Zgomotul sticlei…
“Probabil, fiecare fiinţă are temperatura ei la care moare. Sub care nu mai rezistă. Temperatura la care moare omul e mult mai coborîtă decît a şopîrlelor, dar există o limită dincolo de care ceea ce trăieşte el este mai degrabă tăcerea dintre zgomotele sticlei de coca-cola. Pentru că, din păcate, omul este destul de des o mangustă imperfectă.” ~ Viata pe un peron
Ar trebui sa imi fie rusine de faptul ca nu stiu la ce temperatura moare omul… si abia acum imi dau seama de gramajul “fazanului” din interior. “Fazan” care devine din ce in ce mai mare. Poate omul intr-o viata sa cunoasca toate necunoscutele care il imprejmuiesc ? Daca cineva te stimeaza si iti zice ca esti cult, il crezi? Ma indoiesc. Stii de ce? Pt ca aici intervine sistemul de referinta, iar el e situat sus, sus de tot (asta in cazurile normale), iar cu cat studiezi mai mult cu atat iti dai seama ca esti un adevart bufon intr-o lume a cunostintelor care te depasesc, stiinte sau cunostinte, depinde cum vrei sa le numesti, pe care poate nu le vei depasi niciodata, sau le vei atinge doar partial (atingerea, sau depasirea cunostitelor tine, cred, de varsta la care incepi “ascensiunea” ). O fi bine, o fi rau ? Stiu doar ca omul tinde spre a fi o mangusta perfecta, nu imperfecta, chiar daca nu realizeaza acest lucru. Una dintre multiplele intrebari e.. cand va constientiza importanta unei manguste razboinice intr-o societate ca a noastra? Acesta constientizare poate fi echivalenta cu arta nedesavarsita: “Nu prea văd ce rost ar mai avea arta într-o lume care ar fi desăvârşită şi nu şi-ar mai dori nimic. Vechiul errare humanum est ar putea fi înţeles şi altfel. Că desăvârşirea ucide omenescul şi eşuează în divin. Stinge speranţa. Ce să mai spere un zeu? Poate cel mult să reajungă om.” (Polemici cordiale)
Ma intreb cum ar arata un rai cu oameni desavarsiti? Oare s-ar plictisi de prea multa perfectiune? Pare distractiv dar e foarte posibil ca un astfel de rai sa devina plictisitor… e nevoie si de ceva imperfect ca lucrurile sa fie perfecte… tocmai de aceea nu vedem raiul din jurul nostru pentru ca refuzam imperfectul si vrem doar imposibilul, dar “imposibilul este un cuvant care se gaseste doar in dictionarul prostilor” (Napoleon Bonaparte). Sa fie asa? Cert e ca trebuie sa tindem spre un imposibil interior greu de atins , spre imposibilul unui popor care se confrunta cu mari greutati , pentru ca doar asa urmasii nostrii vor fi mandrii de noi.
“Fiecare viseaza necunoscutul si imposibilul in felul sau”(V Hugo)
Filed under: comentarii si citate
Dupa parerea mea, tocmai atingerea imposibilului interior, ne face sa nu ne mai intereseze nimic din exterior, nici macar ce parere vor avea urmasii nostri despre noi.
Acest lucru ar putea sa ne faca sa credem ca politicienii nostri ar fi desavarsiti, in sensul ca ar fi reusit sa-si descopere fiinta din ei insisi, intrucat prin tot ce fac demonstreaza ca nu-i intereseaza daca urmasii lor vor fi mandri de ei sau nu.
Dar numai oamenii maturizati sufleteste reusesc sa cunoasca necunoscutul si sa atinga imposibilul! Iar oamenii maturi spiritual, care nu sunt numai oameni batrani, stiu ca totul este posibil.
Politicienii nu vor ajunge niciodata sa se maturizeze spiritual, ei sunt niste sinucigasi din acest punct de vedere. Pentru ca, oamenii care tin seama de parerea altora despre ei, sunt imaturi. Ei sunt dependenti de parerile celorlalti. Nu pot sa faca nimic autentic, nu pot sa spuna ce vor sa spuna, spun ce vor altii sa spuna. Politicienii spun lucruri pe care vor sa le auda oamenii, fac promisiunile pe care le vor oamenii. Ei stiu foarte bine ca nu vor putea sa-si indeplineasca promisiunile facute, si – de ce sa nu recunoasca – nici nu intentioneaza sa le indeplineasca.
Daca insa, ar spune deschis, cu sinceritate, care e situatia, dar ar spune raspicat ca multe din lucrurile pe care le cer oamenii sunt imposibile, ar fi dati jos de la putere.
Oamenii nu prefera politicieni sinceri. Traim intr-o lume foarte ciudata. Seamana – am mai spus-o – cu o casa de nebuni.
Dar, daca in aceasta casa de nebuni devii constient de fiinta ta interioara, de posibilitatea, si – de ce nu – chiar de atingerea imposibilului interior, atunci esti binecuvantat.
Si pentru ca Victor Hugo a spus ca, “Fiecare viseaza necunoscutul si imposibilul in felul sau”, eu va urez in continuare(asa cum am mai facut-o) : TREZITI-VA CA SA VISATI! Nu fiti oameni de rand, pentru ca numai oamenii de rand nu stiu ca totul este posibil.
nu merita sa traiesti atata timp cat esti condamnat la moarte
@Augusta, sfatul tau e binevenit si ar trebui luat in considerare de fiecare pentru ca doar visand putem atinge “imposibilul” desi vreau sa reiau ceea ce a spus Napoleon :“imposibilul este un cuvant care se gaseste doar in dictionarul prostilor”. De ce lumea prefera o minciuna in locul unui adevar? Adevarul e prea adevarat
Perversiunile econimice ale clasei politice sunt aceleasi de foarte multe decenii poate chiar de peste un secol, pb e lipsa culturii din cadrul acestei clase. daca mai demult aveam un Bratianu(care nici el nu era prea breaz in domeniu) acum avem…..lista lunga. Actuala clasa, cat si preferinta minciunii poate fi rezultatul comunismului, sau mai bine spus a indoctrinarii(si in capitalism se intampla aproape la fel dar intr-un mod “soft”). nu stiu…
@Teompa, merita sa traiesti cand esti condamnat la moarte pentru ca atunci poti surprinde multe lucruri insignifiante care in realitate formeaza un complex, iar dupa le povestesti ca Dostoievski
nu prea am inteles in ce context te referi…
nu merita sa traiesti atata timp prin simpla nastere esti condamnat la moarte, mai tarziu sau mai devreme