“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”
În anumite perioade mai puţin fericite ale vieţii mele mi-am pus întrebarea ce ne facem dacă ne urâm pe noi înşine? Înlocuind verbul, dintr-o dată porunca biblică dobândeşte o valenţă care ar trebui să ne sperie… Fiind cuprinsi de ură şi dispreţ faţă de propria persoană, am putea oare să ii iubim pe cei de lângă noi ? Aş înclina să cred că nu. Vom fi mereu tentaţi să îl judecăm pe aproapele nostru prin prisma propriilor noastre defecte, îi vom cere inconştient să fie perfect pentru că noi nu suntem şi nu ne considerăm demni de iubire. Iar cum nimeni nu e perfect, nu vom fi capabili nici să iubim. “Probabil adevărata nefericire nu e să nu fii iubit, ci să nu poti iubi” (Caminante). Pe de altă parte, iubirea de sine ridicată la rangul de egocentrism ne va duce şi mai repede la acelaşi rezultat. Ne vom indrăgi prea mult ca să mai aibă loc altcineva în sufletul nostru. Vom trăi golul, cu ideea plinătăţii.
De aceea, aş spune că pentru a putea iubi, avem nevoie uneori să ne contemplăm deşertăciunea interioară, este un pas necesar, cu condiţia să învăţăm din această experienţă şi să nu ne lăsăm înghiţiţi de ea. “Pustiul m-a făcut să înţeleg că nu sunt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni” (Viaţa pe un peron). Dacă ajungem în acest punct, vor fi momente când ne vom simţi foarte vulnerabili şi vom resimţii dureros de acut absenţa iubirii în viaţa noastră. Vom căuta aproape disperaţi însă mai mult să cerem în loc să oferim, iar lucrurile s-ar putea lăsa aşteptate: “Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi” (Viaţa pe un peron).
Nu va fi insă momentul cel mai propice pentru aşteptare. Vom simţi poate nevoia mai mult decât oricând de anumiţi “seducători” care să ne ridice din golul interior şi să ne iubească necondiţionat, pentru a putea începe să ne iubim pe noi înşine şi pe cei din jurul nostru. “Cred că dragostea ne ridică în propriii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti” (Autoportet într-o oglindă spartă). Poate vom avea norocul să existe aceşti “seducători” sau poate că nu…
Foarte uşor vom fi tentaţi să închidem din nou fereastra la primul eşec şi vom putea să ne găsim în mod facil zeci de motive care să ne îndreptăţească să facem acest lucru. Vom crede că ne autoprotejam, dar nu vom reuşi decât să îndepărtăm toate lucrurile frumoase din viaţa noastră şi să nu le facem loc la cele care poate ne caută, dar noi nu suntem pregătiţi să le vedem: “Sunt drumuri ce ne caută demult. Şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi. În căutarea lor pe alte drumuri ” (O.Paler – Definiţia nenorocului). Sunt convins că dacă nu ne răcim sufletul şi îl păstrăm deschis, aceste lucruri vor veni într-o formă sau alta, poate nu neapărat în cea în care ne aşteptăm: „Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric” (Scrisori imaginare).
După un proces de introspecţie interioară, cred că omul trebuie să îşi înţeleagă, să-şi accepte şi să-şi ierte mai întâi propriile neputinţe şi limite pentru a fi capabil să poată să îl iubească pe cel de lângă el fără să încerce să îl judece. Şi atunci va putea nu numai să ceară, ci să şi ofere mai întâi, chiar dacă poate se simte secătuit şi crede că nu mai poate sau nu mai are ce oferi “Dăruind lumina pe care nu o ai, o vei dobândi şi tu” (N. Steinhardt – Dăruind vei dobândi). Abia atunci cred ca vom fi pregătiţi să înţelegem şi să primim în noi cel mai important adevăr, indiferent de forma pe care o va îmbrăca el: “Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu” (Convorbiri cu Octavian Paler).
“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi“ poate părea o iluzie care stârneşte de multe ori ironii sau zâmbete, dar eu cred în puterea acestor cuvinte. Pentru că, aşa cum spune Octavian Paler “A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi” (Scrisori imaginare). Mai mult ca sigur că nu ne vom putea ridica la înălţimea lor decât de putine ori… Totuşi, mai cred că de cele mai multe ori complicăm lucrurile, renunţăm din start pentru că ni se pare o utopie irealizabila şi uitam că poate fi îndeplinită cu paşi mici, la îndemâna fiecăruia dintre noi: “Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet. Este darul pe care-l oferiţi aproapelui, este darul pe care-l oferiţi întregului Univers!”.
Filed under: comentarii si citate
Mi se intampla rar . Am ramas fara cuvinte.
Splendid articol, aproape exhaustiv, as indrazni…
Clar ca daca nu ne putem iubi pe noi insine, nu putem darui iubire mai departe. Si totalmente logic. Exista o lege a atractiei… si feed-backul sau.
“Sunt drumuri ce ne caută demult.” …Karma…
“Si-ajung la noi cand noi suntem plecati.” …Karma…
” În cautarea lor pe alte drumuri.” …Din nou, aceeasi Karma…
“Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face soarele niciodata: sa lumineze in intuneric”
Asta e o afirmatie pe care un om simplu, marunt, asa cum sint eu, o considera geniala… Dar cred ca si cei care au IQ-ul mult peste medie gindesc la fel. Ori ar trebui…
Alex,
citindu-te, inteleg pentru a mia oara ca nimic nu se petrece intamplator si ca energia intretinuta de noi pe acest site te-a “chemat”.
Duminica de Florii minunata !
@Lavinia
Multumesc pentru compliment, Lavinia
! Cu toate ca trebuie sa recunosc, cuvintele tale mi-au lipsit un pic; comentariile tale m-au incantat si m-au bucurat de fiecare data.
@mirella
Multumesc frumos pentru aprecieri, Mirella
. Tema este insa atat de generoasa incat cu greu cred ca ar putea fi un articol exhaustiv.
Da, sunt de acord cu tine. Cartile lui Octavian Paler sunt pline de cuvinte si afirmatii geniale care au darul sa miste in sufletul nostru lucruri care poate de multe ori am si uitat ca exista. Ca sa il citez pe Daniel Cristea-Enache “Aproape fiecare propozitie scrisa ori rostita de Octavian Paler se intiparea in memorie si in constiinta, facandu-te sa gandesti si sa-ti pui intrebari”. Cea pe care ai evidentiat-o tu este si una din preferatele mele.
@Gabi
Asa, e Gabi
. Nimic nu e intamplator. Energia intretinuta de voi pe acest site, precum si cuvintele lui Paler m-au ajutat si pe mine sa gasesc niste “drumuri care ma cauta demult” . A fost o duminica de Florii frumoasa, care a continuat cu o seara si mai frumoasa, dupa ce am primit caldura din comentatiile voastre. Multumesc 
!
Alex,
Cred ca multi dintre noi au uitat sa mai asculte, fiecare dorind sa-si faca ascultat glasul mai presus decat al celorlalti. Acum nu am sa caut nici un motiv pentru asta. Ma bucur ca am gasit in tine un bun ascultator , daca nu cu auzul , atunci cel putin cu o parte din inima.
Si am ramas fara cuvinte pentru simplul motiv ca mi-au trecut prin minte o multime de ganduri.
Cum ar fi ca pustiul doare – mai ales atunci cand , in ciuda semnificatiei de multime vida, esti inconjurat de alti semeni . Pe care se presupune ca-i iubesti asa ca pe tine insuti . Si culmea este ca ceea ce ar trebui sa distruga pustiul (multimea, sentimentul) ii confera putere de nimicire si mai mare .
Cum ar fi ca drumurile ne cauta , ca noi le cautam. Si mi-am imaginat zbuciumul fiecaruia de a asigura certitudinea si valabilitatea unei decizii la rascruce de drumuri , fie ea personala, fie ea profesionala. Daca e bine, daca e rau , daca suntem suficienti de pregatiti, daca… Multe intrebari, putine raspunsuri. Sau poate ca formularea intrebarilor nu este prea buna.
Sigur ca o lumanare va lumina intunericul. Sigur ca soarele nu o poate face. Soarele il nimiceste, il alunga – cel putin pentru perioada unei zile. Nu pot exista in acelasi timp dar nici nu pot exista unul fara celalalt.
Cu un zambet poti saruta un suflet. Poti sa aduci in inima cuiva lumina unei lumanari in intuneric sau poti sa-i aduci intreaga stralucire a soarelui.
In alta dezordine de idei, e uimitor cat de mult poate schimba semnificatia un simplu semn de punctuatie sau un simplu verb. Poate valentele religioase ale dictonului in cauza i-au facut pe unii sa nu lovesca cu pumnul. Hommo hominis lupus est . Trebuia cumva rezolvata situatia la nivel social – poate ca oamenii aveau nevoie de o regula ca sa invete sa se apropie unul de celalalt. Experienta individuala e cu totul altceva. Necesita un anumit grad de evolutie spirituala – atat iubirea, cat si ura.
Astept sa mai imi povestesti ceva. Orice.
Si inca ceva – argumentatia ta este impecabila.
Lavinia, multumesc ca ai revenit si iti multumesc pentru cuvintele frumoase:). M-au impresionat si ma bucur ca rezonezi la ceea ce am scris. Ce pot sa spun? Adevarul este ca si tu ma lasi fara cuvinte de cele mai multe ori… cel putin in prima faza
Mutime vida – un termen matematic care poate exprima foarte plastic singuratatea chiar si in prezenta altora. Inteleg foarte bine ceea ce spui si cat de apasatoare poate fi uneori senzatia. Ceea ce incerc eu sa imi spun este ca exista o singura si unica multime vida, si anume cea din noi : „Nu există pustiu; ci doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim” (Viata pe un peron).
Imi este cunoscut zbuciumul celor aflati la rascruce de drumuri… pentru ca si eu ma aflu la una sau poate chiar la mai multe. Si ma tem ca, indiferent de directia luata, nu prea exista raspunsuri care sa iti confirme in mod clar certitudini sau valabilitatea drumului. Dar, poate ca asta si trebuie sa intelegem, si anume ca nu trebuie sa intelegem totul “Priveste deci, fara pretentia de a pricepe totul. Enigma se dezvaluie numai atat cat vrea ea. “ (Caminante). Sau poate, cum ai spus tu, trebuie mai intai sa invatam sa punem intrebarile potrivite…
Cu un zambet poti saruta un suflet… mi-a placut extrem de mult expresia aceasta pe care ai folosit-o. Contine in 7 cuvinte toata caldura pe care incercam sa o transmit la finalul textul pe care l-am scris.
Nu e pacat, Ca sa se lepede, Clipa cea repede, Ce ni s-a dat? (Eminescu)
[...] crestinism si alte religii, hipioti, filme hollywoodiene categorie C cu happy-end, filozofia ieftina si populista a lui Octavian Paler [...]
Altruismul e un mit.
Filozofiile lui Paler sunt frumos spuse, dar absolut false.
Am dat din intamplare (cel putin aparent) de pagina aceasta si citind articolul + comentariile am trait cateva clipe minunate, am simtit emotii grozave, am constatat din nou ce putere pot avea cuvintele simple.
Alex & Lavinia, va felicit, ma bucur ca am avut ocazia sa simt o farama din caldura cuvintelor voastre.
Multumesc!
Mihai, multumim pentru comentariu si aprecieri. Ma bucur ca, la doi ani de la postare, acest text+comentariile pot trezi inca emotii vii si ca sunt persoane care rezoneaza la cuvintele din el. Te mai asteptam.
Frumos articol!!!