“Cineva zicea că dialectul vorbit la Roma e “un baroc de complimente”. Formula e politicoasă, căci il romanesco e, de fapt, la fel de bogat în expresii curtenitoare şi invective, născut dintr-o mare plăcere a celor ce-l vorbesc de a se auzi. Superlativul bellissimo e mai frecvent folosit decât bello şi oricine poate fi doctore sau maestro, chiar dacă n-are studii, ceea ce îl descumpăneşte pe străinul neobişnuit să primească, gratuit, asemenea titluri.

Clasică prin vechime, Roma e un oraş cu suflet baroc. Pieţele ornate în viziunea din Seicento fac parte dn ”spiritul locului”, la fel ca marmura care participă la fanteziile apei în fântâni mitologice. Nicăieri barocul nu e mai puţin emfatic. Ostentaţia de aiurea este, la Roma, exaltare sinceră, îndreptăţindu-l oarecum pe Burckhardt să spună că barocul vorbeşte tot limbajul Renaşterii, dar intr-un dialect sălbatic.

Bernini a exprimat cel mai bine acestă vocaţie  barocă a Romei. Colonada din Piaţa San Piedro e, in mod explicit, expresia Romei triumphans din veacul Contrareformei. Patru rânduri de coloane monumentale supraveghează de o parte şi de alta imensul spaţiu al pieţei. Obeliscul înălţat în centru, adus în antichitate la Roma, din Heliopolis, îşi declină umbra pe o roză a vânturilor încastrată în pavaj. Între el şi cele doua fântâni din piaţă, o dală de marmură fixează locul de unde cvadrupla colonadă dorică se vede ca un singur rând de coloane. Totul arată ca sub o lupă ce măreşte de mai multe ori. Masivitatea coloanelor e a acelora de la Karnak. Şi sensul oarecum acelaşi. La Karnak, arhitecţii au intenţionat să impună prin dimensiunile copleşitoare. Barocul retoric din Piaţa San Piedro vrea şi el să interzică, prin grandoare, orice îndoieli şi dileme…

În Piaţa Navona barocul a creat cea mai frumoasă dintre fântânile Romei. Alegoriile a patru fluvii, Dunărea, Gangele, Nilul şi Rio de la Plata, executate de elevii lui Bernini, domină un mare bazin în mijlocul căruia se găseşte o stâncă de travertin străpunsă de galerii. Aerul umbreşte grota de unde iese calul marin, simbol al Dunării, şi luminează gestul personajului ce reprezintă Rio de la Plata care-şi protejează ironic privirea cu braţul ca să nu vadă faţada bisericii S. Agnese in Agone construită de Borromini, rivalul lui Gian Lorenzo. Jeturile de apă îşi dau propriul spectacol, completând piatra, ca şi cum statuile s-au dezvoltat din fantezia aerului şi a apei.

Acolo te convingi că fântânile Romei curg şi astăzi baroc.” (Drumuri prin memorie)        

Filed under: comentarii si citate