Reactionarul.I

Se pare ca inca de pe vremea lui Caragiale cuvantul “reactionar” era compromis. Amintiti-va cum ii explica Efimitei conul Leonida ca in republica “nu mai plateste niminea bir”, ca “fiestecare cetatean ia cate o leafa buna pe luna” si, pe deasupra, s-ar face si “lege de muraturi”, conform careia “nimini sa nu aiba drept sa-si plateasca datoriile”. Cand Efimita intreaba, crucindu-se, “daca-i asa, de ce nu se face mai curand republica, soro?”, Leonida o lamureste ferm: “Hei! te lasa reactionarii, domnule? Fireste, nu le vine lor la socoteala sa nu mai plateasca niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai manca ei lefurile cu lingura?”

Cum stim, pe vremea lui Caragiale pericolul maxim care-i pandea pe “reactionari” era ridicolul. Sau oprobiul ca se opuneau unei “legi de muraturi”. Mai tarziu, istoria nu s-a multumit cu atat. Trebuia sa stai cu o valijoara pregatita, asteptand, noaptea, zgomotul unei masini care se oprea in fata casei pentru a te duce la puscarie. Cuvantul s-a incarcat atunci de o semnificatie ideologica sinistra care le da fiori reci si unora azi. Ma intreb: cati romani s-ar multumi sa zambeasca daca i-ar socoti cineva “reactionari”? Si chiar daca nu trezeste amintiri neplacute, cuvantul e , oricum departe de a fi luat ca un compliment. Daca esti “reactionar”, esti “un invechit“, un fel de deseu al istoriei, incapabil sa vada ca lumea “se misca”, “progreseaza”, nu bate pasul pe loc.” ~ Convorbiri cu Octavian Paler

Sursa foto:www.jurnalul.ro

One Response to “Reactionarul.I”

  1. Noroc ca azi nu prea se mai foloseste termenul pe scara larga. A fost inlocuit cu “Nita contra”, care oricum e mai vesel .

Leave a Reply