Peronul
Cele mai ahtiate intrebari dupa un raspuns prompt, in cazul meu, au fost: Ce e viata?sau Care e sensul vietii? La prima intrebare am gasit un raspuns in opera lui Octavian Paler, iar la a doua caut inca un raspuns adecvat si logic.
“ Viata însasi e o stare de tranzit între nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc într-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… altul e necajit ca a ramas în picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, ramân pe peron sa astepte urmatorul tren… Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta în picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren… în cele din urma se vor întâlni toti undeva, într-un desert, unde chiar sinele se transforma în nisip… în loc sa se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calca în picioare, îsi dau ghionturi…” ~Viata pe un peron
Raspunsul la prima intrebare este de o justete incorigibila. Maestrul mi-a relevant un adevar pe care nu il observasem datorita detaliilor pe care le omiteam. Viata…un peron. Cate asemanari intre agitatia peronului si viata fiecarui individ. Eram convins ca fericirea ca veni daca voi prinde un loc cat mai bun la fereastra primului tren dar “intotdeauna iti faci idei exagerate despre ceea ce nu cunosti”(A.Camus). Probabil nu am sesizat insignifianta trenurilor, in care am fost sau voi fi, deoarece pierdeam esentialul. ”Poate ca trebuie sa simti sudoarea mortii ca sa întelegi, într-adevar, cât de frumoasa e o cupola care straluceste. Pe care, altfel, o privesti întrebându-te cât e de veche sau în ce stil e construita. Sau pur si simplu n-o observi deloc.” Spre marea mea fericire nu am simtit acea sudoare a mortii si cred ca de aceea deseori nu observ existenta superbei cupole in care se rasfrang razele soarelui.Incerc sa nu ma imbulzesc, sa astept calm trenul care va veni sau nu, pentru ca si “asteptarea este o meseria pe care o inveti, asa cum pictorul invata sa-si amestece culorile”(viata pe un peron). Dar sa fie chiar egalitate intre cei care sunt la clasa I si cei care mai asteapta un tren? Daca ma gandesc la ultima gara atunci raspunsul nu poate fi decat afirmativ. Totusi, in unele cazuri e mult de mers pana la acea gara, si atunci e posibil ca acesta egalitate sa fie rupta. Diferenta intre cel care a prins un loc la clasa I si cel care sta in picioare? Sa zicem confortul…Acesta diferenta poate foarte usor fi anulata chiar de cel care a reusit sa se prinda de scari in ultima clipa. De ce? Pentru ca el “observa”.
“ Greseala oamenilor a fost ca niciodata nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericirea exista, ea trebuie sa fie inaccesibila sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor.”
Filed under: comentarii si citate
Octavian Paler este de o adancime fantastica si ar fi grozav daca ne-am oprii din alergatura noastra nebuna spre nicaieri si ne-am bucura de o multime de lucruri minunate care ne inconjoarasi care nu ne costa nici un ban dar care ne pot face fericiti!!!
Felicitari, Catalin, pentru articol si multumesc pentru invitatia la cugetare…:-)
Teoretic, stim cu totii care e scopul vietii, chiar daca traversam perioade in care renuntam sa mai aderam la el, dintr-un motiv sau altul. Si mai stim ca cel care are zilele numarate cunoaste mai bine decat mine sau decat tine sensul vietii, la fel cum si asteptarea capata alte conotatii in astfel de situatii…
Detaliile nu cred ca-si mai au rostul, atata timp cat calatoria o parcurgem in doi…
Frumoasă comparaţie, frumoasă expunere!
Bravo, Cătălin!
Maestrul are, asa cum ne-a obisnuit pana acum, si o abordare usor criptica. Desi pare relativ facil de inteles mesajul, e de fapt si de drept ca o ghicitoare, cu raspunsul si cheia la vedere. Si cum se spune ca cele mai bine ascunse lucruri sunt exact la vedere, as zice ca maestrul cocheteaza un pic cu hermeneutica aici.
Consider ca textul are ca si cheie de interpretare fraza: “Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri…”.
Catalin, impresia mea, ca si a maestrului, este ca TRENUL….nu conteaza absolut deloc. Important esti tu si ce alegi sa faci. La fel de bine, maestrul incearca sa ne spuna ca poti sta toata viata pe un peron. Este posibil sa nu te urci in niciun tren. Diferentele intre noi, oamenii, cu siguranta nu sunt corelate cu trenul. De aceea este irelevant locul la fereastra, la clasa I, pe culoar, pe scara…
Trenul este IRELEVANT. Fiecare individ este in schimb important. Paler incearca sa ne spuna ca nici macar drumul pana la punctul in care toti suntem egali nu conteaza(daca nu ma insel in alta exprimare – nu imi amintesc exact sintagma, imi cer scuze dar nu sunt bun la citate – Paler spune ca toti murim la fel….si cred ca la acest punct face referire aici).
Sunt de acord cu ideea pentru si eu cred la fel: conteaza ce ai reusit sa fii, nu ceea ce ai reusit sa faci. Ce faci, are legatura cu peronul, cu trenul, cu locul prins, etc. Sunt mai curand “constante de executie” din mediul exterior, decat lucruri care iti stau la indemana sa le poti influenta. Ceea ce poti influenta este doar propria ta persoana…omul care poti fi.
Tocmai de aceea nu conteaza trenul….sau locul ..sau peronul…nici gara in care te urci…nici cea in care cobori.
Daca nu ma insel…ne nastem singuri..si murim singuri
[...] Paler. Viaţa pe un peron. Mi-e dor de [...]
“Viata pe un peron” ma depaseste. Pentru mine e o carte extrem de grea. Desi va trebui reluata nu stiu daca voi avea taria. M-a coplesit. Asa ca te felicit, Catalin. Gandul ma duce, totusi, la mai accesibilul Minulescu “Noi nu plecam nicaieri, numai trenurile pleaca”.
Se spune ca nu simtim cand ne nastem, nu stim cand murim si uitam sa traim.
Suntem singuri cand ne nastem , la fel cum suntem si cand murim. Sunt evenimente foarte personale si nu le putem trai unii pentru altii.
Poate , pe langa atatea lucruri irelevante, ceea ce conteaza e sa traim mai putin in singuratate. Sa privim mai des in preajma noastra. De multe ori – nu primim darul in ambalajul pe care il dorim .
Golul din sufletele oamenilor este golul lasat de absenta lui Dumnezeu.Omul se simte singur,dar nu stie de ce,nu gaseste o explicatie.Are familie,bani,sanatate..dar ceva ii lipseste..o bucatica din puzzle lipseste..acea bucatica este Dumnezeu.In locul acelei bucatele nu va intra altceva,decat DUMNEZEU.De-a lungul istoriei (de la Geneza incoace)omul s-a departat de Dumnezeu,a incercat sa inlocuiasca bucatica cu altceva..
Pace voua.
Mariana tudoricua, de cele mai multe ori pur si simplu nu vedem acele lucruri frumoase doar alergam si uitam sa privim langa noi pentru a observa adevarate frumuseti, Multumim pentru vizita si te mai asteptam.
Pisicuta, adevarat graiesti
: Detaliile nu cred ca isi mai au rostul, atata timp cat calatoria o parcurgem in doi…E foarte interesant chiar similudinea dintre calatoria cu trenul alaturi de o pers si viata.Calatoria este mult mai usoara,mai placuta,mai relaxanta atat timp cat mergi cu cineva in tren..orele zboara si ai ajuns la destinatie.Calatoria vietii daca este facuta in doi este aproape la fel.Odata l-am intrebat pe un batranel cum a fost viata lui in 2(tipul avea vro 78 de ani) raspunsul lui:”A dracului de scurta ” 
Alin, multumim pentru vizita si multumesc mult pentru aprecieri.
Alex(diletant) sunt totalmente de acord cu faptul ca avem o ghicitoare cu un raspuns si o cheie la vedere.In ce sens crezi ca maestrul cocheteaza cu hermeneutica? Si mie mi se parea reprezentativa fraza :“Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri…”.Sunt partial de acord cu : “conteaza ce ai reusit sa fii, nu ceea ce ai reusit sa faci. “si trebuie sa recunosc ca imi place ideea ca “Ceea ce poti influenta este doar propria ta persoana…omul care poti fi.” Omul care vei fi sau esti e in stransa legatura cu acea irelevanta a trenului,a locului pe care il ocupi in el sau chiar cu pierderea trenului.O corelare a ceea ce ai reusit sa fii si a ceea ce ai reusit sa faci ar insemna o armonie intre mediul exterior si cel intern. De murit e clar ca murim singuri…dar nu am reusit sa imi explic de ce nasterea implica o singuratate…
Magdalea , pe mine” viata pe un peron” ma incanta.Este unul din romenele mele favorite…mi se pare ca maestrul evidentiaza unele simboluri…in special cel al terorii, care poate fi comparat cu unele regimuri totalitate si nu numai
Lavinia…cat de bine ai spus : ‘ De multe ori nu primim darul in ambalajul pe care il dorim .’ si chiar asa e…daca nu e in ambalajul dorit suntem mhniti de acel dar sau il refuzam
Prietenul…sincer m’ar tenta o discutie legata de Dumnezeu dar imi dau seama ca trebuie sa ma abtin deoarece e un subiect asa de vast si asa de discutat incat sunt sigur ca ar aparea multe commenturi cu diferente de opinie
Toate cele bune tuturor.
“In ce sens crezi ca maestrul cocheteaza cu hermeneutica?”
Desi sunt sub o forma relativ moderna, cred ca Paler se joaca un pic cu simbolurile, luand repere vechi de cand lumea si imbracandu-le in straie noi. Si cum incearca sa le si interpreteze, daca plecam de la o definitie sinonima a hermeneuticii ca fiind “stiinta exegezei”, si urmand oarescum firul logic al expunerii…..cred ca putem vorbi un pic si de hermeneutica. Nu mult, ci doar asa cum am spus, cochetand….
Nasterea si moartea sunt fenomene care tin strict de individ. Nu pot fi impartite cu nimeni. Nu poti iesi din pantecele mamei si in timp ce faci asta, sa imparti experienta cu alt om….chiar daca ai un frate/o sora geamana…etc. La fel, nu poti muri cu un alt om alaturi. Cu un alt om poti imparte ultimele clipe ale vietii asa cum o faci si cu primele. Insa nasterea si moartea in sine, sunt stari absolut individuale.
Ms alex pt completari. eu nu prea vedeam o legatura intre cazul nostru si exegeza. Depinde din ce unghi privesti ,cert e ca romanul Viata pe un peron e plin de simboluri la fel ca marea majoritate a operei maestrului.
Vizavi de nastere eu ma gandeam la cazul gemenilor….in cazul asta tind sa cred ca nu mai e o stare absolut individuala…fiind un caz abstract.
Odata cu moartea maestrului am pierdut o somitate. Cuvintele dumnealui vor ramane eterne pentru cei de azi si cei de maine.
Multumim Octavian Paler pentru tot ce ne-ai daruit. Compartimentul din vagonul dumnealui este plin de binecuvantare.
Dupa umila-mi parere, sensul vietii se identifica cu scopul ei. Iar scopul trecerii noastre, adevaratul scop, este dobandirea Duhului Sfant, adica revenirea sufletului la starea sa initiala, cea din momentul Creatiei; sau, pentru cei mai neputinciosi dintre noi, inseamna, macar dobandirea starii de “saracie a Duhului”, aceasta fiind chiar prima scara a fericirii sufletesti.
Pentru ca, sa nu uitam ca, “nimic necurat nu va intra in Imparatia Mea…” zis-a Domnul.
[...] astfel legate urmeaza ordinea impusa de Paler si reusesc sa iti intre in suflet, inca din primele pagini. Pe mine m-au fermecat intamplarile [...]
e fantastica cartea, din prima propozitie ma captat… si ma tinut strong pana in capitolul 28 sau ceva de genu unde era un proces un pic cam tras de coada… apoi in urmatorul capitol a devenit din nou interesant!
Oricum tot respectul!
Cătaline te felicit pentru că încă mai citeşti şi că ai facut un comentariu excelent. Cartea este mai mult decât un şir simplu de cuvinte, este tăcere…