urmator renuntarii la a o mai cauta!!! Iar ea inseamna pace interioara.
Asa este,am omis o parte din porunca a noua,Lavinia.
Amina frumos scrii,ne indemni la fericire!,o fericire calda ,placuta…o fericire ce rasare in suflet cand scapam de egoismul din noi,cand iubim din tot sufletul neconditionat,cand ne facem timp sa ne bucuram de un rasarit ,de un apus,de un desen al copilului nostru…cand strangem in noi flori si dor de soare,razele lui luminand adancurile si obligand tristetile sa se evapore si luptand cu norii ca sa nu se mai intoarca…decat ca sa aduca stropii de care avem nevoie ca sa nu ne ofilim…
A fi in armonie cu tine insuti,cu tine asa cum vrei sa fii,sa reusesti sa fii tu insuti,cred ca asta aduce pace interioara si fericire.Dar oare reusim,cat ne dam silinta sa reusim?…
Va multumesc tuturor si va doresc pace interioara si sa fiti asa cum vreti sa fiti!
[…] (din: Octavian PALER – ”Viata pe un peron”), via […]