“Un adevăr pentru un singur om, s-a zis, e un adevăr trist. Un adevăr pentru toată lumea e improbabil, poate chiar periculos. Dar există adevăruri pentru doi oameni, fără de care nicio viaţă nu e completă.”~ Viaţa ca o coridă

Toti putem observa in istorie ca adevarurile pentru o majoritate sunt periculoase pentru ca duc ori la fanatism ori la irealism si, mai rau, la manipulare. Ca lider e confortabil sa creezi adevaruri deoarece poti influenta foarte usor masa de adepti ai respectivului adevar. Poate asta e una dintre cauzele ascensiunii unor diferite regimuri alaturi de o alta cauza binecunoscuta, si anume, frica din moment ce “cel mai mare pacat al oamenilor e frica, spaima de a privi in fata si-a recunoaste adevarul”(M.Eminescu). Nu cred ca e suficient doar sa recunoastem adevarul dupa care sa cautam circumstante atenuante pentru faptele noastre fiindca “nu explicarile ce se dau faptelor, ci faptele insusi sunt adevarul”(M.Eminescu) altfel ajungem la ceea ce spunea Lenin:”o minciuna spusa destul de des devine adevar” si ar fi prea trist. In fine, mi-e greu sa cred in probabilitatea unui adevar pe scara larga,sau cel putin sper in acest lucru.

Maestrul spunea ca adevarurile pentru doi oameni duc la o viata completa. Dar cand o viata e completa, doar atunci cand adevarurile sunt impartasite alaturi de o alta persoana? Adevarul( a se citi fericire) solitar e ireal, cel putin asa am observat dintr-un film inspirat dintr-un fapt real. Omul care putea sa confirme acest lucru ar fi fost Christopher Johnson McCandless, care dupa un traseu initiatic a tras o concluzie cat se poate de convingatoare: Fericirea e reala doar atunci cand este impartasita!

“Adevarul este pretutindeni, dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta”(N.Iorga)

Filed under: comentarii si citate