Ceea ce e firesc
“- Nu sunt atat de orgolios incat sa-mi inchipui ca mai intereseaza pe cineva ce cred eu.
- Nu asta are importanta, Galilei. Ci faptul ca ai avut posibilitatea sa-ti dai seama cum poti trece de partea Inchizitiei. Si nu ti-e teama ca acum ai putea aduce si chiparosii, si lumina de partea lor ? Din moment ce separi colinele de adevar, nu mai ramane nici o deosebire intre ele si ruguri.
- Ele nu ma omoara.
- Da, Galilei. Nu te omoara. In aceasta lumina numai singuratatea ucide.
- Nu crezi ca eu stiu mai bine ce anume ucide ?… “Acest Galilei e un om care cunoaste pretul fericirii”, zicea unul a carui fata n-o vedeam prea bine din pricina ierbii in care stateau amandoi trantiti. Celalalt se juca tot timpul cu un fir de iarba. Parea sa nu dea prea multa atentie discutiei. Totusi a intrebat : “Si care e acest pret ?” “Faptul ca totul are un sfarsit“, i-a raspuns primul. “E de mirare, spuse cel cu firul de iarba. E de mirare, repeta el. Traim infinit mai mult decat un fluture. Si totusi, fluturele zboara fericit“… Cum stateam in apropiere, gandindu-ma la cele auzite, dintr-o data lumea s-a umplut de soare. Nu cumva m-am transformat intr-un fluture ? m-am intrebat. Lumina cadea pe arbori, aerul era alb, ma imbata, iar eu ma simteam usor, fara nici o amintire si fara nici o teana. Undeva, in preajma, ardea un foc, dar flacarile lui n-aveau nimic infricosator. Singurul lucru care nu-mi placea era iarba innegrita pe margini. Din pricina asta am vrut sa ma feresc. Atunci i-am auzit din nou pe cei doi vorbind : “Uite, fluturele asta nu stie nimic despre moarte si totusi se fereste de foc, ca si Galilei. De ce nu l-am intelege in acest caz pe un om ?” “Ai dreptate a mormait celalalt, ai dreptate.” Si a tacut. “E vinovat, nu-i asa ? a insistat primul. E firesc sa fie vinovat.” Omul care parea absent a ramas pe ganduri. A raspuns tarziu, cand credeam ca nu-l mai intereseaza decat firul sau de iarba. “Uneori e multa cruzime in ceea ce e firesc. Nu e usor sa te impaci cu gandul ca lumina aceasta nu-ti va mai curge prin maini.” In clipa aceea mi-am amintit alta vorbe : “Flacara lumanarilor se apropie de sfarsit… ” .” ~ Apararea lui Galilei
Filed under: comentarii si citate
Cruzime în tot ceea ce e firesc, nu poate fi. Asta o cred, poate, unii oameni ce nu pot pătrunde înțelesurile naturii, cu… tainele ei. Oricum ar fi, un grad de cruzime (metaforic vorbind) există și la deschiderea unui mugure! De lumină, însă, să nu ne pară că nu va mai curge, ea va curge mereu, fiindcă e nesfârșită.
Depinde la ce – din subconstientul nostru – ne raportam in definirea cruzimii, fiindca daca nu o comparam cu ceva (din vechea noastra minte care supune comparatiei totul, si ne sfasie din interior), atunci nu putem defini o situatie ca fiind plina de cruzime, nu putem spune despre cineva ca se poarta cu cruzime, si nu putem condamna cruzimea. Cruzimea este o caracteristica a animalului, a instinctelor, a naturii. Si daca e o caracteristica a naturii insasi, de ce ar fi ea ceva rau? Totul e sa stii sa folosesti aceasta energie pentru tine insuti, si nu impotriva ta…ma repet…I have an obsesion, pal…
Flori, cum poți folosi cruzimea pentru tine insuți, fără să te rănești? Este un nonsens. Cred că nu ai înțeles bine ceea ce a vrut să spună O . Paler. Cu sufletul nu te poți juca. Nu poți face compromisuri, dacă vrei să fii de partea Binelui. Anyway…
Flori, acesta energie, cum o numesti tu, in general o folosesti impotriva ta, cel putin asa cred. Un ex: un om alege sa se aseze pe beton ca sa absoarba frigul care l-ar termina definitiv pe un camarad ranit din inchisoare. este cruzime in acest gest facut impotriva propriei persoane? Sau crezi ca acea persona dispretuia viata? In asemenea momente pana si metafizica e depasita. Cruzimea unui gest firesc este devoranta.
aleaN, exista un compromis accesibil fiecaruia, chiar daca dorim sa fim de partea Binelui. Numele compromisului: iubirea vietii si a tuturor elementelor adiacente ei.
@Cătălin…. Compromis nu poate fi în Iubire, dăruire da. Te dăruiești, cu adevărat, vieții, cum spui tu.