Raţional şi/sau afectiv

Am terminat prin a mă resemna cu faptul că în calitatea mea de om raţional nu mă pot înţelege cu mine în calitatea mea de om afectiv. Ceea ce omul raţional pricepe fragmentar, între anumite limite, viaţa să zicem, omul afectiv e gata să iubească fără rezerve. Cei doi sunt legaţi unul de altul ca doi fraţi siamezi. Nu se pot despărţi în aceeaşi măsură în care nu se pot înţelege. Cel mult se pot tolera. Omul raţional îi tolerează omului afectiv inexplicabila lui lăcomie. Omul afectiv îi tolerează omului raţional grimasa sceptică. Poate că existenţa „celuilalt” este pentru fiecare un preţ ce trebuie plătit echilibrului. Îmi răscumpăr tristeţile cu o mare nevoie de a iubi, şi îmi plătesc faptul că sunt deschis spre orice bucurie posibilă cu amărăciunea că nu mă pot opri la atât.

(Rugaţi-vă să nu vă crească aripi)

Am bănuiala aproape de certitudine că de ar fi oamenii întrebaţi cum se consideră, cum se văd ei pe ei, raţionali sau afectivi, majoritatea va răspunde foarte repede şi plină de mîndrie, Raţional! Uneori, dacă se insită, la o a doua introspecţie ar răspunde şoptit, Afectiv…. şi afectiv… Nici unul nu şi-ar asuma sentimentele pe deplin ca trăsătură definitorie şi exhaustivă, nimeni nu ar avea îndrăzneala de a renunţa la „aspectul” său raţional, aidoma unei monezi ce implicit are două feţe şi o suprafaţă circumferenţială, mai mult ori mai puţin lată, ce induce grosimea.

existenţa „celuilalt” este pentru fiecare un preţ ce trebuie plătit echilibrului.

Dar echilibrul nu înseamnă neapărat jumate-jumate, cincizeci-cincizeci la sută… Atîta vreme cît balanţa nu moare, nu ajunge jos cu nici un taler, afectivul poate deţine cea mai mare parte, ori invers, cele două feţe coexistă aidoma unghiurilor reflexe din geometrie.

Echilibru?

Rostul balanţei stă în a se înclina.

Adic-a balansa.

Încolo

şi încoace,

apoi din nou încolo,

fără s-ajungă drept.

Să vrea,

să fugă,

să plîngă şi să spere,

să-ncline

şi să nu mai vrea.

Să se întrebe.

Pentru că altfel,

nu s-ar mai numi

balanţă,

ci echilibru.

Să moară.

Am pus simbolul în titlul poemului ca interogaţie, las mecanica să studieze echilibrul stabil, cel instabil şi neechilibrul. Totul este în care parte ne aflăm, niciodată doar într-una şi nici nu cred că alegem noi unde anume, într-un anume moment, ori viaţa întreagă, totul ni se întîmplă pur şi simplu.

Poate că mă aflu mereu în altă parte decât s-ar cuveni.

(Rugaţi-vă să nu vă crească aripi)

de mirella

4 Responses to “Raţional şi/sau afectiv”

  1. nu vreau sa pun la indoiala ratiunea balantei maestrului, dar -pentru ca suntem in Vinerea Mare, pun o intrebare: ce fel de echilibru este acela, ca Dumnezeu a ales sa moara si inca mai moare pentru pacatele noastre, iar noi il mancam si bem? ce fel de echilibru este acela? eu continui sa cred ca nu la echilibrul asta suntem chemati, ci la dezechilibru! fiindca nu poate exista nici un echilibru cand Dumnezeu iti trimite Iubirea lui, iar tu ajungi sa-i iubesti si pe cei care te iubesc, si pe cei care nu te iubesc, in egala masura.

  2. Nu e niciodata nici un echilibru… tocmai asta scriam iar Maestrul stia… este doar balanta…

  3. nimeni nu moare pentru greselile noastre.. sintem doar noi si karma noastra… noi platim.. doar noi…

  4. Namasté

Leave a Reply