[…] Pentru mine, orice plecare e un soi de catastrofa intima si am nevoie de argumente puternice ca s-o infrunt. Drumul pana in America mi-a fost usurat de scrisorile de amenintare, iscalite ba “ingerii negri”, ba “un grup de… “, pe care le primeam in acea perioada. De indiferenta ma lovisem de multe ori. De ura, niciodata. Si m-a scarbit sa ma vad insultat din pricina convingerilor mele politice. Am preferat sa plec. Voiajele n-au fost, insa, niciodata specialitatea mea. Nu m-au atras si n-am stiut sa profit de ele cand, intr-un fel sau altul, viata mi le-a oferit sau mi le-a impus. Barbatii au comis, probabil, de multe ori greseala de a cauta in alta parte decat langa ei ceea ce au visat. Numai ca eu n-am nevoie sa dau buzna in gari, in aeroporturi, la statiile de benzina ca sa nu observ ce se petrece langa mine. Mi-a fost, in general, mai simplu sa-mi ofer satisfactii intr-o lume paralela…

N-am vrut sa spun mai mult, ca sa nu-si inchipuie ca bravez, cum si-au imaginat altii cand am marturisit ca necunoscutul ma sperie, imi da o stare de panica, de nesiguranta. La drept vorbind, inteleg perfect de ce zicea Pascal ca toata nenorocirea vine de-acolo ca nu poate ramane linistit in camera sa. Am incercat sa-mi inving teama de ambiantele care nu-mi sunt familiare, dar a fost in zadar. Si, de multi ani, constat ca se accentueaza in psihologia mea un fel de tendinta centripeta. Daca in tinerete am iubit iubirea, acum toate iubirile mele sunt concrete: un mormant, o femeie, un arbore, o strada, o amintire. In mod ciudat, gandirea mea si-a restrans aria, si-a inchircit aripile. A devenit nu mai libera, ci mai dependenta. […]

Don Quijote e, intr-adevar, un “nebun” fericit. Pentru el n-are importanta daca Dulcineea e cum o viseaza el. Ii e de ajuns ca o iubeste. Ii trimite la plimbare pe cei care, mai in gluma, mai in serios, il indeamna sa verifice adevarul. De ce sa-i asculte? Ceea ce urmeaza sa gaseasca duce, de fapt, in inima sa. Acesta ii da forta sa schimbe hanurile saracacioase in palate si prostituatele in domnite. Nici nu vrea sa auda ca realitatea e alta decat isi inchipuie.  La nevoie, ar fi in stare sa traiasca in lumea iluziilor sale chiar daca ar fi singurul ei locuitor. Poate ca pasiunea mea pentru Don Quijote va ramane o frumoasa impostura, nimic altceva. - Don Quijote in Est

Filed under: Scrisori cu Andrei, comentarii si citate