“M-am amuzat, azi, imitandu-te, schitand cateva “caractere” in “stil Marcel”

Primul “el”. Indesat, brunet, tanar, mare amator de muzica usoara, mai ales cand ne odihnim. Si generos, pe deasupra, caci ne face partasi la emotiile sale estetice, ne asigura educatia muzicala si ne tine la curent cu gusturile sale, fara sa crute nici timp, nici energie. Deschide fereastra, asaza boxele pe pervaz, indiferent de vreme, fixandu-le la maximum, ca nu cumva sa fie frustrat cineva dintre cei ale caror camere dau spre curte. Indeplineste aceasta treaba, de agent electoral al ultimelor slagare, intr-un mod gratuit, fara sa ne pretinda nici o recompensa. Ba, chiar se expune riscului de a-si distruge timpanele de dragul nostru. Pentru ca, daca la mine, cu ferestrele inchise, se aude urland muzica, imi inchipui cat de greu trebuie sa-I fie lui sa suporte. Dar se sacrifica. De cate ori e bine dispus, are asemenea elanuri irezistibile de generozitate. Ca sa-si intareasca rezistenta, tine o sticla de rom la indemana. Altfel, l-ar razbi frigul. Si nu se misca de la fereastra. Priveste in curte ca sa vada ce efect binecuvantat are muzica asupra celorlalti locatari.

“Ea” are alt mod de a se autoflagela. Se sacrifica pentru a-l dresa pe Boby, o javra fara aptitudini, care o sileste sa-si extenueze coardele vocale. Fiindca a invatat-o cineva ca dresajul se face numai tipand. Daca-I vorbesti normal, nu invata. Si atunci e obligata sa tipe incontinuu: Boby, vino incoace. Boby, du-te incolo. Boby, da laba. Boby, ia laba. Boby, culca-te. Boby, scoala-te. Evident, asta cand nu merge muzica.

Alta ”ea” e o distinsa iubitoare de animale. Aduna pisici care hoinaresc fara stapan prin cartier si le pastreaza pana ce izbuteste sa le plaseze altor iubitori de animale, gest foarte nobil, care nu deranjeaza pe nimeni, in afara de al doilea “el”.

Acesta nu-si plaseaza fraza preferata, stereotip, la sfarsitul cuvantarilor, cum facea Cato cel Batran cu celebra sa “Ceterum censeo Carthaginem esse delendam!”, ci acolo unde te astepti mai putin. Zici, acum o spune. Dar nu. Vorbeste de altele. Si tocmai cand esti gata sa bati in retragere, sa nu-l mai asculti, explodeaza ca o bomba: “M-am saturat de atatea pisici!”

Asa ca ma feresc cat pot sa stau in bucatarie, ale carei ferestre dau in curte. Ma retrag aici, intre carti, sa aud zgomotele strazii, sa ma linistesc. De cate ori regele naturii sta in maiou (tinuta de rigoare) la fereastra si asculta, extaziat, muzica sau face, cu devotament vocal, educatia cainilor sau cere energetic ca pisicile sa aiba soarta Carthaginei, imi plang de mila fiindca am avut ghinion, am evoluat, imi zic, daca teoria lui Darwin e valabila, dintr-o maimuta proasta. “  (Octavian Paler - Viata ca o corida).

Filed under: comentarii si citate