Elegie
„Mai bine sa umplem cu flori
toate craterele vulcanilor,
sa uitam mortii neingropati
si vantul sa cante singur
ce mai e de gasit prin cenusa,
mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,
sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,
mai bine sa fixam sarbatorile
in zile fara memorie,
mai bine sa ducem ucigasilor crini
si sa-i declaram inocenti,
mai bine sa convingem fantomele
sa ne lase in pace,
sa ne ducem departe de ranile lor
si cat mai discret,
sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,
inainte de a spune ca toate acestea-s firesti.”
Este un poem extraordinar de frumos si o invitatie la liniste, la firesc, la iesirea din suferinta.
Suferinta si fericirea arata exact la fel in planul trairii; starea de bine, insa, nu ne ofera nimic spectaculos. Nu ne transporta peste pragul critic al experientelor interioare si, ca urmare, ea apare in trairea noastra ca o stire obisnuita despre vreme. Noi insa, adoram spectaculosul la nivel psihologic. El ne energizeaza prin surpriza iar surpriza lucreaza in corpul nostru prin suplimentarea nivelului de adrenalina, a cortizonului ori a endorfinelor. Daca ne permitem sa suferim prea mult ori gasim continuu cauze de suferinta, fie in ceilalti, fie in noi insine, poate fi pentru ca suferinta ne energizeaza si ne da sentimentul profund (dar neconstientizat) ca traim fericirea.
Exista un paradox atunci cand la nivel constient suntem nefericiti, dar in adancurile fiintei noastre este ca si cum am fi fericiti. Paradoxul dispare in structurile cele mai profunde ale materiei sau in structurile cele mai profunde ale energiei. Numai cand putem fi constienti de faptul ca ne energizeaza suferinta, putem alege sa ne simtim mai bine, indiferent ce aleg cei din jurul nostru. Caci „legea naturii” ne arata cum ne gasim si in cei din jur motivatii pentru a ne justifica propria suferinta.
Filed under: comentarii si citate, poezii
oamenii de valoare dispar.ce vine in locul lor ,banul naste monstrii ,un nou razboi mondial bate la usa ,doar asa poate vor venii din nou geniile devotate oamenilor simpli, binenteles nimeni nu crede asta dar speranta moare ultima .
sincer azi am aflat de acest om[am doar 14 ani:)]l-am vazut pe tatal meu cautand cateva informatii si asa l-am descoperit.
iubesc literatura,in special arta,iar acest om mi se pare cu totul deosebit.creatiile sale sunt pline de adevar si inspiratie.imi pare rau ca nu am aflat de el mai devreme.:-<
De fapt eu tot prima data aud de acest poet (desi am 15 ^^’) ,dar mi-a placut mult poezia sa si chiar parca m-a facut sa intru intr-o stare de calmitate…
Ce bine ar fi sa putem pleca departe….departe de ranile noastre, insa din nefericire asta e una din imposibilitatile vietii umane.
Regret disparitia d-lui Paler si la fel de mult regret aparitia unor neaveniti, in ale scrisului romanesc.
m-=am pierdut si eu prin anii 2000 in itzele melancoliilor domnului Paler.am ezitat sa-i scriu la timp si am ramas repetent la lectia aceea,ceea ce nu facem la timp ramane nefacut pentru totdeauna.
Sorin
scrie-i acum !
Niciodata nu e tarziu. Scrie aici unde memoria Domniei Sale e vie !
E ciudat ca atunci cand suferim sa ne dorim sa plecam undeva departe, ne pare rau ca nu am facut anumite lucruri la timpul lor , ne pare rau ca nu am spus sau scris doua vorbe unui om atunci cand sa ivit ocazia … dar ce e timpul ? se spune ca e infinit si continuu si totusi ne umplem viata cu regretele neindraznirii noastre si uitam ca timpul e continuu si e infinit , deci ce nu am facut ieri putem sa facem azi si va fi bine facut caci e acelasi timp ..continu care nu se sfarseste niciodata .
[...] Elegie [...]