Cu un zâmbet poţi săruta un suflet
“Mi-am dat seama că ţipetele există. Însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Suntem surzi, iar cei care ţipă se chinuiesc să ţipe şi mai tare văzând că nimeni nu-i aude. Toţi îşi văd de treburile lor mai departe, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar tu te simţi atunci ca o păpuşă dezarticulată. Ca să recapeţi senzaţia că eşti om, trebuie să observi un semn că te aude cineva. Altfel înnebuneşti. Şi ca să nu înnebuneşti, ţipi şi mai tare. Şi deodată observi că vocea nu te mai ascultă. Ţipătul a ajuns la limitele lui şi s-a frânt. Tăcerea a fost mai puternică decât el” (Viata pe un peron).
E tulburătoare povestea care însoţeşte acest paragraf din capitolul al doilea al cărţii mai sus amintite. Ne spune foarte multe despre partea mai puţin însorită a naturii noastre umane. Pentru a nu-şi pierde din intensitate, nu am dorit sa o redau trunchiată aici, iar pentru cei care nu au citit cartea, am sa vă las plăcerea de a o descoperi singuri în întregime.
Fugim de tot ce înseamnă durere, disperare sau neputinţă. Lăsăm ochii în jos şi trecem grabiţi, parcă am avea de-a face cu o boală contagioasă de care ne este frică să nu cumva să ne molipsim. Poate ne ruşinăm un pic de atitudinea noastra indiferentă, dar avem grijă să alungăm repede această stare sau să ne găsim imediat motive care să o justifice: nu noi suntem vinovaţi, avem şi noi propriile necazuri, dacă fiecare şi-ar ţipa disperăriile pe toate drumurile nu s-ar mai putea trăi, etc. . Mă recunosc, din păcate, şi eu, de multe ori, în aceste rânduri.
Pe de altă parte, de cele mai multe ori, mi se pare tot o ipocrizie şi un fals idealism atunci când “Interesul pentru sine e reproşat pe toate tonurile, de parcă lumea ar fi populată exclusiv cu oameni care se ruşinează să se uite în oglindă, care îi iubesc numai pe alţii, îi admiră numai pe alţii şi au despre ei înşişi o părere execrabilă” (Eul detestabil). Nu cred că avem vocaţie sau că ne încape aura de sfinţi pe majoritatea dintre noi.
Totuşi, a-i trata pe cei din jur ca şi oameni mi se pare esenţial pentru a încerca să ne ridicăm şi noi la acest statut. “Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi” (N. Steinhardt – Jurnalul fericirii). Şi politicoşi nu în sensul ipocrit de a fi detaşaţi, distanţi şi reci. Ştiţi, nu cred că trebuie să ne asumăm rolul de salvatori ai planetei pentru a întinde o mână de ajutor. Nici măcar nu cred că trebuie să oferim soluţii. A asculta este, uneori, de ajuns. Şi mă mai gândesc ce preţ poate dobândi în anumite împrejurări o vorbă bună. “Actul acesta gratuit şi neeficace (din punct de vedere practic), “surplusul” acesta, inutilitatea aceasta nu reprezintă o vorbă goală, ci bună” (N. Steinhardt – Dăruind vei dobândi).
Sunt unele lucruri care ne rămân întotdeauna de făcut în ciuda împrejurărilor celor mai neprielnice sau adverse: o vorbă bună, o strângere de mână, o privire încurajatoare sau un zâmbet care poate săruta un suflet.
Filed under: comentarii si citate
Multumiri Laviniei pentru titlu. Mi-a placut foarte mult si mi-am permis sa preiau aceasta expresie dintr-un comentariu pe care l-a facut la un text postat de mine mai demult http://octavianpaler.ro/comentarii-si-citate/iubeste-ti-aproapele-ca-pe-tine-insuti/
stiam eu ca daca ajung aici o sa fie bine…
Multumim pentru cuvintele frumoase, Garfield
!
Ne bucura si te mai asteptam
Mi-a placut mult…si chiar m-a facut sa ma gandesc sa citesc “Viata pe un peron”.
O foarte buna initiativa cu acest site!
Imi incalzeste sufletul tot ceea ce gasesc aici!…
Autumn, ma bucura foarte mult acest lucru. Sunt sigur ca o sa iti placa cartea si o sa te “imbolnavesti” ca si noi de sindromul Paler
Echipa care scrie pe acest site iti multumeste pentru aprecieri.
Ileana, multumim frumos. Acelasi lucru se intampla si cu noi cand citim comentariile voastre
Alex,
Cred ca eu sunt cea care trebuie sa multumesc – atat tie, cat si celorlalti . Pentru ca nu am “tipat” in van.
Lavinia,
Ne bucuram daca am reusit sa facem acest lucru. Si sa stii ca si reciproca e valabila
Daca vrei sa zambesti poti. Eram inmarmurita la Meteora, in Grecia, de cat de greu e sa muncesti aici. Am zambit unei maici mici si chinuite in semn de admiratie pentru ei toti. De sub baticul negru , ca o uniforma, am primit acelasi zambet pe care nu mai am cum sa-l uit.
Magdalena, ce amintire frumoasa! Iti multumesc pentru ca ne-ai impartasit-o. Indiferent de dificultati si imprejurari, putem sa ne pastram umanitatea si sa facem anumite gesturi care sa o insufle si celor din jurul nostru.
nu vreau sa va stric momentele create dar ,zimbetul poate deveni grimasa cind ascunde multe in spatele lui. cu un zimbet sarcastic, poti distruge o viata. o mica neinterpretare sau o interpretare gresita , poate darima o citadela .imul este o citadela, el isi aseaza dupa propriile-i puteri caramida cu caramida, la cladirea sufletului. vine un sau mai multi “initiati-invatati”care vor sa impuna anumite idei, tuturor. incerci sa ii accepti pina la un punct, sa le respecti cultura, dorinta, zimbindu-le. constati ca nu reusesti decit sa primesti acele zimbete dispretuitoare. treci mai departe, cauti o alta carte, un alt zimbet. poate cel mai sincer zimbet este al nostru in oglinda. chiar daca este trist ,dar este sincer. mai bine zimbesti unei flori, unei stele, unui gind indreptat catre iubire, unei poezii… zimbetele cu suflet au o mare doza de fals…zimbim, dar cumpatat, cu grija, sa fim pe placul cuiva, sa ne ascundem in fata ,unui zimbet… cel mai frumos zimbet este cel adresat fotografului:”chees”.zti vazut cum zimbesc ochii?cum poare zimbi inima. sufletul???
CFZ, ai dreptate, zambetul poate avea multe fatete (si nu toate cele mai insorite!) pe care le-ai surprins foarte bine. Deasemenea, “receptorul” lui poate atribui diferite valente acelui zambet, mai mult sau mai putin reale, influentate si de starea lui interioara sau temerile propri.
As inclina sa cred ca zambetul din oglinda este supus acelorasi tipuri de ambiguitati in ceea ce priveste sinceritatea lui. Sa ne cunoastem pe noi insine se poate dovedi de multe ori cel mai dificil lucru. Si sa ne mintim pentru a parea mai buni in oglinda proprie ne este relativ comod si la indemana.
O floare, o carte buna, o poezie sau un gand indreptat catre iubire pot sa iti aduca acel zambet interior care sa iti dea o stare de bine. Dar cred ca e pacat sa il retii doar pentru tine, din teama ca ti se va raspunde inapoi doar cu unul dispretitor si ironic. Nu stii niciodata carui “tipat” ii vei veni in intampinare, s-ar putea sa fie chiar al celui care il mascheaza prin acea atitudine superioara si dispretuitoare.
Zambetul de care incercam eu sa vorbesc, este acela care sa se aproprie cat mai mult de ultimele tare intrebari retorice. Si cred ca el poate fi molipsitor in sensul cel mai bun al cuvantului
Inca ceva: sa stii ca nu ne strici momentele, le imbogatesti
. Te mai asteptam 
Un zambet nu costa nimic.Mereu print-un zambet poti face minuni .
imi place de un baiat dar lui place asa de tare de mine!ce sa fac oare?ca nu pot fara el sa traiesc!