Iubirea pe care o cauti
Poate că, pentru a-şi regăsi dragostea de viaţă, când o pierd sau se uzează, oamenii sunt siliţi uneori să străbată un coşmar. Dacă au norocul să iasă din el nemutilaţi, pot spera din nou.
Viaţa pe un peron
“Cosmar”, “nemutilati”…Orice cosmar iti mutileaza sufletul, cel putin in timpul cosmarului. Fiindca in negura care te impresoara, instinctul este ascutit la maximum, iar sufletul , care este constiinta, este condus de instinctul de supravietuire in mod abuziv. In acest caz, sufletul nu poate sa ramana nemutilat, nu are cum.
Esential este crestinismul in acest caz, fiindca crestinul, prin intoarcere la Hristos, primeste puterea de a se ridica. Ne ridicam prin Iubirea Lui, nu prin puterea sufletului nostru care intotdeauna iese mutilat dintr-un cosmar. Numai Iubirea iti reda speranta.
“Tu nu m-ai cauta, daca nu m-ai fi gasit deja” zicea Pascal. Mi se pare un paradox ca oamenii cauta neincetat iubirea, odata ce, reusind sa iasa dintr-un cosmar, au gasit-o deja. Ar putea parea ca iubirea nu este totuna cu dragostea de viata, dar dupa mine, este unul si acelasi lucru. Bineinteles ca raportandu-ne numai la noi insine, fiindca cerand-o de la altcineva, daca nu o are, sau nu stie ca o are, s-ar putea sa cadem intr-un cosmar si mai mare, dar iluzoriu, fiindca ceea ce voiam, aveam deja. Cum ai putea, bogat fiind, sa incepi sa cersesti? De unde rasare aceasta lipsa?
Filed under: comentarii si citate
Din singuratate (mai ales cea amagita) si din incercarea continua de-a ne forta dorintele.
Numai singuratatea ne aduce fata in fata cu Dumnezeu, si cu noi insine. Dar, asa cum spune si Gurdjieff, “Un om va face orice ca sa evite sa se confrunte cu propriul suflet”. Cu cat cineva va suferi mai mult din cauza singuratatii, cu atat va ramane mai singur, si va fi fortat sa se cunoasca pe el insusi. Dupa asta, nu va mai fi singur niciodata, ba dimpotriva, va cauta singuratatea, ca pe o sursa de energie din care isi poate incarca bateriile.
De acord
… dar drumul pana acolo va fi cel mai mare chin … iar rezultatul … un om puternic … pe care doar un om la fel de puternic l-ar putea accepta si intelege (si probabil ca toti ne dorim omul asta).
In vremurile noastre autocunaosterea si intelegerea propriilor reactii si dorinte se pot transforma in autoizolare … cred …sau acceptarea mult mai usoara a defectelor celorlalti. Nu stiu, nu mi-am dat inca seama
Eu mi-am dat seama. E o oscilare continua intre autoizolare si acceptarea defectelor celorlalti. Cand suferi, tinzi sa te autoizolezi. Cand lasi ca ceea ce s-a intamplat sa moara, sa se duca cu noaptea (vorba asta e adevarata) accepti defectele celorlalti si continui. Sa traiesti. Pana la urma, autoizolarea nu este o solutie, si nu este nici solutia de a ajunge sa iubesti neconditionat. Fiindca la asta trebuie ajuns. La iubire neconditionata, si neconditionabila.
Parerea mea e sa nu cauti iubirea..ea vine oricum…::X:X:X..si atunci knd te gaseste ea pe tine e asa frumoasa:X:X:X inkt te indragostesti pe loc