Ca să-şi îndeplineasca destinul cu acel minimum de intransigenţă interioară pe care o presupune o operă, un creator trebuie să înainteze pe o cărare îngustă între două câmpuri. Dintr-unul îl cheamă Viaţa. Din celalalt se aduc cântecele de sirenă ale gloriei. El, care ştie preţul vieţii, pentru că altfel n-ar putea crea nimic, şi care nu e indiferent nici de glorie, nu se poate aventura până la capăt pe nici unul din aceste câmpuri. Trebuie să revină mereu la cărarea sa, la sigurătatea sa. Preţul plătit pentru norocul talentului său e că, într-un fel, va fi totdeauna un frustrat. Chiar daca nu e ascet, un artist are o asceză pe care nu i-o cunoaşte nimeni. Viaţa nu-i dă totul sau el nu poate lua totul de la viaţă pentru că altfel ar trbui să sacrifice o parte din creaţia sa. Nici cântecele de sirenă ale gloriei nu le poate asculta prea mult fără riscuri. Cel mai adesea, trebui să audă tăcerea. Altfel spus, un artist trebuie să se mulţumească cu mai puţin decât i se oferă şi să dea mai mult decât a primit. Înghesuindu-se la banchetul conjuncturilor, ar pierde dreptul de a le judeca. – Polemici cordiale

Filed under: comentarii si citate