” Intr-o noapte mi s-a spus limpede… Rataceam de mai multa vreme prin labirint si, in sfarsit, am zarit o lumina licarind undeva in capatul galeriei prin care abia imi mai taram picioarele. Pe masura ce ma apropiam, lumina devenea din ce in ce mai puternica. Dar, dupa cativa pasi am ramas naucit. Lumina aceea era a unui rug. Un rug singur, ca un monstru, asteptand. M-am intors repede inapoi, cand o voce batjocoritoare a tasnit din mastile asezate pe zidurile grosolane :  ”Ratacesti  in zadar, Galilei. Singurul lucru adevarat din poveste e Minotaurul. Nu vei gasi nici o iesire de aici si in cele din urma vei fi devorat de rug. Dar mai intai trebuie sa pierzi orice speranta. Acesta e rostul labirintului : sa te faca sa deznadajduiesti, dupa care rugul nu mai e decat o simpla formalitate.” “Si cat voi rataci?” am strigat. “Asta depinde de tine, Galilei, mi-a raspuns vocea. Ti-am spus, rugul nu poate devora decat oameni fara speranta. Nimeni nu te poate ajuta daca inima ta se incapataneaza sa spere. Cand vei simti ca nu-ti mai amintesti de nimic si nu te mai intereseaza nimic, atunci vei fi in sfarsit pregatit pentru rug.” “~ Apararea lui Galilei

As gresi daca as face o asemanare a omului cu minotaurul? Suntem noi prinsi intr-un labirint? Posibil. Credem ca am iesit din labirint dar deseori ne pacalim si, trebuie sa recunoastem , ne place iluzia acesta. Daca ramnem in acelasi invechit labirint, speram, si iar speram pentru ca inima se pricepe perfect sa viseze. E bine? E rau? Atat timp cat exista speranta nu suntem devorati de rugurile viclene.

Un weekend placut!

Filed under: comentarii si citate