Acum, magia oglinzii e aproape total înlocuită cu magia calculatorului. Substituire care începe să se vadă şi pe la noi şi pe care, cu riscul de a fi socotit retrograd (într-un fel, sunt!), o cred plină de capcane.

Oglinda l-a ajutat pe om să se întrebe cine e, ce rost are pe lume, ce vrea, ce aşteaptă de la alţii. Ecranul calculatorului îl stimulează, din contră, să fugă de sine: în joc sau în depozite interminabile de informaţii.

Pe acest drum, civilizaţia e capabilă să producă un rău cu urmări greu evaluat. Ea poate face atât de tiranică grija de ,,a avea” încât să înăbuşe grija de “a fi”. Îl poate transforma pe om în maniac al tehnologiei, punându-i la dispoziţie mijloace din ce în ce mai sofisticate pentru a alerga mai repede — şi mai comod — spre nicăieri.

Am văzut coperţi splendide de cărţi, între care nu se afla nimic, puse ca atare într-o bibliotecă elegantă, cu geamuri care alunecau pe şine din aluminiu. Şi am întâlnit, în mai multe familii, copii care, la trei, patru ani, se deprind să se joace cu ajutorul calculatorului, fără să mai cunoască bucuria de a bate mingea sau de a hoinări. Asta îi educă să fie singuri.

Mai târziu, nu se vor mira de o realitate care îl frapează acum pe un european ce a trecut Oceanul: nicăieri nu poţi vedea atâţia oameni care mănâncă singuri în public sau care aleargă (fac “jogging”) cu ochii absenţi, fără nici o ţintă, pentru a se goli de o energie nefolositoare, ascultând muzică, aproape toţi, cu ajutorul unor difuzoare minuscule, înfipte ca nişte dopuri în urechi.

Incontestabil, America avansează cu o viteză pe care Europa n-are cum s-o egaleze. Dovadă că laboratoarele americane pregătesc premii Nobel în serie. Ea e, în acelaşi timp, plină de contradicţii.

A creat o industrie alimentară parcă anume pentru încurajarea obezităţii şi o altă industrie pentru combaterea obezităţii, în care moda “fără”, adică “fără colesterol”, “fără grăsimi”, “fără multe calorii”, a ajuns o adevărată obsesie.

Aparent, totul e bine reglat. Sinuciderile, aberaţiile sexuale, nefericirea, plictiseala dispun de ultimele cuceriri ale electronicii. Dacă eşti singur, poţi conversa, folosindu-te de calculator, cu toată lumea. La televiziune, se zâmbeşte chiar şi atunci când e prezentat buletinul meteorologic, de parcă “starea vremii” ar fi o marfă căreia i se face reclamă şi trebuie vândută.

De altfel, nu e de mirare că happy-end-ul a cunoscut o carieră atât de înfloritoare la Hollywood. Americanul simte nevoia să fie asigurat că viaţa e frumoasă şi că binele triumfa, până la urmă, asupra răului.

După gustul american, Hamlet, Anna Karenina sau Romeo şi Julieta ar fi trebuit să aibă alt final. Dar strigătul lui Brennus, “vai de cei învinşi”, intră perfect în aceeaşi mentalitate. Învingătorii au, în America, totdeauna dreptate, oricine ar fi şi indiferent cum şi-au obţinut victoriile. Iar “învinşii”, faliţii, nu mai interesează pe nimeni.

Poate că forţa Americii stă într-o sinteză ciudată, Americanul, am notat undeva, e un barbar supercivilizat. Are vitalitatea barbarului neobosit de istorie şi priceperea de a nu se pierde în subtilităţi. El rezolvă simplu încurcăturile filosofiei în care se complace Europa. Ceea ce e util e bun!
Ceea ce e profitabil e şi mai bun! “

“Aventuri Solitare”

Constat cu nedisimulată tristeţe că acum, nu mai există nici o diferenţă între noi europenii, şi americani. Substituirea magiei oglinzii cu cea a calculatorului, despre care Maestrul spunea că “începe să se vadă şi la noi”, este acum totală, sau aproape totală.

Iar grija de “a fi” dispare încet-încet, şi este înlocuită cu grija de “a avea”. Şi măcar dacă ne-ar umple, şi ne-am sătura odată, dar golul se adânceşte tot mai tare, făcându-ne să devenim tot mai găunoşi, pe măsură ce ajungem să “fim” tot mai “avuţi”.

Filed under: articole