Scrisoare domnului Burckhardt (finalul)

Si, in definitiv, are mai putina importanta daca sculptorii si arhitectii au avut sau n-au avut in intregime dreptate. Daca Elada a existat sau nu. Important e ca nu putem concepe istoria fara ea. Ca ea ni se pare posibila. Ca ea ni se pare necesara, chiar daca n-a fost adevarata. Si ca o intelepciune care a dat masurii locul cuvenit, nu s-a oferit sa mizeze totul pe ceea ce ne putem oferi singuri. Caci, dupa parerea mea, domnule Burckhardt, grecii au priceput inaintea lui Baudelaire ca iubirea rade si de infern si de cer. Astfel, inteleg de ce toti cei care au vrut sa distruga Partheonul n-au reusit decat sa-l faca sa vorbeasca mai limpede. Ca si marea, ca si soarele, el ne determina sa privim mai atent lucrurile din jur. Si, poate, numai cei ce cauta printre ruinele de marmura ceea ce le apartine iubesc intr-adevar Elada.Ma numar oare printre ei? Ceea ce stiu sigur este ca nu doresc sa ma numar printre cei care vor sa bea din izvoare secate; pentru care Partheonul nu este o victorie, este un stil. Elada se afla sub soarele care arde pe cer acum sau nicaieri. Pe tarmul ei nisipul dogoreste si-mi asteapta trupul, iar intelepciunea despre care ni s-a vorbit atata inseamna, de fapt, sa incerc sa aduc lectiile celor vechi despre frumusete sub soare si pe nisipul ce mi-au fost harazite mie. Rolul memoriei este sa puna trecutul la lucru, insa un ceas in care sa stau intins pe nisipul cald al unui tarm valoreaza, poate, uneori la fel de mult ca un drum pe Acropole. Cu ochii orbiti de lumina voi putea spera sa aflu un sens Partheonului acolo unde singurii sculptori si arhitecti au fost marea, vantul si timpul. Sau nici nu va fi nevoie, deaoarece nisipul, valurile si soarele ma vor invata acelasi lucru ca Fidias.Vreau sa cred ca tot intr-o amiaza ca aceasta au plecat corabiile spre Troia. Chiar daca ma indoiesc uneori.

Filed under: Scrisori imaginare, comentarii si citate