“Nu ştiu dacă pictorii frumoşi, cum a fost, se pare, Dante Gabriel Rossetti, s-au gândit vreodată la Narcis, făcându-şi autoportretul. Ceea ce ştiu e că întreg procesul intentat lui Narcis are la bază o lacună de lectură.Narcis este,cred,cel mai calomniat personaj din mitologie.Lumea s-a obisniut sa vada in el un fel de Paris vicios care,in loc sa provoace un scandal de proportiile razboiului troian,s-a aplecat deasupra unei fantani si sa indragostit, sarmanul, de el insusi. Drept care a sfarsit rau si nimeni nu l-a plans. De pe mormantul lui Nero n-au lipsit multa vreme florile proaspete, in timp ce pe mormantul nefericitului Narcis a ramas solitara narcisa inflorita din sangele sau. Asta e lumea in care traim!” -Un muzeu în labirint
Deseori m-am intrebat de ce sintagma “esti narcisist(a) “, atat de des utilizata, este privita cu o negativitate debordanta. Acest antigmatism de care suferim, referitor la acest caz, se datoreaza grecilor care l-au condamnat pe Narcis, in ciuda legendei care releva un alt adevar, pentru ca ”omul grec nu se vroia prea singlular; el nu vroia sa sape o prapastie intre sine si zei”. De ce se facea vinovat? Pentru ca a fost condamnat de Nemesis? Pentru ca era un misogin si a refuzat’o pe Echo, ca pe toate nimfele si tinerele fete ? Pentru ca dispretuia dragostea, desi era iubit ?
Ar fi o infamie sa il faci vinovat de ceva pe sarmanul om care nu a facut altceva decat sa indeplineasca o condamnare la moarte. Acesta pedeapsa are un fond nejustificat pentru ca zeii socoteau “probabil, misoginismul o vina de neiertat, o aberatie ce punea in pericol echilibrul lumii”. Misoginismul sau se datoreaza, probabil, lipsei persoanei iubite pe care el nu a avut sansa de a o intalni. Atunci poate fi el condamnat pentru o nefericire? nefericire datoarata bineinteles inexistentei iubirii.
Pot fi acuzat de narcisism pentru ca incerc ridicarea cortinei? O, se prea poate deoarece “oricine ar fi sarit in apararea frumosului sinucigas, incercand sa restabileasca adevarul, se putea trezi in situatia delicate de a fi invinuit de narcisism, ceea ce, intr’o atmosfera saturate de prejudecati, suna ca o acuzatie grava”. Prefer sa risc acest salt mic in apararea acestui adevar.
De asemenea unii pot sa afirme ca iubirea de sine ar avea un aspect idolatru. Diferenta dintre iubirea de sine si adorare sau idolatrie poate fi pusa in evidnta printr-o intrebare: cati dintre cei care se iubesc in exces, care se idolatrizeaza ar fi capabili de o sinucidere ? Cred ca absolut nici unul. Sinuciderea a fost esecul cunoasterii de sine, finalul  osandei la care l-au supus zeii.
“Interesul pentru sine e reproşat pe toate tonurile, de parcă lumea ar fi populată exclusiv cu oameni care se ruşinează să se uite în oglindă, care îi iubesc numai pe alţii, îi admiră numai pe alţii şi au despre ei înşişi o părere execrabilă”. Oare avem toti aceeasi parere?

Filed under: comentarii si citate