“…”copilăria capătă o aromă de mit, de pace preistorică”, aş zice. Copil fiind, eram mai aproape decât acum de ceea ce spune sfântul Augustin, că în eternitate nimic nu curge, totul este prezent. Bătrânii din Lisa mi se păreau ultimii bătrâni. Nici o clipă nu mi-a trecut prin minte că, la rândul lor, părinţii mei vor îmbătrâni. Acum, întreaga copilărie îmi apare ca un univers naufragiat din care am supravieţuit numai eu. Şi poate de aceea vraja copilăriei e chiar mai greu de lămurit decât moartea. Timpul nu reprezenta atunci nimic, nu exista pentru mine, iar lumea începea cu Lisa şi sfârşea cu Lisa.” - Desertul pentru totdeauna

Ce usor era… Sa nu distingi intre bine si rau. Sa nu analizezi situatii. Sa ai incredere in oameni. Sa traiesti clipa pentru ca ce va veni nu te intereseaza. Sa versi doua lacrimi si intreaga lume sa-ti stea la picioare sa te intrebe unde te doare. Sa nu simti foamea si setea atata timp cat esti inconjurat de prieteni si va jucati. Off, ce-as mai fi copil odata. Sa ma mai murdaresc macar odata fara sa-mi pese ca se uita lumea la mine si sa ma dau in leagan fara sa primesc amenda ca nu sunt copil…

Filed under: comentarii si citate