“Fiesta şi singurătate. Şarpele şi aripa. Metafizică amestecată cu mâl. Tristeţe amestecată cu ironie. Ploile căzute din ceruri arse de febră. Sfinţi apreciaţi numai dacă şi ei sunt serviabili. Oraşe în care zgomotul e o altfel de tăcere şi câmpii în care liniştea e asurzitoare. Scindarea Mexicului a încept să mă persecute şi am început s-o caut peste tot.

Poate că Mexicul nu e aşa şi l-am vazut astfel pentru că eu sunt un personaj scindat. Sau este şi m-am apropiat de el tocmai pentru că îmi seamănă foarte mult.

Mama şi tatăl meu erau naturi deosebite. Probabil, eu am luat de la fiecare jumătate şi, astfel, am descoperit în mine un ciudat amestec, alcătuit din jumătate noapte şi jumătate zi. Pot vorbi liniştit, în cunoştiinţă de cauză, despre “tristeţe însorită” sau despre “lumină amară”. Pentru mine nu sunt nişte paradoxuri. Am o imagine rudimentară despre fericire, dar în cele mai adânci tristeţi am găsit şi motive de recunoştiinţă. Am fost, în acelaşi timp, zgârcit şi generos, gălăgios şi tăcut. Am declarat că sunt anticălător şi am scris cărţi despre călătorie. N-am avut nimic complet, dar am fost ferit de sărăcia totală. Unora le-am putut părea un om cu voinţă, dar numai eu ştiu câte hotărâri am amânat pentru alte scadenţe, până ce am reuşit să le uit. Am iubit, dar tocmai înlăuntrul iubirilor mele m-am lovit de singurătate. N-am ştiut niciodată să renunţ şi, pe de altă parte, nu m-am priceput să îndrăznesc fără să fiu impulsiv. Am visat excesul şi am trăit măsurat. Iată ce e echilibrul meu. Mă frământă vinovăţiile, dar niciodată n-am fost în stare să le detest până la capăt. Şi cunosc bine motivele pentru care am fost singur, cât şi pe cele pentru care am avut nevoie de dragoste şi de prietenie. Cine citeşte atent ceea ce am scris va observa că nici măcar n-am minţit, încercând să par altceva decât ceea ce sunt. Cum s-ar zice, am trăit mereu la o răscruce. Şi chiar în cărţile mele am făcut acelaşi lucru. Am privit în acelaşi timp spre poezie şi spre proză. N-am fost capabil de opţiuni limpezi. E, bineînteles, incomfortabil să trăieşti astfel, dar n-am ce face. Nu mă pot vedea pe un singur talger al balanţei. Şi dacă trebuie să-mi reproşez o vină, ştiu de unde vine reproşul. De la cealaltă jumătate a mea.” (Caminante)

Filed under: comentarii si citate